Respectăm cu stricteţe gramatica:
Nu avem profesori prost plătiţi,
avem profesori proşti plătiţi!
7 iunie 2023

Am amânat scrierea acestui articol, sperând că guvernul va face mai mult decât să dea niste vauchere cum promisese initial ca să se stingă greva profesorilor, dar şi că profesorii, cu dubioasele lor sindicate cu tot, vor reacţiona civilizat, dacă se va da o OUG pentru mărirea efectivă a salariilor cu sume rezonabile, astfel încât să nu fie afectate examenele în special pentru copiii şi tinerii din clasele a VIII-a şi a XII-a.

OUG a fost adoptată şi Ministrul Educației  Ligia Deca, a dat trei exemple de salarii pe care cadrele didactice le vor avea: un profesor cu studii superioare debutant care are acum fără niciun spor 2.376 lei net va ajunge la 2.956 lei net; un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv, experiență între 5 și 10 ani, va trece de la salariul actual, fără niciun fel de spor, de 2.713 lei, la 3.365 lei net; un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime va trece de la 3.985 lei la 4.707 lei net.

Asta se va întâmpla imediat, urmând ca în următorii 3 ani  măririle de salarii din învăţământ să atingă circa 60%, adică exact cât cereau sfioasele sindicate.

Reacţia sindicatelor, cu precădere a ciudatului Nistor, a fost deopotrivă ridicolă şi periculoasă. Sefii sindicatelor au zis că ei nu decid nimic (deci, n-au cum negocia, dacă or fi priceput consecinţa), că transmit mulţimii ce a zis guvernul (de parca profesorii n-ar avea televizoare), apoi mulţimea decide.

Deşi nu şi-au propus, jucătorii de la sindicate au aplicat un test de inteligenţă dăscălimii din România. Lăcomia şi prostia fiind celebre surori gemene, reacţiile au clarificat care dintre dascăli (portarii şi femeile de serviciu din şcoli sunt scutiţi de testare) aparţin unei oarece aristocraţii intelectuale şi care guiţăie şi ţopăie după bani cît mai mulţi şi atât.

De la bun început, au existat învăţători şi profesori care n-au intrat în grevă. Apoi, pe măsură ce măsurile stabilite de guvern au devenit mai rezonabile, mulţi dascăli au reunţat la grevă, în momentul în care sunt scrise aceste rânduri fiind vorba de cca 40%. Dacă vor merge la treabă mai mult de 50%, greva nu va mai conta, cei care-şi permit absenţe nemotivate suportând consecinţele. Dacă examenele, în primul rând bacalaureatul, vor fi amânate, din cauza grevei, profesorii vor reuşi să-şi atârne de gât o etichetă care nu va putea fi stearsă câteva decenii.

Sigur, orice grevă are oarece iz de şantaj, dar cea a profesorilor a trecut de la miros la putoare. Tot felul de personaje dubioase au ieşit în public (evident, extrase adesea şi de personaje la fel de elegante din presa puturoasă) şi au raportat problemele sistemului de învăţământ (reduse de fapt la salarii cat mai mari) la toate veniturile exaggerate şi discutabile. Sunt pensii special exagerate? Atunci să crească salariile profesorilor la fel. Sunt salarii prea mari în Guvern, Parlament, serviciile inteligente, armata, politie etc? Să fie la fel şi în învăţământ. Etc, etc

Ar fi fost interesant să vedem zeci de mii de profesori protestând (nu în vremea examenelor, evident).pentru reducerea, eliminarea veniturilor exagerate acordate unora şi altora. Am vazut o ţigăneală jenantă: dacă alţii au prea mult, vrem şi noi la fel!

Sigur, nu toţi profesorii au pregătirea matematică şi economică necesară pentru a pricepe cam cum stau lucruile cu inflaţia etc. Si nu ma refer doar la profii cu trei facultati (educatie fizica si sport), cu diplome cumpărate de la facultăţi discutabile, ci chiar la dascălii bine şcoliţi dar care se pricep la alte domenii. Dar toţi pot pricepe că măriri fabuloase a vreo 300 000 salarii pot arunca în aer piata financiară şi că riscă să cumpere mult mai puţin cu salariile lor mult mai mari decât acum cu salariile totuşi rezonabile care li s-au acordat.

Poate că am fost dur în formularea titlului acestui articol, adevărul e că doar unii profesori sunt proşti plătiţi. Dar consecinţele vor fi valabile pentru toţi. Dacă se vor impune cei proşti (plătiţi), vor suferi şi cei inteligenţi şi cumsecade. De aceea, cred că e cazul ca dăscălimea aristocratică să se impună în faţa celor care se scarpină pe burtă crezând că acolo sunt neuronii şi să fie încheiat la timp şi bine acest an şcolar.

Prof. Constantin DUMITRU

N.A. De fapt, n-am fost chiar profesor., Absolvind facultatea ca şef de promoţie, am, fost asistent universitar, admis repede la doctorat, apoi niţel lector universitar. Am renunţat la cariera didactică, revenind în presă unde lucrasem chiar înainte de a fi student. Una dintre poreclele cu care m-am ales din adolescenţă a fost Profesorul. Si trebuie să recunosc că mi-a plăcut cel mai mult.Asa cum mi-a plăcut ce zicea marele meu prieten Sabin Bălaşa, care, fără să predea în sălile de curs,  a fost un mare dascăl al studenţimii ieşene din anii 70: cât timp trăim suntem studenţi. Le doresc şi domnilor, doamnelor profesori de azi să fie şi stuidenţi tot timpul şi voi fi încântat să fim colegi.
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!