Colecţionarul de sarmale
18 decembrie 2023
De ce un colecționar de sarmale? Nu, nu le-a colecționat, nu a creat un album cu sarmale ci doar...despre sarmale, încercând să demonstreze, și demonstrând în final că sarmalele sunt „și românești”, neaoșe, chiar dacă nu or fi apărut prima oară în România, dar așa cum le facem noi nu le face nici un alt popor.
Aici sunt unice.
Și dacă alte zeci de popoare balcanice, sau nu, se laudă cu preparatele lor tradiționale, prezentând...SARMALE, de ce să nu aflăm și noi ce sunt aceste „piroște”, „găluște” și cine știe mai bine decât Cosmin Dragomir cum le spune prin alte zone ale României.
Totul a început cu mult timp în urmă iar cartea, cântărind 1, 7 kg vorbește, în cele peste 700 de pagini ale sale (736 dacă includem cuprinsul), despre o scută istorie a micilor, despre rețetele zacuștii și aminesc aici că același autor este cel care a lansat la începutul anului, CURATORUL DE ZACUSCĂ, o carte care a avut același scop, de a demonstra că zacusca este balcanică și că fiecare țară are rețetele proprii în funcție de legumele care sunt produse și de gustul cetățenilor respectivei țări.
La pagina 59 vom găsi un capitol scurt, cu pastele la români și despre cum i-am bătut pe italieni la 1900 în producerea pastelor, dar poate acest lucru este mai puțin important că legile acelor vremuri, când producătorul de paste primea autorizație dacă avea și magazin propriu lângă fabrică, pentru ca „norodul” să poată cumpăra paste iefitne care nu trec prin mâinile samsarilor ce-și pun adaosuri nesimțite.
La 1893, este autorizată fabrica de paste a lui Ludwig Josiek, singurul obiectiv industrial din România pentru producerea de paste de acest fel care, la 1900, la Expoziția Universală de la Paris, obține MEDALIA DE AUR, devansându-i chiar pe italieni la capitolul paste.
În perioada interbelică, vânzările de paste la nivel internațional depășesc Italia și exportul se extinde din Bulgaria și Imperul Austro-Ungar, în perioada interbelică, către Olanda, Belgia, Polonia, Germania, Turcia și Austria.
În 1922 Joseik vinde fabrica, care devine „Sociatatea Anonimă de paste făinoase și biscuiți, fostă Josiek”, în 1944 acționarii se împrumută de la Banca Românească iar mai apoi, a rămas în ruine cunoscută ca fiind fost DUNĂREANA....!
O copie a ceea ce s-a întâmplat în zilele noastre, a celor care am asistat neputincioși (dar și fricoși și nepăsători) la vânzarea patrimoniului industrial al României.
Revenind la...sarmalele noastre, despre care vom mai avea multe de spus de acum, menționez doar că autorul, începând de la etimologia cuvântului, știința care studiază originea cuvintelor, nu rezolvă paternitatea sarmalelor, ba chiar o încurcă și uite-așa, mulți dintre consumatorii de sarmale sar ba într-o „barcă”, ba într-alta, ba că ar fi turcești, după cea mai apropiată explicație a etimologilor, „sarmak”, a înveli, dar un „verișor” pe nume „dalmak”, a înveli și care este folosit în prepararea preparatului în zona Caucaz, Orientul Mijlociu și Peninsula Blcanică, până la nord de Dunăre.
Dar apar nelămuri mai îndepărtate a acestei denumiri, „tolma”, care în Armenia înseamnă: „toli” - frunză de viță de vie și „ma” - a înveli”.
Tolma - învelitt în viță de vie.
Nu mai intrăm în amănunte dar slavii din nord le spuneau „golugtsy” (porumbei), în Argentina „nino envuelto”, copii înfășați, în Franța „țigarete de varză”, în Brazilia, „trabucuri de varză”, în Piemonte Italia „caponet”, iar în Croația „arambasici”, care însemna „lider de partizani”.
Dar voi reveni asupra subiectului pentru a ne bucura în continuare de savoarea acestui preparat care, în România, are un mod al său de exprimare, de savoare, cu gust unic.
Tamara Timofti
De ce un colecționar de sarmale? Nu, nu le-a colecționat, nu a creat un album cu sarmale ci doar...despre sarmale, încercând să demonstreze, și demonstrând în final că sarmalele sunt „și românești”, neaoșe, chiar dacă nu or fi apărut prima oară în România, dar așa cum le facem noi nu le face nici un alt popor.
Aici sunt unice.
Și dacă alte zeci de popoare balcanice, sau nu, se laudă cu preparatele lor tradiționale, prezentând...SARMALE, de ce să nu aflăm și noi ce sunt aceste „piroște”, „găluște” și cine știe mai bine decât Cosmin Dragomir cum le spune prin alte zone ale României.
Totul a început cu mult timp în urmă iar cartea, cântărind 1, 7 kg vorbește, în cele peste 700 de pagini ale sale (736 dacă includem cuprinsul), despre o scută istorie a micilor, despre rețetele zacuștii și aminesc aici că același autor este cel care a lansat la începutul anului, CURATORUL DE ZACUSCĂ, o carte care a avut același scop, de a demonstra că zacusca este balcanică și că fiecare țară are rețetele proprii în funcție de legumele care sunt produse și de gustul cetățenilor respectivei țări.
La pagina 59 vom găsi un capitol scurt, cu pastele la români și despre cum i-am bătut pe italieni la 1900 în producerea pastelor, dar poate acest lucru este mai puțin important că legile acelor vremuri, când producătorul de paste primea autorizație dacă avea și magazin propriu lângă fabrică, pentru ca „norodul” să poată cumpăra paste iefitne care nu trec prin mâinile samsarilor ce-și pun adaosuri nesimțite.
La 1893, este autorizată fabrica de paste a lui Ludwig Josiek, singurul obiectiv industrial din România pentru producerea de paste de acest fel care, la 1900, la Expoziția Universală de la Paris, obține MEDALIA DE AUR, devansându-i chiar pe italieni la capitolul paste.
În perioada interbelică, vânzările de paste la nivel internațional depășesc Italia și exportul se extinde din Bulgaria și Imperul Austro-Ungar, în perioada interbelică, către Olanda, Belgia, Polonia, Germania, Turcia și Austria.
În 1922 Joseik vinde fabrica, care devine „Sociatatea Anonimă de paste făinoase și biscuiți, fostă Josiek”, în 1944 acționarii se împrumută de la Banca Românească iar mai apoi, a rămas în ruine cunoscută ca fiind fost DUNĂREANA....!
O copie a ceea ce s-a întâmplat în zilele noastre, a celor care am asistat neputincioși (dar și fricoși și nepăsători) la vânzarea patrimoniului industrial al României.
Revenind la...sarmalele noastre, despre care vom mai avea multe de spus de acum, menționez doar că autorul, începând de la etimologia cuvântului, știința care studiază originea cuvintelor, nu rezolvă paternitatea sarmalelor, ba chiar o încurcă și uite-așa, mulți dintre consumatorii de sarmale sar ba într-o „barcă”, ba într-alta, ba că ar fi turcești, după cea mai apropiată explicație a etimologilor, „sarmak”, a înveli, dar un „verișor” pe nume „dalmak”, a înveli și care este folosit în prepararea preparatului în zona Caucaz, Orientul Mijlociu și Peninsula Blcanică, până la nord de Dunăre.
Dar apar nelămuri mai îndepărtate a acestei denumiri, „tolma”, care în Armenia înseamnă: „toli” - frunză de viță de vie și „ma” - a înveli”.
Tolma - învelitt în viță de vie.
Nu mai intrăm în amănunte dar slavii din nord le spuneau „golugtsy” (porumbei), în Argentina „nino envuelto”, copii înfășați, în Franța „țigarete de varză”, în Brazilia, „trabucuri de varză”, în Piemonte Italia „caponet”, iar în Croația „arambasici”, care însemna „lider de partizani”.
Dar voi reveni asupra subiectului pentru a ne bucura în continuare de savoarea acestui preparat care, în România, are un mod al său de exprimare, de savoare, cu gust unic.
Tamara Timofti
