Nu ma certa, greierasule, că fraţii tăi mai mari din SUA, UK, Franţa au fost prinşi de Covid 19 cu chiloţii in vine nitel mai rău ca tine. Si nici nu te lăuda că avuseşi chiloţi mai strâmţi şi făcuşi în ei zâmbind.
Amândoi ştim prea bine că vântul bătea mai demult chiar daca nimeni nu şi-a pus chiloţii la catarg. Nici măcar ochiosul Băsescu care se răsteşte la toţi pe-aci şi şopteşte tandru la Bruxelles (aoleu, ce duet de răsteli ar putea face el cu colega lui Maria Grapini!).
Nu mă certa, greieraşule, că nu-l lăudai pe Cătălin Hideg, zice-se doctorand la scoala matale de doctorate, si că nu verificai dacă nu cumva spornica sa companie e cam a ta sub acoperire. Că nu e şi ştii bine, dar îl lăsaşi să se laude c-ar fi, aşa că peste 16.000 de contracte cu statul, de la care supse 85 milioane de lei nou-nouţi, se întâmplară. Şi chiar nimeni din grădina matale nu primi nimic, aşa în semn de stimă şi apreciere? Imi tot bâzâie o muscă pe la ureche prostioare si biata musculiţă a mai stat şi pe umerii unor domni tot din gradinile si livezile matale. Nu te-apuca să dezinfectezi aiurea, că nimereşti iar unde nu trebuie şi aflu mai multe.
Nu mă certa, greieraşule, că înţeleg mai greu cum curge apa de la vale la deal şi cum circulă viruşii din portofel în portofel. In naivitatea mea, cred că treaba mătăluţă e sa scuturi bine masca inainte de a o pune peste halat şi să vezi cum se reped hienele să înfulece în numele viitorilor morţi pe care sunt în stare să-i şi producă dacă mobilizatoarea creştere a producţiei pe cap de locuitor le-ar aduce profit suplimentar, să le prinzi de coadă şi de gât şi să le dai procurorilor etc (dupa ce află şi TOATA presa, că acum e greu de ascuns rahatul, nu riscă nici judecătorii grăsulii).
Nu mă certa, greieraşule, dar viruşii nu cresc pe câmp aşa că n-are rost să batem câmpii. Toate prostiile care circulă pe mijloacele de comunicare-îndobitocire electronică au efecte extrem de periculoase şi mătăluţă ştii bine asta nu doar ca timid elev ci şi ca bătrân şi viclean profesor. Pe lângă miile, zecile, sutele de mii, chiar milioanele de papagali care sughit (si li se pare că au sinapse) când cetesc-transmit idioţeniile manipulatorii, sunt şi zeci-sute-maximum mii de sceleraţi care creează aceste mesaje. Ia-i şi strânge-i de ouţe şi pune-i să clocească pentru că sunt găinuţe potrivite. Asta daca sunt în cuibarele de-acilea, iar daca sunt de pe dincolo, ia legătura cu fraţii mai mari, egali sau mai mici din ţările cu pricina, greieraşule şi să auzim cotcodac în toate limbile. Nu mă certa, ştiu că în multe locuri, nu doar la Moskova sau Beijing, între aceste găinuţe si inevitabil mai deasupra sunt găinoi cu epoleţi, dar ţi-am zis că nu mă putui abţine.
Nu mă certa, greieraşule, e momentul să recunosc că o vreme nici eu n-o să te mai cert. Cri,cri,cri!
Cpt (r) Constantin DUMITRU
Cri, cri, cri, SRI,
Nu cresc virusi pe câmpii!