O istorie neconvențională a „Pensiilor Speciale”
Un pamflet în ton cu vremurile actuale
Motto: „Românul se naște bursier, trăiește slujbaș și moare pensionar”
P.P. Carp
Un pamflet în ton cu vremurile actuale
Motto: „Românul se naște bursier, trăiește slujbaș și moare pensionar”
P.P. Carp
16 iulie 2023
de Dan Toma Dulciu
de Dan Toma Dulciu
Ce este pensia, la ce servește și cum a fost ea văzută de-alungul timpului, iată conținutul
acestui pamflet. Adică vom trece în revistă evoluția ei de la pensie atrăgătoare, la pensie
sperietoare, pentru a vedea cum a ajuns să fie considerată de unii un rău necesar, iar de
alții un rău absolut.
Capitolul I
Definiții
Mai întâi ce este pensia ? Ca să nu fim acuzați de partizanat, vom oferi definiția clasică a
pensiei, extrasă dintr-un Dicționar anglo-saxon:
„O rentă (s.n.) plătită în mod regulat ca prestație datorată unui angajat pensionat, unui
militar etc. în considerarea serviciilor anterioare, inițial și în principal de către un guvern,
dar și de către diverse sisteme de pensii private".
(An annuity paid regularly as benefit due to a retired employee, serviceman etc. in
consideration of past services, originally and chiefly by a government but also by various
private pension schemes).
Aha, care va să zică la anglo-saxoni seniorii sunt niște rentieri, beneficiari ai unei prestații
datorate unui angajat, unui militar (asta înseamnă serviceman), adică unei persoane ce a
prestat o muncă anterioară, renta fiind plătită de către guvern sau case de pensii private. La
noi, pensionarii sunt considerați, mai degrabă, asistați social.
Să analizăm următoarele expresii:
a) Anuitate; termenul provine din latinescul annuus (hei, la ce vă gândiți, este vorba de
„anual”) !
În Occident, dar și în terminologia bancară, termenul „anuități” desemnează „Dreptul de a
primi sume de bani în mod regulat, pe o anumită perioadă determinată, sau în
perpetuitate, adică pentru o perioadă nedeterminată de timp, mai ales pe toată durata de
viață rămasă”.
b) „Benefit” ( „Beneficiu”), în limba engleză înseamnă: favor, avantaj, ajutor, folos,
provenind din latinescul „benefactum”, intrat în lumea medievală cu sensul de „bine făcut”. De
aici și cuvântul „beneficiar”.
Prin urmare, pensionarii sunt „beneficiari” ai unor prestațiifolositoare lor, nu statului.
Pentru ca acest ajutor să fie cu adevărat în beneficiul pensionarilor trebuie să
îndeplinească o condiție sine qua non: să fie bine făcut ! Altfel este în deserviciul lor.
O definiție pe înțelesul tuturor trebuie să ne răspunde la următoarele întrebări:
1..Ce; 2.De ce; 3.Cu ce; 4.Pe ce (bază); 5.Cine; 6.Când;7.De câte feluri; 8.Cum ?
Așadar, Pensia este
1. O sumă de bani. Vom vedea că în trecut aceasta consta nu doar în bani ci și în bunuri și
servicii.La romani, aceste bunuri se cântăreau, de aici vine și rădăcina cuvântului pensie,
adică din latinescul pēnsiō, pēnsiōnem (greutate,plată, tranșă, chirie, despăgubire).
Bănuiesc că acesta este motivul pentru care guvernanții, oricare și oriunde ar fi ei, au în
vedere noțiunea de greutate când vorbesc de „povara” pensiilor. Potrivit unor estimări nu
prea optimiste, pensia se va transforma în pensetă ! Prin intermediul ei abia vei putea să iei
ceva mic și ușor. Pentru alții, pensia pare a face parte din familia de cuvinte pension sau
pensiunedar, din păcate, cu o pensie nu vei putea niciodată să ții copii la pension și nici să
locuiești la pensiune.
2. Fiindcă ai muncit o viață întreagă și îți revendici dreptul de a trăi, când nu mai poți să
muncești, fie că ești bolnav, fie nu mai ești util, dar trebuie să ai din ce mânca; unii vor să te
facă să înțelegi că nu munca, gradul de dificultate, utilitatea socială a acesteia este sursa
pensiei, ci suma de bani cu care în trecut ai creditat finanțele statului. Cu alte cuvinte, este un
fel de contract din categoria Do Ut Des (Dau și dai), unde munca nu contează, ci..... banul !
Adică, după unii, pensia este un salariu compensatoriu nemeritat ! Care poate fi micșorat
după cum bate vântul din ...vest ! O categorie dusă cu mintea de economiști puși pe
economii din tăiatul de pensii, argumentează faptul că pensionarii sunt acționarii statului, ei
primind la retragerea din societatea pe acțiuni, numită anacronic STAT, un număr de
dividende, conforme cu perioada în care au cotizat la bunăstarea șnapanilor din „deep state”,
state considerate societăți comerciale, numai bune de pus pe butuci sau de băgat în
faliment, astfel încât acționarii nesemnificativi, adică pensionarii, vor lua praful de pe tobă,
fiindcă statul a trecut de insolvență, de faliment, fiind în prag de lichidare.
3. Talonul de pensie. Pe lângă talonetă, coadă la farmacie, și baston, un talon de pensie
este întotdauna semn identitar al persoanelor expirate din punct de vedere social, nu eșuate,
pardon, al persoanelor de vârsta a treia, mai bine zis de rangul trei în societate. Așadar,
talonul este un document prin care îți primești drepturile pecuniare. Din păcate,talonul a
devenit un jalon (al PNRR). În curând talonul de pensie va deveni obiect de muzeu, fiind
înlocuit cu „cardul de pensie”, și cum bancomatele se vor desființa, unul câte unul, pensia nu
va mai fi adusă de poștaș, ci va consta în ”bani virtuali”, prim pas spre o „pensie virtuală”,
adică o noțiune abstractă, care va rezolva problema deficitului la fondul de pensii. Vom
reveni, oare, la jetoanele de pensii din vremea romanilor ?(a se vedea un capitol mai jos)
4. Legea... Din păcate, Legea unitară a pensiilor este compusă din Legislația ....pensiilor.
Și cum, din cauza copacilor nu se vede pădurea, legiuitorul a ajuns într-o junglă, unde legile
sunt modificate, amendate, consolidate, republicate, suspendate de ordonanțe, apoi sunt
contestate la Curtea Constituțională, ajungându-se la excepții, la excepții de excepții, la
categorii excepționale de beneficiari de pensii. Iată un exemplu de titlu de lege organică,
reglementând domeniul vital al pensiilor: „Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010
(consolidată la data de 09.08.2022):
„Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice În vigoare de la 01
ianuarie 2011 până la 31 august 2023, fiind înlocuit parţial prin Legea 223/2015 şi abrogat
şi înlocuit prin Legea 127/2019. Consolidarea din data de 09 august 2022 are la bază
publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 852 din 20 decembrie 2010.”
Puteți să înțelegeți acum cât de limpede și necontradictoriu este conținutul acestei legi, dacă
titlul este așa de clar, precis, concis !
5. Seniorii. Cum îi definești ? Logic ar fi după data nașterii. Potrivit însă principiului „vârsta
nu contează, este doar un număr”, s-a ajuns ca în categoria selectă a seniorilor să se
„infiltreze legal” persoane în putere, prin „impostură”, cuvânt care nu înseamnă o prescurtare
de la „posturi importante” (ci mai degrabă sinonim cu șmecherlîc, șolticărie, tripotaj sau
scamatorie). Într-adevăr pentru acești „pseudo seniori”, „vârsta nu contează”.
6. Lunar, pensia în plată, dar când este vorba decalcularea, recalcularea, corelarea,
recorelarea, indexarea, mărirea lor,ea devine „sine die”, adică ne referim la o dată din
calendar a „Sfântului..... așteaptă”. Acești termeni de mai sus creează un haos veritabil în
sistemul de pensii, încât probabil, „de lege ferenda” se va interzice în viitor folosirea lor,
deoarece sunt manifestări ale teoriei conspirației, puse la cale de această categorie de
persoane dubioase, periculoase și pline de angoase, pensionarii.
7. De cinci feluri legale și de unul închipuit. Legea 263/2010, care este mama (vitregă) a
pensiilor civile în România, art. 51, enumeră clar și explicit care sunt pensiile în țara noastră:
pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, de invliditate, de urmaș. Nicăieri în
acest text nu se vorbește de pensii speciale. Așadar, nu poți amenda o prevedere privind
„pensia specială” care nu există în nici o lege, nu este definită juridic, explicitată, ca o
categorie distinctă, decât dacă ești venit cu pluta, de la Uniunea Europeană. În realitate,
dacă se dorește să punem lucrurile pe șleau (șleau juridic), ar trebui să se spună clar, Banca
Mondială și UE au dat ucaz să fie micșorate „pensiile mari”. În această situație, pe motiv de
simetrie și nediscriminare, ar trebui să se instituie o legislație specială pentru „pensiile
mijlocii” și pentru „pensiile mici” (mai la urmă, sau deloc). Se vorbește despre „pensii
ocupaționale”, ca să se justifice modul de calcul al pensiilor mari, incluzându-se aici și
pensiile militare, însă cum ar putea cineva gândi să existe o legislație distinctă pentru câte
categorii profesionale există în COR (Codul Ocupațiilor din România), ca de exemplu:
pensiile magistrațiilor, pensiile militarilor, pensiile profesorilor, pensiile medicilor, pensiile
minerilor, pensiile croitorilor, pensiile brutarilor, pensiile acarilor, pensiile șomerilor (fiindcă a
fi șomer este o ocupație foarte răspândită) etc.
8. Potrivit indicațiilor venite prin rapoarte confidențiale ale Băncii Mondiale și ale
Comisiei Europene. Această dispoziție externă este motivată, probabil, prin faptul că 5
milioane de români deja muncesc în străinătate, deci este normal ca legislația să fie stabilită
în străinătate, Parlamentul României, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii și Prevederilor
Sociale, nevând decât obligația de a transpune în practică jaloanele de atins, până în anul
2070, dată la care se presupune că nu vor mai exista pensionari, decât sub formă de
curiozități ale naturii. La această întrebare - Cum ? - asudă din greu să răspundă slujbașii
pe care, fie vorba între noi, pensionarii i-au ales cu credulitate, după promisiuni mereu
repetate, mereu mincinoase, care au lăsat cu buza umflată milioane de posesori de taloane
de pensie. Cum ? S-a inventat formula minune, plină de conținut și de logică, precum TVA-ul,
accizele, raportul leu/euro.....hai că merge băieți: certificatele verzi, certificatele CO2,
jaloanele PNRR, iar acum o altă invenție scoasă din burta unor șmecherași cu mânecuțe
albe: principiul contributivității, spun mai marii de azi..... Ce înseamnă aceasta ? Evident o
micșorare a pensiilor mai mari, dar nu o mărire a pensiilor mai mici. A micșora o pensie
înseamnă a pune un haraci pe bătrânețe.Urmașii celor care au inventat taxa pe „fumărit”, pe
„vinărit”, au descoperit și „taxa de contribuit”. Scopul secundar al acestei reforme este
transformarea pensiilor speciale în pensii sociale, adică destinate întregii societăți a
viitorului. La această întrebare Cum ? mai precis: Cum naiba pensiile militare au devenit
civile ? Răspunsul lor este: Tot la fel cum Poliția a devenit Civilă, de ce nu ar deveni civile și
pensiile militare ? Răspunsul este: uite așa ! Hocus-pocus !
Capitolul II
Pensia, din punct de vedere lingvistic
Dacă vă puneți întrebarea de unde vine pensia......Clar, aceasta vine de la ruși ! Ei au
inventat cuvântul: pensija. Așa ne spun filologii.
Pe de altă parte, vedem că, în domeniul pensiilor, unii se țin de scheme, altele decât cele
de fraudare bancară: schemele de pensii private !
Să vedem și alte definiții, dincolo de cele decurgând din textul de lege:
Potrivit unui glumeț, pensia s-ar defini astfel:
O sumă dată prin ucaz,
Lunar, de la împărăţie,
Ce îţi produce-o zi extaz,
Iar restul lunii... agonie.
(Stelică Romaniuc)
Iar altul dă următoarea definiție a pensionarului:
Categorie socială,
Că pătură nu pot să-i zic
Lovită de nevoi şi boală
Şi de guvernul... inamic!
( Gh. Gurău)
Capitolul III
Pensia la romani, nu la români !
Începând cu Împăratul Augustus, și până la domnia lui Septimius Sever, soldaților romani li
se interzicea căsătoria, iar dacă erau deja căsătoriți, după înrolare li se anula căsătoria. Abia
după vârsta de 40 de ani, aceștia se lăsau la vatră, de aici și denumirea de veterani: Abia
atunci puteau să se căsătorească, primeau pământ și o pensie.
Fiind o armată profesionistă, aceasta primea soldă (de unde și termenul de Soldat !)
Inițial, această formă de recompensare a serviciului militar se numea Salarium, adică
simbria dată militarilor pentru a procura sare, produs ....scump. Probabil că și pentru militarii
pensionari români există intenția ca pensia acestora să fie suficientă pentru a le asigura
sarea necesară bunului trai. Cuvântul salariu le-a plăcut însă și civililor, și mă întreb dacă
Personalul Civil din armată ar dori să aibă salariu sau să primească soldă, după care să li
se calculeze pensia ?
Solda se numea sesquiplex stipendium, respectiv un stipendiu plătit la fiecare șase luni,
cât se estima că ar putea dura o campanie de război, în medie.
În prezent, prin cuvântul stipendiu se înțelege o bursă, un ajutor acordat unui student
sărac.Numai că militarii romani nu erau așa de săraci, cum vom demonstra mai jos. De
aceea veteranii, adică cei lăsați la vatră, erau foarte apreciați în Dacia de către femeile
autohtone.
Trupele auxiliare erau mai bine plătite decât legionarii, iar aceștia la rândul lor mai bine
decât pretorienii.
În vremea Împăratului Iulius Cezar, legionarii primeau 225 de denari pe lună (soldă ridicată
de Septimius Sever la 500 denari, însă o parte putea fi achitată și în natură) iar pretorienii
375.
Ca să vă dați seama cam cât valora această soldă, este de ajuns să vă spun că în anul 79
d.H, prețul unei sclave era de circa 600 de denari, în funcție de frumusețe, vârstă etc. Tragem
concluzia că ori solda era prea mare, ori prețul prea mic !
Nu încape nici o îndoială că soldații erau cel mai bine plătiți dintre funcţionarii imperiului.
Armata a constituit reazemul pe care s-a clădit acest imperiu, având șanse la tron doar
aceia care au știut s-o preţuiască ca atare.
Să nu uităm că venitul statului roman era bazat cu prioritate pe taxele aplicate
provinciilor, teritorii încorporate în statul roman, adică anexate prin foc și sabie, cu ajutorul
armatei.
Ulterior, în vremea Principatului, armata este manipulată în cadrul luptelor interne pentru
supremație. De aici a rezultat o veritabilă anarhie militară (sec. III e.n.)
Conform uzului încetățenit, soldații aveau dreptul la o parte din prada de război, iar în
situații speciale puteau beneficia și de anumite gratificații, un fel de prime, care se numeau
donativum. De exemplu, răpirea Sabinelor făcea parte din pachetul de beneficii ale
soldatului roman !
Capitolul IV
Cu ce erau plătiți pensionarii romani ?
Între sfârșitul domniei lui Augustus și cea a lui Tiberius au fost emise tesere,
instrumente de plată, cu un diametru de aproximativ 20-23 mm, caracterizate pe revers
printr-o cifră romană, în general de la I la XVI sau de legenda AVG, în cea mai mare parte,
înconjurată pe margine, cu un cerc cu frunze de laur, cu așa-numita „coroană de triumf”.
Metalul folosit este, în general, orichalcul, un aliaj de bronz cu urme semnificative de
zinc (asemănător alamei).
Piesele monetare cu scene erotice, nu eroice, sunt desemnate și cu termenul
„spintria”, cu etimologie incertă, fiind folosite de romani mai ales pentru a indica tinerii
homosexuali pasivi.
Aceste tesere au ajuns în zilele noastre, în număr limitat, deci sunt considerate foarte
rare.
Datorită componentei erotice, aceste „spintriae” au fost foarte căutate de
colecționari încă din Renaștere, fapt pentru care au apărut frecvent „fake”-uri, adică falsuri
renascentiste și moderne.
În ceea ce privește funcția lor, teoria predominantă este aceea că erau carduri de
intrare la bordeluri, pentru plata „serviciilor”: cifrele ar indica suma de plătit.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că majoritatea monetelor „spintriae” au
fost folosite și în combinație cu reprezentări non-erotice, precum portretele imperiale,
precum și cu prezența frecventă a „coroanei triumfale”. Aceasta înseamnă că aveau și alte
funcțiuni. Care anume ? Vom demonstra mai jos.
Acest obiect apare și sub forma Tessera Militaris, care era folosită ca mijloc de identificare
de către soldați. Era așadar, un livret militar la purtător! Sau o legitimație militară, care-ți
conferea anumite drepturi !
Pentru acest motiv foarte important, considerăm că aceste carduri puteau fi folosite drept
taloane de pensie pentru veteranii romani, cu imagini foarte stimulative și care reprezentau
forme incipiente de „pensii speciale”.
Să nu uităm că interdicția de a se căsători până la 40 de ani reprezenta o mare
problemă în armata romană. Astfel de tesere erotice probabil că erau menite să suplinească
această problemă, metodă nu prea eficientă în cazul pensionarilor!
În susținerea acestei ipoteze mai există încă un argument. Unii autori consideră ca
plauzibilă ipoteza conform căreia aceste monede arfi fost un fel de jetoane de plată folosite
într-un joc practicat în anumite medii militare de rang înalt, apropiate de familie imperială, cu
ocazia unor momente deosebite, precum triumfurile din vremea lui Tiberiu.
Este vorba de ludus latrunculorum mai bine cunoscut sub numele de "Jocul
Soldaților". Potrivit lui Varro, numele provine de la lat. latro(soldat).
Abia mai târziu sensul cuvântului latro a migrat de la soldat la mercenar, apoi la bandit și
tâlhar.
Tabla de joc se numea tabula latruncularia si putea fi realizată din piatră sau lemn.
”Jocul” acesta a fost foarte popular în armată. Spre deosebire de jocurile de noroc, care erau
interzise, acesta putea fi practicat de militari. Câștigătorul unui asemenea sport al minții -
impropriu numit joc -era numit imperator, iar campionii erau foarte respectați. Mulți maeștri
au avut chiar și titlurile onorifice adesea sculptate pe piatra lor funerară.
Tesere pentru pensionarii militari ?
Cf: https://www.moruzzi.it/spintrie_e_tessere_romane_con_numerali.html
Dar ce valoare are o tesera ? Era echivalentul unui bilet de teatru. De altfel aceste
forme de taloane depensie specială sunt similare așa numitelor Tesserae frumentariae și
nummariae, un fel de carduri de pensie, date cetățenilor în anumite momente de către
magistrații romani, în schimbul cărora aceștia primeau o cantitate de grâu sau o sumă fixă
de bani. De asemenea, prin intermediul lor, beneficiarii acestor taloane de pensie puteau
primi o rație lunară de alimente sau intra la spectacole, la alte manifestări, în loc să plătească
cu monede tradiționale.
Și în zilele noastre, pensionarii primesc taloane speciale, cu ajutorul cărora pot călători
gratuit.
Capitolul V
Cum s-au născut pensiile speciale în România, acum aproape 200 de ani
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, apăreau în Ţara Românească şi Moldova
primele forme de asistență socială, ca formă instituționalizată a statului.
În perioada 1775 -1832 în Principatele Române a funcționat Epitropia Obştirii,de care ţineau
anumiteforme de binefacere publică, Regulamentul Organic schimbând titulatura
acestei instituții a statului în „Eforia caselor făcătoare de bine şi de folos obştesc”.
La data de 30 inuarie 1832 apare „Regulamentul pentru Institutul sărmanilor
copii,pentru Institutul cerşetorilor, pentru Casele ajutoarelor ce se împărţesc pe la săraci
pe la zile de sărbători mari şi la biserici şi schituri întrebuinţate.”
Acest act, primul în istoria legislației române, stabilea „obrazele” (persoanele) și
„cuviincioasele dovezi” (probe) pe care trebuiau să le aducă solicitanții pentru a dobândi
dreptul de a se „împărtăși din periodiceștile ajutoare ale Casei de milostenie”. Totodată
erau stabilite regulile de funcționare ale primelor „case publice”.
Respectivele persoane trebuiau a fi înscrise în condici speciale, apoi urmau a primi un bilet
cu suma ce o va primi fiecare, tipărit de „Casa pensiilor”. Iată, așadar, prima mențiune a
instituției numite „Casa Pensiilor”, precum și a „cuponului de pensie” !
Registrul de evidență a pensiilor trebuia să menționeze numele, porecla, adresa, precum
și suma ce urma a primi beneficiarul acestor pensii speciale, scrisă în litere și cifre.
Preotul din mahalaua în care locuia pensionarul special urma să fie înștiințat, spre luare
la cunoștință, dar și pentru un control mai riguros, iar în cazul în care posesorul pensiei se va
fi însurat, se va fi mutat, sau se va fi mutat definitiv la ceruri sau la ucigă-l toaca, după caz,
popa trebuia să anunțe de îndată stăpânirea, mai precis „casa pensiilor”, pentru a ține cu
rigurozitate evidența.
Foarte instructiv pentru actualii guvernanți, fiindcă se pot inspira de aici, este Capitolul III,
intitulat „Pentru cerșetori”, unde avem pentru prima oară mențiune privind pensiile speciale,
adică acele pensii ce nu țin cont de principiul contributivității, fiind stabilite de către
stăpânire, după cum crede de cuviință.
Iată ce se spune în textul menționat: „Toți cerșetorii din București se vor strânge de către
agie, și câți dintre dânșii vor fi căsătoriți se vor îndatora a locui pe la casele lor și vor avea
pensii de la institut fieșcare câte lei 15 pe lună, bez un rând de haine pe tot anul. La
fieșcare trimestru cerșetorii vor merge la direcție și vor primi pensia hotărâtă; iar rândul de
haine li se vor da în săptămâna patimilor, care să nu fie mai scumpe de lei 50 unul.” (cf.
Analele Parlamentare ale României, Tom II, 1831-1832, Imprimeria Statului București,
1832, p.261)
În conformitate cu prevederile acestui regulament, numărul pensionarilor speciali nu
trebuia să depășească un total de 120 de persoane, dintre care maxim 50 să fie titulari de
pensii de la bugetul de stat, iar 70 să primească aceste pensii speciale de la „Institutul
Cerșetorilor”, după cum se vede o „casă de pensii sectorială” !
Capitolul IV, intitulat „Pentru casele ajutoarelor ce se împărțesc pe la săraci la zilele de
sărbători mari și pe la biserici și schituri”, se referea la o altă categorie socială, „săracii și
scăpătații”, care nu beneficiază de nici un ajutor de la stat, decât de „ajutor la zile de
sărbători mari”. Putem spune că aici avem de a face cu asistații sociali din zilele noastre,
pentru care stăpânirea, grijulie cu diminuarea deficitului la asigurările sociale de
stat,prevedea un buget de numai 34 030 lei. Păstrând desigur proporțiile, se pare că și în
zilele noastre, bugetul de stat pentru asistența socială este pe undeva pe aproape de
această sumă.
În cazul în care numărul cerșetorilor, pardon al beneficiarilor de pensii speciale, ar fi
depășit „jaloanele” stabilite, aceștia urmau a fi trimiși pe la mânăstiri, până se echilibra
bugetul de pensii.
Desigur că punerea în practică a acestui regulament presupunea o laborioasă muncă de
evidență a numărului de pensionari, mai întâi o recenzare a cerșetorilor dar și a asistaților
sociali (care urmau a primi fiecare la domiciliu ajutorul stabilit pentru fiecare categorie).
Evident, asemenea greutăți privind situația pensionarilor întâlnim și în zille noastre, întrucât
casele de pensii nu au personal suficient, nici aparatura necesară, este foarte dificilă
tipărirea cupoanelor de pensii etc.
La un an și jumătate de la înființarea ei, Eforia „Caselor făcătoare de bine” se plângea că
nu a primit încă lista cu beneficiarii de pensii speciale, care trebuia întocmită de agie
(Poliție), prin serviciul de evidență a populației. În luna februarie 1832, aceste case de pensii
tipăriseră un formular special pentru catagrafia cerșetorilor și a săracilor, dar încă după
atâtea luni, nu se rezolvase nimic, fapt care ne îndreptățește să recunoaștem că și în zilele
noastre, cu toată tehnica electronică din dotare, o asemenea măsură este greu de îndeplinit.
Așa se face că, deși legea se votase în anul 1832, abia în anul 1835-1836 beneficiarii
de pensii speciale, respectiv cerșetorii, vor vedea banii promiși de guvern.
Se observă, așadar, că, în primii ani de funcționare, acest sistem se va dovedi total
ineficient, nesustenabil, stăpânirea reducând la minim numărul beneficiarilor de pensii
speciale. Probabil că și în zilele noastre aceleași cauze vor produce aceleași efecte, și
anume reducerea numărului de beneficiari de pensii speciale.
Pensia lunară de 15 lei, pe care o primeau pensionarii speciali, era remisă lunar, pe un
talon de pensie foarte elaborat, unde era trecut numele beneficiarului, porecla, vârsta,
adresa, semnalmente particulare, suma ce urma să o primească (nu știm dacă erau lei aur,
și nici nu știm cât era coșul zilnic, cât era în acei ani inflația anuală, rata de schimb valutar,
între lei și cocoșei, nici dacă pensionarii erau sau nu mulțumiți cu această pensie).
În situația în care talonul era pierdut, se remitea de către autorități un duplicat, în baza
căruia beneficiarul pensiei putea să se bucure în continuare de ea.
Încă de atunci s-a încetățenit principiul imposibilității cumului de venituri, adică posesorul
unui talon de pensie nu putea beneficia și de alte pomeni electorale, pardon „mile
periodicești”, vouchere de sărbători religioase la zile mari, carduri de cumpărături cadou,
ș.a.m.d. fiindcă imaginația românului bugetofag nu are limite.
Constatăm că și în prezent stăpânirea acordă zile libere, la tot mai multe sărbători
religioase de sfinți, revelioane, Crăciunuri și Paști !, tot un fel de „mile periodicești”.
Vrem să subliniem generozitatea stăpânirii de atunci, care acorda aceste „pensii
speciale” unui singur membru al familiei, dar erau suficient de mari să folosească nevoilor
tuturor membrilor de familie. Astfel, cu 15 lei se puteau cumpăra, lunar, cumulativ: 130 kg de
pâine, 97 kg carne de vită și 78 kg de fasole. Ceea ce era, desigur insuficient, dacă ne
gândim că și pe atunci se fuma, se bea, se achitau taxe și impzite, se mergea la circ, la
teatru, la baia publică, sau la alte stabilimente de plăceri, singurul avantaj fiind lipsa facturilor
la energie electrică, gaze naturale, a Internetului, telefoniei mobile, benzinei și motorinei, care
în zilele noastre sunt foarte costisitoare.
Pe lângă aceste „pensii speciale”, legislația vremii menționa și o altă categorie de
beneficiari de pensii speciale: „doicile”, care agoniseau o pensie de 18 lei lunar.
Capitolul VI
Procedura de acordare a „pensiilor speciale”.
Ca și în ziua de azi, „pensiile speciale” se acordau „intuitu personae”, la cererea
fiecărei persoane îndreptățite, care trimitea suplica la Eforia caselor făcătoare de bine și de
folos obștesc, justificând motivele (sărăcie, bătrânețe, infirmitate) și adăugând probe solide,
cum ar fi mărturiile vecinilor sau ale preotului din mahala (ale amantelor sau țiitoarelor
probabil că nu erau luate în considerație, fiind evident subiective).
Când cerera era aprobată, beneficiarul primea înștiințarea de rigoare, dar cu o singură
condiție: să fie loc liber pe lista celor ale căror pensii speciale sunt aprobate. De aceea, se
aștepta moartea unui alt pensionar, ca beneficiarul de pensie specială să intre în posesia ei.
Tot astfel se întâmpă și azi, la Cancelaria Ordinelor, sau la ocuparea scaunelor de la
Academie, de unde se vede probabil sursa de inspirație......
În multe situații, chiar petentul anunța autoritățile că pensionarul x din mahalaua y s-a
prăpădit, astfel încât a apărut un loc liber pe lista de așteptare.
Aviz autorităților de azi, care inspirându-se din această regulă de aur ar putea echilibra
bugetul de pensii, în sensul că, desigur, cu cât vârsta de pensionare este mai mare, cu atât
numărul de posesori de pensii în plată este mai mic, respectiv numărul de pensionari cu
talonul fluturând în mână să fie egal cu numărul de pensionari ce nu mai pot ține fluturașul de
pensie în mână, acesta fiind dat caselor de servicii mortuare pentru a încasa ajutorul de
înmormântare.
O dată cu apariția acestei legislații a „pensionarilor speciali”, definiți astfel fiindcă nu
se respectă principiul contributivității, s-a interzis cerșetoria, astfel încât orice cerșetor lipsit
de această tradițională sursă de venit zilnic va apela automat la acordarea unei „pensii
speciale”. Au fost situații când beneficiarul unei „pensii speciale” continua să cerșească, fapt
pentru care era pedepsit cu suspendarea beneficiului pensiei, iar cu titlu de pedeapsă erau
trimiși la Mânăstirea schit Malamuc. Sperăm că, în zilele noastre, foștii posesori de pensii
speciale să nu recurgă la cerșit, iar autoritățile să îi trimită la Balamuc.
O altă frecventă fraudă era aceea a ascunderii morții unui „pensionar special” astfel încât
rudele sau vecinii să beneficieze în continuare de cei 15 lei lunari.
Această practică a ascunderii deceselor a fost din păcate practicată și de ocârmuirile
recente, care au manipulat numărul de morți din ultimii doi ani, în funcție de propriile interese.
În fine, unii însoțitori ai acestor „pensionari speciali” obișnuiau să folosească pensiile
titularilor în interes propriu, sau în alte interese, această excrocherie perpetuându-se până în
zilele noastre când fondul de pensii, cel acumulat la CASS, rezultat din diverse surse, este
folosit uneori în alte scopuri decât cele legale.
Ce este pensia, la ce servește și cum a
fost ea văzută de-alungul timpului, iată
conținutul acestui pamflet. Adică vom trece
în revistă evoluția ei de la pensie
atrăgătoare, la pensie sperietoare, pentru
a vedea cum a ajuns să fie considerată de
unii un rău necesar, iar de alții un rău
absolut.
Capitolul I
Definiții
Mai întâi ce este pensia ? Ca să nu fim
acuzați de partizanat, vom oferi definiția
clasică a pensiei, extrasă dintr-un Dicționar
anglo-saxon:
„O rentă (s.n.) plătită în mod regulat ca
prestație datorată unui angajat pensionat,
unui militar etc. în considerarea serviciilor
anterioare, inițial și în principal de către un
guvern, dar și de către diverse sisteme de
pensii private".
(An annuity paid regularly as benefit
due to a retired employee, serviceman
etc. in consideration of past services,
originally and chiefly by a government but
also by various private pension schemes).
Aha, care va să zică la anglo-saxoni
seniorii sunt niște rentieri, beneficiari ai
unei prestații datorate unui angajat, unui
militar (asta înseamnă serviceman), adică
unei persoane ce a prestat o muncă
anterioară, renta fiind plătită de către
guvern sau case de pensii private. La noi,
pensionarii sunt considerați, mai degrabă,
asistați social.
Să analizăm următoarele expresii:
a) Anuitate; termenul provine din
latinescul annuus (hei, la ce vă gândiți,
este vorba de „anual”) !
În Occident, dar și în terminologia bancară,
termenul „anuități” desemnează „Dreptul
de a primi sume de bani în mod regulat,
pe o anumită perioadă determinată, sau
în perpetuitate, adică pentru o perioadă
nedeterminată de timp, mai ales pe toată
durata de viață rămasă”.
b) „Benefit” ( „Beneficiu”), în limba
engleză înseamnă: favor, avantaj, ajutor,
folos, provenind din latinescul
„benefactum”, intrat în lumea medievală cu
sensul de „bine făcut”. De aici și cuvântul
„beneficiar”.
Prin urmare, pensionarii sunt „beneficiari”
ai unor prestațiifolositoare lor, nu statului.
Pentru ca acest ajutor să fie cu adevărat
în beneficiul pensionarilor trebuie să
îndeplinească o condiție sine qua non: să
fie bine făcut ! Altfel este în deserviciul lor.
O definiție pe înțelesul tuturor trebuie să
ne răspunde la următoarele întrebări:
1..Ce; 2.De ce; 3.Cu ce; 4.Pe ce (bază);
5.Cine; 6.Când;7.De câte feluri; 8.Cum ?
Așadar, Pensia este
1. O sumă de bani. Vom vedea că în
trecut aceasta consta nu doar în bani ci și
în bunuri și servicii.La romani, aceste
bunuri se cântăreau, de aici vine și
rădăcina cuvântului pensie, adică din
latinescul pēnsiō, pēnsiōnem
(greutate,plată, tranșă, chirie,
despăgubire). Bănuiesc că acesta este
motivul pentru care guvernanții, oricare și
oriunde ar fi ei, au în vedere noțiunea de
greutate când vorbesc de „povara”
pensiilor. Potrivit unor estimări nu prea
optimiste, pensia se va transforma în
pensetă ! Prin intermediul ei abia vei putea
să iei ceva mic și ușor. Pentru alții, pensia
pare a face parte din familia de cuvinte
pension sau pensiunedar, din păcate, cu o
pensie nu vei putea niciodată să ții copii la
pension și nici să locuiești la pensiune.
2. Fiindcă ai muncit o viață întreagă și îți
revendici dreptul de a trăi, când nu mai
poți să muncești, fie că ești bolnav, fie nu
mai ești util, dar trebuie să ai din ce
mânca; unii vor să te facă să înțelegi că nu
munca, gradul de dificultate, utilitatea
socială a acesteia este sursa pensiei, ci
suma de bani cu care în trecut ai creditat
finanțele statului. Cu alte cuvinte, este un fel
de contract din categoria Do Ut Des (Dau
și dai), unde munca nu contează, ci.....
banul ! Adică, după unii, pensia este un
salariu compensatoriu nemeritat ! Care
poate fi micșorat după cum bate vântul din
...vest ! O categorie dusă cu mintea de
economiști puși pe economii din tăiatul de
pensii, argumentează faptul că pensionarii
sunt acționarii statului, ei primind la
retragerea din societatea pe acțiuni,
numită anacronic STAT, un număr de
dividende, conforme cu perioada în care au
cotizat la bunăstarea șnapanilor din „deep
state”, state considerate societăți
comerciale, numai bune de pus pe butuci
sau de băgat în faliment, astfel încât
acționarii nesemnificativi, adică
pensionarii, vor lua praful de pe tobă,
fiindcă statul a trecut de insolvență, de
faliment, fiind în prag de lichidare.
3. Talonul de pensie. Pe lângă talonetă,
coadă la farmacie, și baston, un talon de
pensie este întotdauna semn identitar al
persoanelor expirate din punct de vedere
social, nu eșuate, pardon, al persoanelor
de vârsta a treia, mai bine zis de rangul trei
în societate. Așadar, talonul este un
document prin care îți primești drepturile
pecuniare. Din păcate,talonul a devenit un
jalon (al PNRR). În curând talonul de
pensie va deveni obiect de muzeu, fiind
înlocuit cu „cardul de pensie”, și cum
bancomatele se vor desființa, unul câte
unul, pensia nu va mai fi adusă de poștaș,
ci va consta în ”bani virtuali”, prim pas spre
o „pensie virtuală”, adică o noțiune
abstractă, care va rezolva problema
deficitului la fondul de pensii. Vom reveni,
oare, la jetoanele de pensii din vremea
romanilor ?(a se vedea un capitol mai jos)
4. Legea... Din păcate, Legea unitară a
pensiilor este compusă din Legislația
....pensiilor. Și cum, din cauza copacilor nu
se vede pădurea, legiuitorul a ajuns într-o
junglă, unde legile sunt modificate,
amendate, consolidate, republicate,
suspendate de ordonanțe, apoi sunt
contestate la Curtea Constituțională,
ajungându-se la excepții, la excepții de
excepții, la categorii excepționale de
beneficiari de pensii. Iată un exemplu de
titlu de lege organică, reglementând
domeniul vital al pensiilor: „Legea nr. 263
din 16 decembrie 2010 (consolidată la
data de 09.08.2022):
„Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice În vigoare de la
01 ianuarie 2011 până la 31 august 2023,
fiind înlocuit parţial prin Legea 223/2015
şi abrogat şi înlocuit prin Legea 127/2019.
Consolidarea din data de 09 august 2022
are la bază publicarea din Monitorul
Oficial, Partea I nr. 852 din 20 decembrie
2010.”
Puteți să înțelegeți acum cât de limpede și
necontradictoriu este conținutul acestei
legi, dacă titlul este așa de clar, precis,
concis !
5. Seniorii. Cum îi definești ? Logic ar fi
după data nașterii. Potrivit însă principiului
„vârsta nu contează, este doar un număr”,
s-a ajuns ca în categoria selectă a
seniorilor să se „infiltreze legal” persoane
în putere, prin „impostură”, cuvânt care nu
înseamnă o prescurtare de la „posturi
importante” (ci mai degrabă sinonim cu
șmecherlîc, șolticărie, tripotaj sau
scamatorie). Într-adevăr pentru acești
„pseudo seniori”, „vârsta nu contează”.
6. Lunar, pensia în plată, dar când este
vorba decalcularea, recalcularea,
corelarea, recorelarea, indexarea, mărirea
lor,ea devine „sine die”, adică ne referim la
o dată din calendar a „Sfântului.....
așteaptă”. Acești termeni de mai sus
creează un haos veritabil în sistemul de
pensii, încât probabil, „de lege ferenda” se
va interzice în viitor folosirea lor, deoarece
sunt manifestări ale teoriei conspirației,
puse la cale de această categorie de
persoane dubioase, periculoase și pline de
angoase, pensionarii.
7. De cinci feluri legale și de unul
închipuit. Legea 263/2010, care este
mama (vitregă) a pensiilor civile în
România, art. 51, enumeră clar și explicit
care sunt pensiile în țara noastră: pentru
limită de vârstă, anticipată, anticipată
parțială, de invliditate, de urmaș. Nicăieri
în acest text nu se vorbește de pensii
speciale. Așadar, nu poți amenda o
prevedere privind „pensia specială” care
nu există în nici o lege, nu este definită
juridic, explicitată, ca o categorie distinctă,
decât dacă ești venit cu pluta, de la
Uniunea Europeană. În realitate, dacă se
dorește să punem lucrurile pe șleau (șleau
juridic), ar trebui să se spună clar, Banca
Mondială și UE au dat ucaz să fie
micșorate „pensiile mari”. În această
situație, pe motiv de simetrie și
nediscriminare, ar trebui să se instituie o
legislație specială pentru „pensiile mijlocii”
și pentru „pensiile mici” (mai la urmă, sau
deloc). Se vorbește despre „pensii
ocupaționale”, ca să se justifice modul de
calcul al pensiilor mari, incluzându-se aici
și pensiile militare, însă cum ar putea
cineva gândi să existe o legislație distinctă
pentru câte categorii profesionale există în
COR (Codul Ocupațiilor din România), ca
de exemplu: pensiile magistrațiilor, pensiile
militarilor, pensiile profesorilor, pensiile
medicilor, pensiile minerilor, pensiile
croitorilor, pensiile brutarilor, pensiile
acarilor, pensiile șomerilor (fiindcă a fi
șomer este o ocupație foarte răspândită)
etc.
8. Potrivit indicațiilor venite prin
rapoarte confidențiale ale Băncii
Mondiale și ale Comisiei Europene.
Această dispoziție externă este motivată,
probabil, prin faptul că 5 milioane de
români deja muncesc în străinătate, deci
este normal ca legislația să fie stabilită în
străinătate, Parlamentul României,
Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii și
Prevederilor Sociale, nevând decât
obligația de a transpune în practică
jaloanele de atins, până în anul 2070, dată
la care se presupune că nu vor mai exista
pensionari, decât sub formă de curiozități
ale naturii. La această întrebare - Cum ? -
asudă din greu să răspundă slujbașii pe
care, fie vorba între noi, pensionarii i-au
ales cu credulitate, după promisiuni mereu
repetate, mereu mincinoase, care au lăsat
cu buza umflată milioane de posesori de
taloane de pensie. Cum ? S-a inventat
formula minune, plină de conținut și de
logică, precum TVA-ul, accizele, raportul
leu/euro.....hai că merge băieți: certificatele
verzi, certificatele CO2, jaloanele PNRR,
iar acum o altă invenție scoasă din burta
unor șmecherași cu mânecuțe albe:
principiul contributivității, spun mai marii
de azi..... Ce înseamnă aceasta ? Evident
o micșorare a pensiilor mai mari, dar nu o
mărire a pensiilor mai mici. A micșora o
pensie înseamnă a pune un haraci pe
bătrânețe.Urmașii celor care au inventat
taxa pe „fumărit”, pe „vinărit”, au
descoperit și „taxa de contribuit”. Scopul
secundar al acestei reforme este
transformarea pensiilor speciale în pensii
sociale, adică destinate întregii societăți a
viitorului. La această întrebare Cum ? mai
precis: Cum naiba pensiile militare au
devenit civile ? Răspunsul lor este: Tot la fel
cum Poliția a devenit Civilă, de ce nu ar
deveni civile și pensiile militare ?
Răspunsul este: uite așa ! Hocus-pocus !
Capitolul II
Pensia, din punct de vedere lingvistic
Dacă vă puneți întrebarea de unde vine
pensia......Clar, aceasta vine de la ruși ! Ei
au inventat cuvântul: pensija. Așa ne spun
filologii.
Pe de altă parte, vedem că, în
domeniul pensiilor, unii se țin de scheme,
altele decât cele de fraudare bancară:
schemele de pensii private !
Să vedem și alte definiții, dincolo de
cele decurgând din textul de lege:
Potrivit unui glumeț, pensia s-ar defini
astfel:
O sumă dată prin ucaz,
Lunar, de la împărăţie,
Ce îţi produce-o zi extaz,
Iar restul lunii... agonie.
(Stelică Romaniuc)
Iar altul dă următoarea definiție a
pensionarului:
Categorie socială,
Că pătură nu pot să-i zic
Lovită de nevoi şi boală
Şi de guvernul... inamic!
( Gh. Gurău)
Capitolul III
Pensia la romani, nu la români !
Începând cu Împăratul Augustus, și până la
domnia lui Septimius Sever, soldaților
romani li se interzicea căsătoria, iar dacă
erau deja căsătoriți, după înrolare li se
anula căsătoria. Abia după vârsta de 40 de
ani, aceștia se lăsau la vatră, de aici și
denumirea de veterani: Abia atunci puteau
să se căsătorească, primeau pământ și o
pensie.
Fiind o armată profesionistă, aceasta
primea soldă (de unde și termenul de
Soldat !)
Inițial, această formă de recompensare a
serviciului militar se numea Salarium,
adică simbria dată militarilor pentru a
procura sare, produs ....scump. Probabil că
și pentru militarii pensionari români există
intenția ca pensia acestora să fie suficientă
pentru a le asigura sarea necesară bunului
trai. Cuvântul salariu le-a plăcut însă și
civililor, și mă întreb dacă Personalul Civil
din armată ar dori să aibă salariu sau să
primească soldă, după care să li se
calculeze pensia ?
Solda se numea sesquiplex
stipendium, respectiv un stipendiu plătit la
fiecare șase luni, cât se estima că ar putea
dura o campanie de război, în medie.
În prezent, prin cuvântul stipendiu se
înțelege o bursă, un ajutor acordat unui
student sărac.Numai că militarii romani nu
erau așa de săraci, cum vom demonstra
mai jos. De aceea veteranii, adică cei
lăsați la vatră, erau foarte apreciați în
Dacia de către femeile autohtone.
Trupele auxiliare erau mai bine plătite
decât legionarii, iar aceștia la rândul lor
mai bine decât pretorienii.
În vremea Împăratului Iulius Cezar,
legionarii primeau 225 de denari pe lună
(soldă ridicată de Septimius Sever la 500
denari, însă o parte putea fi achitată și în
natură) iar pretorienii 375.
Ca să vă dați seama cam cât valora
această soldă, este de ajuns să vă spun că
în anul 79 d.H, prețul unei sclave era de
circa 600 de denari, în funcție de
frumusețe, vârstă etc. Tragem concluzia că
ori solda era prea mare, ori prețul prea mic
!
Nu încape nici o îndoială că soldații
erau cel mai bine plătiți dintre funcţionarii
imperiului. Armata a constituit reazemul pe
care s-a clădit acest imperiu, având șanse
la tron doar aceia care au știut s-o
preţuiască ca atare.
Să nu uităm că venitul statului roman
era bazat cu prioritate pe taxele aplicate
provinciilor, teritorii încorporate în statul
roman, adică anexate prin foc și sabie, cu
ajutorul armatei.
Ulterior, în vremea Principatului, armata
este manipulată în cadrul luptelor interne
pentru supremație. De aici a rezultat o
veritabilă anarhie militară (sec. III e.n.)
Conform uzului încetățenit, soldații
aveau dreptul la o parte din prada de
război, iar în situații speciale puteau
beneficia și de anumite gratificații, un fel de
prime, care se numeau donativum. De
exemplu, răpirea Sabinelor făcea parte din
pachetul de beneficii ale soldatului roman !
Capitolul IV
Cu ce erau plătiți pensionarii romani ?
Între sfârșitul domniei lui Augustus
și cea a lui Tiberius au fost emise tesere,
instrumente de plată, cu un diametru de
aproximativ 20-23 mm, caracterizate pe
revers printr-o cifră romană, în general de
la I la XVI sau de legenda AVG, în cea mai
mare parte, înconjurată pe margine, cu un
cerc cu frunze de laur, cu așa-numita
„coroană de triumf”.
Metalul folosit este, în general,
orichalcul, un aliaj de bronz cu urme
semnificative de zinc (asemănător alamei).
Piesele monetare cu scene
erotice, nu eroice, sunt desemnate și cu
termenul „spintria”, cu etimologie incertă,
fiind folosite de romani mai ales pentru a
indica tinerii homosexuali pasivi.
Aceste tesere au ajuns în zilele
noastre, în număr limitat, deci sunt
considerate foarte rare.
Datorită componentei erotice,
aceste „spintriae” au fost foarte căutate de
colecționari încă din Renaștere, fapt pentru
care au apărut frecvent „fake”-uri, adică
falsuri renascentiste și moderne.
În ceea ce privește funcția lor,
teoria predominantă este aceea că erau
carduri de intrare la bordeluri, pentru plata
„serviciilor”: cifrele ar indica suma de
plătit.
Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul că majoritatea monetelor
„spintriae” au fost folosite și în combinație
cu reprezentări non-erotice, precum
portretele imperiale, precum și cu prezența
frecventă a „coroanei triumfale”. Aceasta
înseamnă că aveau și alte funcțiuni. Care
anume ? Vom demonstra mai jos.
Acest obiect apare și sub forma Tessera
Militaris, care era folosită ca mijloc de
identificare de către soldați. Era așadar, un
livret militar la purtător! Sau o legitimație
militară, care-ți conferea anumite drepturi !
Pentru acest motiv foarte important,
considerăm că aceste carduri puteau fi
folosite drept taloane de pensie pentru
veteranii romani, cu imagini foarte
stimulative și care reprezentau forme
incipiente de „pensii speciale”.
Să nu uităm că interdicția de a se
căsători până la 40 de ani reprezenta o
mare problemă în armata romană. Astfel
de tesere erotice probabil că erau menite
să suplinească această problemă, metodă
nu prea eficientă în cazul pensionarilor!
În susținerea acestei ipoteze mai
există încă un argument. Unii autori
consideră ca plauzibilă ipoteza conform
căreia aceste monede arfi fost un fel de
jetoane de plată folosite într-un joc
practicat în anumite medii militare de rang
înalt, apropiate de familie imperială, cu
ocazia unor momente deosebite, precum
triumfurile din vremea lui Tiberiu.
Este vorba de ludus latrunculorum
mai bine cunoscut sub numele de "Jocul
Soldaților". Potrivit lui Varro, numele
provine de la lat. latro(soldat).
Abia mai târziu sensul cuvântului latro a
migrat de la soldat la mercenar, apoi la
bandit și tâlhar.
Tabla de joc se numea tabula
latruncularia si putea fi realizată din piatră
sau lemn.
”Jocul” acesta a fost foarte popular în
armată. Spre deosebire de jocurile de
noroc, care erau interzise, acesta putea fi
practicat de militari. Câștigătorul unui
asemenea sport al minții - impropriu numit
joc -era numit imperator, iar campionii erau
foarte respectați. Mulți maeștri au avut
chiar și titlurile onorifice adesea sculptate
pe piatra lor funerară.
Tesere pentru pensionarii militari ?
Cf:
https://www.moruzzi.it/spintrie_e_tessere_r
omane_con_numerali.html
Dar ce valoare are o tesera ? Era
echivalentul unui bilet de teatru. De altfel
aceste forme de taloane depensie
specială sunt similare așa numitelor
Tesserae frumentariae și nummariae, un
fel de carduri de pensie, date cetățenilor în
anumite momente de către magistrații
romani, în schimbul cărora aceștia primeau
o cantitate de grâu sau o sumă fixă de
bani. De asemenea, prin intermediul lor,
beneficiarii acestor taloane de pensie
puteau primi o rație lunară de alimente sau
intra la spectacole, la alte manifestări, în loc
să plătească cu monede tradiționale.
Și în zilele noastre, pensionarii primesc
taloane speciale, cu ajutorul cărora pot
călători gratuit.
Capitolul V
Cum s-au născut pensiile speciale în
România, acum aproape 200 de ani
În a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea, apăreau în Ţara
Românească şi Moldova primele
forme de asistență socială, ca formă
instituționalizată a statului.
În perioada 1775 -1832 în Principatele
Române a funcționat Epitropia Obştirii,de
care ţineau anumiteforme de
binefacere publică, Regulamentul Organic
schimbând titulatura acestei instituții a
statului în „Eforia caselor făcătoare de
bine şi de folos obştesc”.
La data de 30 inuarie 1832 apare
„Regulamentul pentru Institutul sărmanilor
copii,pentru Institutul cerşetorilor, pentru
Casele ajutoarelor ce se împărţesc pe la
săraci pe la zile de sărbători mari şi la
biserici şi schituri întrebuinţate.”
Acest act, primul în istoria legislației
române, stabilea „obrazele” (persoanele) și
„cuviincioasele dovezi” (probe) pe care
trebuiau să le aducă solicitanții pentru a
dobândi dreptul de a se „împărtăși din
periodiceștile ajutoare ale Casei de
milostenie”. Totodată erau stabilite regulile
de funcționare ale primelor „case publice”.
Respectivele persoane trebuiau a fi
înscrise în condici speciale, apoi urmau a
primi un bilet cu suma ce o va primi fiecare,
tipărit de „Casa pensiilor”. Iată, așadar,
prima mențiune a instituției numite „Casa
Pensiilor”, precum și a „cuponului de
pensie” !
Registrul de evidență a pensiilor
trebuia să menționeze numele, porecla,
adresa, precum și suma ce urma a primi
beneficiarul acestor pensii speciale, scrisă
în litere și cifre.
Preotul din mahalaua în care locuia
pensionarul special urma să fie înștiințat,
spre luare la cunoștință, dar și pentru un
control mai riguros, iar în cazul în care
posesorul pensiei se va fi însurat, se va fi
mutat, sau se va fi mutat definitiv la ceruri
sau la ucigă-l toaca, după caz, popa
trebuia să anunțe de îndată stăpânirea, mai
precis „casa pensiilor”, pentru a ține cu
rigurozitate evidența.
Foarte instructiv pentru actualii guvernanți,
fiindcă se pot inspira de aici, este Capitolul
III, intitulat „Pentru cerșetori”, unde avem
pentru prima oară mențiune privind
pensiile speciale, adică acele pensii ce nu
țin cont de principiul contributivității, fiind
stabilite de către stăpânire, după cum
crede de cuviință.
Iată ce se spune în textul menționat:
„Toți cerșetorii din București se vor
strânge de către agie, și câți dintre dânșii
vor fi căsătoriți se vor îndatora a locui pe
la casele lor și vor avea pensii de la
institut fieșcare câte lei 15 pe lună, bez un
rând de haine pe tot anul. La fieșcare
trimestru cerșetorii vor merge la direcție și
vor primi pensia hotărâtă; iar rândul de
haine li se vor da în săptămâna patimilor,
care să nu fie mai scumpe de lei 50 unul.”
(cf. Analele Parlamentare ale României,
Tom II, 1831-1832, Imprimeria Statului
București, 1832, p.261)
În conformitate cu prevederile acestui
regulament, numărul pensionarilor speciali
nu trebuia să depășească un total de 120
de persoane, dintre care maxim 50 să fie
titulari de pensii de la bugetul de stat, iar
70 să primească aceste pensii speciale de
la „Institutul Cerșetorilor”, după cum se
vede o „casă de pensii sectorială” !
Capitolul IV, intitulat „Pentru casele
ajutoarelor ce se împărțesc pe la săraci la
zilele de sărbători mari și pe la biserici și
schituri”, se referea la o altă categorie
socială, „săracii și scăpătații”, care nu
beneficiază de nici un ajutor de la stat,
decât de „ajutor la zile de sărbători mari”.
Putem spune că aici avem de a face cu
asistații sociali din zilele noastre, pentru
care stăpânirea, grijulie cu diminuarea
deficitului la asigurările sociale de
stat,prevedea un buget de numai 34 030
lei. Păstrând desigur proporțiile, se pare că
și în zilele noastre, bugetul de stat pentru
asistența socială este pe undeva pe
aproape de această sumă.
În cazul în care numărul cerșetorilor,
pardon al beneficiarilor de pensii speciale,
ar fi depășit „jaloanele” stabilite, aceștia
urmau a fi trimiși pe la mânăstiri, până se
echilibra bugetul de pensii.
Desigur că punerea în practică a
acestui regulament presupunea o
laborioasă muncă de evidență a numărului
de pensionari, mai întâi o recenzare a
cerșetorilor dar și a asistaților sociali (care
urmau a primi fiecare la domiciliu ajutorul
stabilit pentru fiecare categorie). Evident,
asemenea greutăți privind situația
pensionarilor întâlnim și în zille noastre,
întrucât casele de pensii nu au personal
suficient, nici aparatura necesară, este
foarte dificilă tipărirea cupoanelor de
pensii etc.
La un an și jumătate de la înființarea ei,
Eforia „Caselor făcătoare de bine” se
plângea că nu a primit încă lista cu
beneficiarii de pensii speciale, care
trebuia întocmită de agie (Poliție), prin
serviciul de evidență a populației. În luna
februarie 1832, aceste case de pensii
tipăriseră un formular special pentru
catagrafia cerșetorilor și a săracilor, dar
încă după atâtea luni, nu se rezolvase
nimic, fapt care ne îndreptățește să
recunoaștem că și în zilele noastre, cu
toată tehnica electronică din dotare, o
asemenea măsură este greu de îndeplinit.
Așa se face că, deși legea se votase
în anul 1832, abia în anul 1835-1836
beneficiarii de pensii speciale, respectiv
cerșetorii, vor vedea banii promiși de
guvern.
Se observă, așadar, că, în primii ani
de funcționare, acest sistem se va dovedi
total ineficient, nesustenabil, stăpânirea
reducând la minim numărul beneficiarilor
de pensii speciale. Probabil că și în zilele
noastre aceleași cauze vor produce
aceleași efecte, și anume reducerea
numărului de beneficiari de pensii
speciale.
Pensia lunară de 15 lei, pe care o
primeau pensionarii speciali, era remisă
lunar, pe un talon de pensie foarte elaborat,
unde era trecut numele beneficiarului,
porecla, vârsta, adresa, semnalmente
particulare, suma ce urma să o primească
(nu știm dacă erau lei aur, și nici nu știm
cât era coșul zilnic, cât era în acei ani
inflația anuală, rata de schimb valutar, între
lei și cocoșei, nici dacă pensionarii erau
sau nu mulțumiți cu această pensie).
În situația în care talonul era pierdut,
se remitea de către autorități un duplicat, în
baza căruia beneficiarul pensiei putea să
se bucure în continuare de ea.
Încă de atunci s-a încetățenit principiul
imposibilității cumului de venituri, adică
posesorul unui talon de pensie nu putea
beneficia și de alte pomeni electorale,
pardon „mile periodicești”, vouchere de
sărbători religioase la zile mari, carduri de
cumpărături cadou, ș.a.m.d. fiindcă
imaginația românului bugetofag nu are
limite.
Constatăm că și în prezent stăpânirea
acordă zile libere, la tot mai multe sărbători
religioase de sfinți, revelioane, Crăciunuri
și Paști !, tot un fel de „mile periodicești”.
Vrem să subliniem generozitatea
stăpânirii de atunci, care acorda aceste
„pensii speciale” unui singur membru al
familiei, dar erau suficient de mari să
folosească nevoilor tuturor membrilor de
familie. Astfel, cu 15 lei se puteau
cumpăra, lunar, cumulativ: 130 kg de pâine,
97 kg carne de vită și 78 kg de fasole.
Ceea ce era, desigur insuficient, dacă ne
gândim că și pe atunci se fuma, se bea, se
achitau taxe și impzite, se mergea la circ,
la teatru, la baia publică, sau la alte
stabilimente de plăceri, singurul avantaj
fiind lipsa facturilor la energie electrică,
gaze naturale, a Internetului, telefoniei
mobile, benzinei și motorinei, care în zilele
noastre sunt foarte costisitoare.
Pe lângă aceste „pensii speciale”,
legislația vremii menționa și o altă
categorie de beneficiari de pensii
speciale: „doicile”, care agoniseau o
pensie de 18 lei lunar.
Capitolul VI
Procedura de acordare a „pensiilor
speciale”.
Ca și în ziua de azi, „pensiile
speciale” se acordau „intuitu personae”, la
cererea fiecărei persoane îndreptățite,
care trimitea suplica la Eforia caselor
făcătoare de bine și de folos obștesc,
justificând motivele (sărăcie, bătrânețe,
infirmitate) și adăugând probe solide, cum
ar fi mărturiile vecinilor sau ale preotului din
mahala (ale amantelor sau țiitoarelor
probabil că nu erau luate în considerație,
fiind evident subiective).
Când cerera era aprobată, beneficiarul
primea înștiințarea de rigoare, dar cu o
singură condiție: să fie loc liber pe lista
celor ale căror pensii speciale sunt
aprobate. De aceea, se aștepta moartea
unui alt pensionar, ca beneficiarul de
pensie specială să intre în posesia ei. Tot
astfel se întâmpă și azi, la Cancelaria
Ordinelor, sau la ocuparea scaunelor de la
Academie, de unde se vede probabil sursa
de inspirație......
În multe situații, chiar petentul anunța
autoritățile că pensionarul x din mahalaua y
s-a prăpădit, astfel încât a apărut un loc
liber pe lista de așteptare.
Aviz autorităților de azi, care inspirându-se
din această regulă de aur ar putea
echilibra bugetul de pensii, în sensul că,
desigur, cu cât vârsta de pensionare este
mai mare, cu atât numărul de posesori de
pensii în plată este mai mic, respectiv
numărul de pensionari cu talonul fluturând în
mână să fie egal cu numărul de pensionari
ce nu mai pot ține fluturașul de pensie în
mână, acesta fiind dat caselor de servicii
mortuare pentru a încasa ajutorul de
înmormântare.
O dată cu apariția acestei legislații a
„pensionarilor speciali”, definiți astfel
fiindcă nu se respectă principiul
contributivității, s-a interzis cerșetoria,
astfel încât orice cerșetor lipsit de această
tradițională sursă de venit zilnic va apela
automat la acordarea unei „pensii
speciale”. Au fost situații când beneficiarul
unei „pensii speciale” continua să
cerșească, fapt pentru care era pedepsit
cu suspendarea beneficiului pensiei, iar cu
titlu de pedeapsă erau trimiși la Mânăstirea
schit Malamuc. Sperăm că, în zilele
noastre, foștii posesori de pensii speciale
să nu recurgă la cerșit, iar autoritățile să îi
trimită la Balamuc.
O altă frecventă fraudă era aceea a
ascunderii morții unui „pensionar special”
astfel încât rudele sau vecinii să
beneficieze în continuare de cei 15 lei
lunari.
Această practică a ascunderii
deceselor a fost din păcate practicată și de
ocârmuirile recente, care au manipulat
numărul de morți din ultimii doi ani, în
funcție de propriile interese.
În fine, unii însoțitori ai acestor
„pensionari speciali” obișnuiau să
folosească pensiile titularilor în interes
propriu, sau în alte interese, această
excrocherie perpetuându-se până în zilele
noastre când fondul de pensii, cel acumulat
la CASS, rezultat din diverse surse, este
folosit uneori în alte scopuri decât cele
legale.
