21 martie 2021

Dacia a anunțat că va prezenta, în premieră mondială, cea mai accesibilă mașină  100% electrică de pe piață pe 3 martie a.c. la Salonul auto de la Geneva. Intrucât salonul  a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus, prezentarea modelului  care se numește Dacia Spring, s-a făcut pe Facebook, așa cum au procedat și alte companii auto înscrise la Salonul de la Geneva.

Dacia Spring porneşte de la modelul K-ZE al Renault şi va fi cea mai ieftină mașină electrică din Europa, prețul estimat de specialiști fiind de  până la 20.000 de euro. Vor fi produse şi automobile electrice mai modeste care vor costa sub 10.000 euro.

Primul model electric al Dacia a fost prezentat de companie într-un comunicat din care reluăm: „Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia.

Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică. Spațios, vehiculul afișează atributele recunoscute ale mărcii : simplitate, robustețe și accesibilitate. Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane.

Modelul de serie va fi disponibil în 2021.

Pentru a reuși această nouă revoluție, Dacia profită de experiența de 10 ani a Grupului Renault, pionier și lider în materie de mobilitate electrică.

Caroseria de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, beneficiază de protecții laterale și de scuturi integrate în barele față și spate.

Aspectul de SUV este subliniat de garda la sol supra-înălțată și de prezența barelor de pavilion.

Showcar-ul Dacia Spring este un vehicul de segment mini-electric și electrizant. Dimensiunile sale reduse îl recomandă ca soluția ideală pentru o utilizare zilnică fără griji.

O atenție deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile 100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție. În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia.

Partea frontală a showcar-ului Spring, cu noua semnătură luminoasă și cu profilul specific al capotei și al calandrului, exprimă robustețe.

Beneficiind de o motorizare 100% electrică și de o baterie adaptată pentru o utilizare cotidiană, Dacia Spring răspunde nevoilor pragmatice de mobilitate urbană și interurbană. Robust, vehiculul oferă atât clienților particulari, cât și proprietarilor de flote, toate avantajele mașinilor electrice: ușurința în manevrare, funcționarea silențioasă, absența vibrațiilor, emisiile zero. În plus, alimentarea este simplă, iar nevoile de întreținere ale vehiculului sunt reduse.

Dacia Spring reprezintă astfel o soluție ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing.

Versiunea de serie va fi propusă așadar și pe această piață, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa (7 800 ZOE, Kangoo Z.E. și Twizy)”.

Este probabil  ca modelul Renault K-ZE, lansat în China, să fie adaptat pieţei europene. Maşina ar putea costa circa 15-20.000 de euro, modelul ZOE fiind la  un preţ de la circa 30.000 de euro. Dacă se iau în calcul  automobile electrice de 20.000 de euro, la un volum anual de 50.000 Spring, Dacia va produce anual  un miliard de euro doar din acest segment.

Pe 20 martie au inceput inscrierile si in  România. In  doar câteva ore, s-au înscris  6000 de cumpărători, de patru ori mai multi decât în întregul an  2020. Este clar că modelele mai ieftine (se vorbeste chiar de numai 7800 Euro) vor fi extrem de solicitate în toată lumea. Să vedem ce, câte şi care se vor produce şi în România. Autostrada Piteşti-Sibiu conectată pâna la ieşirea prin vestul ţării nu mai este o prioritate, o urgenţă etc ci o obligaţie absolută. Si trebuie să fie gata în 2021!

Detalii suplimentare pot fi gasite pe www.dacia.ro
Dacia Spring poate domina piaţa automobilelor electrice
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Transporturi
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Transporturi
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Transporturi