Un posibil târg-festival:
Treasures of the East
19 martie 2024
„Treasures of the East” este numele provizoriu, perfectibil, al unei idei pe care am propus-o spre dezbatere în primul rând către industria vinului din România, în relație cu care-mi desfășor eu activitatea. Dar ideea depășește cu mult limitările acestei industrii (căreia îi poate aduce, însă, multe beneficii): e vorba de organizarea, în România, a unui târg-festival B2B și B2C de gastronomii din părțile răsăritene ale Europei (și nu numai). Expunerea de motive și mai multe detalii, în articolul atașat: https://vinul.ro/treasures-of-the-east-romania-vinuri-gastronomie.html
Am pornit de la ideea (o observație, mai mult) că în cadrul marilor târguri internaționale de vin, unde sunt mii de standuri, România n-are practic nicio șansă să creeze o impresie memorabilă, care să facă diferența. Nu e acolo locul și nici timpul pentru o comunicare adecvată și pentru o promovare care să nu pună în prim plan prețul. În schimb, un târg-festival în România, care să includă nu doar vinul, ci și gastronomia, experiența mai vastă a orașului gazdă și a țării, în general, ca și ofertele din alte țări răsăritene - realmente izvor de noutăți apetisante - are șansa de a pune în lumină într-un „one stop shop” un întreg univers enogastronomic și cultural. Acest târg festival ar putea deveni în timp un eveniment de tradiție care să promoveze și turismul, și exportul și imaginea României în general, iar pentru realizarea acestui deziderat nu trebuie decât o unire și o colaborare între actanții din mai multe domenii: producători de alimente, prestatori de servicii HoReCa, producători de vinuri, autorități locale și centrale, mass-media. Investiția s-ar regăsi cheltuită aici, în țară, generând în consecință diverse tipuri de beneficii. Banii există, dar sunt risipiți și au nevoie de un vector pentru a genera rezultate măsurabile concrete.
Cezar IOAN