16 aprilie 2024
Una dintre cele mai spectaculoase zone naturale din România este reprezentată de Cazanele Dunării; regiunea găzduind o moștenire culturală și peisagistică impresionantă. Din punct de vedere geografic Clisura Dunării sau Defileul Dunării reprezintă regiunea geografică situată de-a lungul malului nordic al Dunării, în sudul Banatului. Regiunea, care se află pe teritoriile județelor Caraș-Severin și Mehedinți, este limitată de râul Nera la nord-vest și de Cazanele Dunării la est. Spectaculoasă din punct de vedere geografic, zona este, de asemenea, foarte importantă din punct de vedere al biodiversității, pe cuprinsul ei aflându-se un număr important de rezervații naturale, înglobate în prezent în Parcul Natural Porțile de Fier - promotor constant și eficient al patrimoniului turistic mehedințean. Dintre principalele obiective turistice care au adus faima zonei amintim: Parcul Natural Porțile de Fier, Muzeul Etnografic „Doina și Teodor Grigore” din Eșelnița, Centrul de Cercetare al Țestoaselor Hermann, Chipul lui Decebal, Golful Mraconia, Peștera Ponicova și Grota Veterani, Masivul Ciucaru Mare, Mănăstirea Sfânta Ana și Muzeul Pamfil Șeicaru din Orșova. Așezările umane din Defileul Dunării sunt municipiul Orșova și orașul Moldova Nouă, din Clisura Dunării fac parte și comunele Socol, Pojejena, Coronini, Gârnic, Sichevița, Berzasca (județul Caraș-Severin), precum și Svinița, Dubova, Eșelnița, Ilovița și Breznița-Ocol (județul Mehedinți).
Aflată la 5 ore de drum de București, 2 ore și jumătate de Timișoara, și iarăși 5 ore de Cluj, Zona Defileului Dunării pare a fi o viitoare destinație turistică mai mult decât solicitată. În momentul de față doar capacitățile de cazare și preocupările pentru agrement susțin această afirmație. Infrastructura rutieră este insuficient dezvoltată, calea ferată nu poate fi un suport viabil (cel puțin pentru moment!), iar Dunărea rămâne în rezerva pentru viitor. Un alt vector important al căilor de acces ar putea fi aeroporturile din Craiova (în dezvoltare), Timișoara și Cluj - susținute de o flotilă de vehicule destinate transferului către punctele de interes turistic. Probabil că toate ar trebui susținute de viitoare proiecte de dezvoltare interjudetene (Mehedinți, Caraș-Severin, Dolj, Timis) în materie de infrastructură de transport.
Speranțe de dezvoltare vin dinspre proaspăta asociație de promovare a turismului mehedințean „Descoperă Cazanele Dunării”. Strădaniile membrilor comunităților umane din Eșelnița, Dubova și Svinița pot fi susținute de un tetraiedru al patrimoniului turistic al zonei centrate pe Orșova și împrejurimi. Acest tetraiedru (aproape regulat) ar putea să fie format de ctitoria lui Pamfil Șeicaru manăstirea Sfânta Ana, Parcul Natural Porţile de Fier și Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”.
Ctitoria lui Pamfil Șeicaru Manăstirea Sfânta Ana din Orșova
Pamfil Şeicaru a fost jurnalist, eseist, memorialist, prozator, director al ziarului „Curentul”. El este considerat cel mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale.Născut în aprilie 1894, la Buzău, și trecut în neființă în 1980, pe 21 octombrie, la Munchen în Germania. Pamfil Șeicaru a fost și este (cel puțin in ultimii 80 de ani, doua generații umane!) probabil cea mai puțin mediatizată personalitate a perioadei interbelice în cultura românească, deși Șeicaru a fost cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale. A fost acuzat de dușmani că a fost șantajist, gangster de presă, fascist și chiar colaborator al Securității. Totuși meritele sale în modernizarea presei românești sunt incontestabile. Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru poate fi oricând subiect de roman. Decorat de regele Ferdinand, condamnat la moarte de comuniști. A fost directorul ziarului „Curentul”, considerat cel mai acid cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale.
Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind decorat de regele Ferdinand I cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler - pentru curajul dovedit în luptele de la Cerna-Jiu, iar din partea generalului Berthlot a primit ordinul ”La Croix de Guerre”. A fost și un important om politic fiind ales deputat în Parlamentul României în anii 1928, 1931 și 1933. În 1928 înființează ziarul Curentul pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În legătură cu Palatul Curentul din București s-a născut legenda că fiecare etaj al clădirii a fost construit în urma unui mare șantaj. De unde și expresia “șantajul și etajul”.
După venirea comuniștilor la putere, este condamnat la moarte, din fericere el era deja în Spania. Se stabileşte în Spania, la Palma de Mallorca, până în 1953. Apoi se mută la Madrid, împreună cu soţia sa Constanţa, colaborând la cotidianul „El Alcazar” şi fondând publicaţia „Liberty and Justice”, în care s-a străduit să combată tratamentul ingrat rezervat României. Trăieşte într-un mic apartament mobilat, la periferia Madridului. Rămâne aici până în 1974. Singurul lor copil, Ana-Viorela, căsătorită Vergne, stabilită la Paris, îl ajută cum poate. La 21 octombrie 1980 Pamfil Şeicaru moare la München (Germania). După mai bine de 10 ani - la 17 februarie 1991 - rămășițele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi înhumate, temporar, la cimitirul „Sfânta Vineri” din București, alături de părinţi, iar la 20 octombrie 2005 a fost reînhumat, pentru totdeauna, în pridvorul Mânăstirii „Sfânta Ana”, ctitorită de el.
Înainte de ridicarea Manăstirii Sfânta Ana, în anul 1935 a fost construit drumul de 1,5 km din Orșova până pe Dealul Moşului, drum străjuit de 7 troiţe şi bănci din lemn (numit Drumul Eroilor), în amintirea regimentelor care au participat la luptele de la Alion, Cerna şi Orşova în 1916. Mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei Ana” de pe Dealul Moşului, Orşova, va fi clădită în perioada interbelică (1936 - 1939) de Pamfil Șeicaru - care era directorul ziarului Curentul şi deputat în Parlamentul României - în semn de mulţumire că acolo a scăpat cu viaţă după ce fusese îngropat de viu, împreună cu un camarad, în urma unei explozii de obuz, în timpul Primului Război Mondial (în care luptase ca sublocotenent). Mănăstirea s-a dorit a reprezenta şi recunoştinţa adusă camarazilor ce au sfinţit locul acela cu sângele lor, dar şi în memoria tuturor eroilor care s-au jertfit pentru România Mare. Pamfil Şeicaru donase așezământul Patriarhiei Române din Bucureşti, printr-un act notarial redactat la München în 24 martie 1975. Aşezământului monahal regimul comunist îi dăduse destinaţii laice (clădirile fiind utilizate ca tabără pentru copii, iar apoi ca hotel restaurant). Complexul monahal iniţial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, ce avea elemente de stil tradiţional românesc şi chilii amplasate pe ambele părţi în formă de U. În ultimul deceniu a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentare publică în care, momentan, funcţionează Muzeul memorial Pamfil Şeicaru, biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.
Parcul Natural Porţile de Fier
Parcul Natural Porţile de Fier este arie protejată, înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate în condiţiile păstrări nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, deşfăşurate in armonie cu natura. Parcul Natural Porţile de Fier corespunde categoriei V IUCN: „Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere”.
Sediul Parcul Natural Porţile de Fier se află într-o cladire modernă, cu o arhitectură care amintește de istoria locului. Scopul planului de management este acela de a promova un model de gestiune care să permită dezvoltarea durabilă a comunităţilor umane şi conservarea peisajului, a diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale mediului natural şi cultural din arealul gestionat.
Populaţia este concentrată pe malul Dunării, pe terasele acesteia şi în bazinetele formate la vărsarea afluenţilor. Văile afluente reprezintă arii de concentrare a populaţiei, oferind resurse de apă potabilă şi condiţii favorabile pentru amplasarea gospodăriilor şi pentru desfăşurarea activităţilor agricole. Restul teritoriului Parcului Natural Porţile de Fier prezintă o densitate care este foarte redusă, întrucat mari suparafeţe de teren din Munţii Almăjului sunt complet nelocuite, din cauza reliefului accidentat, a gradului ridicat de împădurire, a infrastructurii slab dezvoltate şi a izolării în raport cu centrele de polarizare. Munţii Locvei, găzduiesc aşezări de dimensiuni reduse (sub 100 locuitori) fiind adesea sălaşe care au devenit ulterior aşezari permanente. Un exemlu în acest sens îl reprezintă comuna Sicheviţa, alcatuită din 19 sate, toate de dimensiuni foarte mici.
Parcul Natural Porţile de Fier se remarcă printr-o luxuriantă biodiversitate, fapt ce face ca această arie naturală protejată să fie recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Condiţiile climatice, pedologice, petrografice, geomorfologice, influenţa Dunării asupra acestora, dar şi contextul social au creat locuri unice, care au păstrat de-a lungul secolelor caracteristicile unor habitate specifice. Ca un veştmânt purtat de secole, dar mereu împrospătat, pădurea îmbracă masivele muntoase ale Munţilor Almăjului şi Locvei în proporţie de 80 %, rămânând versanţii golași, prin care şi-a creat Dunărea drum, dând impresia unor locuri neprielnice, poate chiar respingătoare. Dar doar impresia! Aceste fețe aproape verticale, în ceea mai mare parte calcaroase, sunt populate cu numeroase specii endemice rare, fire de iarbă, arbuşti şi înmiresmate flori, care parcă poartă taina Facerii Lumii. Trăsătura caracteristică pentru flora Parcului Natural Porţile de Fier, alături de amestecul de flore boreale, montane cu cele de origine mediteraneană, o constituie coborârea în altitudine a unor elemente montane şi urcarea unor elemente. Astfel, inversiunea termică face ca fagul să cunoască cea mai joasă altitudine din ţară pe Valea Mraconiei, iar tisa (cea care și-a oferit trunchiurile sale pentru sculpturile iconostasurilor multor biserici ortodoxe) relict terţiar, pe versanţii ce străjuiesc voiniceşte Cazanele Mari și afinul să populează stâncile golaşe ale Trescovăţului.
Personalul parcului și dotările centrului se constituie într-un vector important de promovare turistică a zonei Porților de Fier, cea a Cazanelor și intregii Clisuri a Dunării. În cadrul proiectului DigiParks, finanțat prin Programul Transfrontalier România-Bulgaria Interreg V-A, a fost realizat un produs turistic transfrontalier, care poate fi accesat pe site-ul www.digiparks.eu Romsilva - Parcul Natural Porțile de Fier, coodonat de inginerul silvic Constantin Marian Jiplea, a fost partener în acest proiect, iar unul din rezultate este această aplicație dedicată turiștilor, cu obiective turistice sau de interes turistic din Mehedinți (zona de interes a programului). Puteți să o descoperiți la https://pnportiledefier.ro/Tur_Virtual/
Cu siguranță o vizită de documentare la sediul Parcului Natural Porţile de Fier - centrul de vizitare, din Orșova, strada Pamfil Seicaru, nr. 3, vă va clarifica programul vacanței mehedințene și chiar să îi suplimentați bugetul de timp. Nu strică nici o documentare realizată pe site-ul instituției https://www.pnportiledefier.ro/index.html ori pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/pnportiledefier/wall/.
Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”
Venirea primăverii, a fost benifică zonei mehedințene a Cazanelor Dunării. Câțiva antreprenori în turism, ghizi locali, ecologiști și iubitori ai naturii - conștienți de faptul că zona pe catre o îndrăgesc merită să fie mai cunoscută - au înființat o asociație de promovare a zonei Cazanele Dunării,. Fondatorii asociației s-au angajat să lucreze împreună cu locuitorii, autoritățile locale, partenerii naționali și internaționali, pentru a crea noi oportunități economice, fără a compromite frumusețea, diversitatea și biodiversitatea Clisurii Dunării - celor dornici a se întâlni cu Dunărea, natura, gastronomia și tradițiile zonei.
Scopul asociației este promovarea Clisurii Dunării și împrejurimile sale, ca destinație turistică durabilă și accesibilă. Prin activitățile desfășurate, organizația urmărește să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța conservării capitalului natural și cultural al zonei.
Membrii săi provin din rândul comunității locale (Eșelnița, Dubova și Svinița), antreprenori care și-au propus îmbunătățirea mediului de afaceri precum și o mai bună promovare a zonei turistice “Cazanele Dunării”. Conducerea asociației este asigurată de Leca Octavian - președinte, Florentina Muchitsch - secretarul asociației și Marius Emilian Vașcă - primarul Comunei Eșelnița; sediul asociației este la Eșelnița, Mehedinți, România, iar persoana de contact este doamna Florentina Muchitsch, 0722991178.
Dintre inițiativele planificate amintim:
Dezvoltarea infrastructurii turistice și a serviciilor în concordanță cu principiile de sustenabilitate, pentru a oferi vizitatorilor o experiență plăcută și autentică în Clisura Dunării.
Implicarea comunităților locale în procesele de luare a deciziilor și în beneficiile aduse de turismul și conservarea în zonă, pentru a asigura dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunii.
Colaborări cu organizații similare pentru schimb de experiență și bune practici.
Promovarea meșteșugurilor și tradițiilor locale.
Campanii de ecologizare și conservare a biodiversității.
Conferințe și expoziții despre istoria și cultura regiunii.
Promovarea aceastei zone ca o destinație turistică deosebită, care oferă oportunități variate de recreere, cultură și aventură.
O primă activitate de promovare a zonei s-a desfășurat în perioada 2-5 aprilie a.c. atunci când un numar de aproape 30 de jurnaliști de turism, membri FIJET din Romania, Bulgaria, Croația și Slovenia, au realizat o documentare în viitoarea staține dunăreană, destinație turistică de marcă aflată la intrarea Dunării în zona Cazanelor (Mari și Mici). Urmare a acestei culegeri de informații, material foto si video, o serie de articole au prezentat și vor prezenta în perioada următoare locuri memorabile pentru vacante mai mici sau mai mari.
Încrezători că, prin acțiunile Asociației „Descoperă Cazanele Dunării”, zona dunăreană a județului Mededinți va inflori, economic și social, iar efectul multiplicator al activităților de turism va conduce la o valorificare superioară a patrimoniului existent, salutăm inițiativa prezentă, dar mai ales constituirea unei destinații ecoturistice de marcă.
Prof.univ.dr. Puiu NISTOREANU
Clubul Presei de Turism/UZPR
Foto: Ovidiu Oprea și Claudiu Vătău
Una dintre cele mai spectaculoase zone naturale din România este reprezentată de Cazanele Dunării; regiunea găzduind o moștenire culturală și peisagistică impresionantă. Din punct de vedere geografic Clisura Dunării sau Defileul Dunării reprezintă regiunea geografică situată de-a lungul malului nordic al Dunării, în sudul Banatului. Regiunea, care se află pe teritoriile județelor Caraș-Severin și Mehedinți, este limitată de râul Nera la nord-vest și de Cazanele Dunării la est. Spectaculoasă din punct de vedere geografic, zona este, de asemenea, foarte importantă din punct de vedere al biodiversității, pe cuprinsul ei aflându-se un număr important de rezervații naturale, înglobate în prezent în Parcul Natural Porțile de Fier - promotor constant și eficient al patrimoniului turistic mehedințean. Dintre principalele obiective turistice care au adus faima zonei amintim: Parcul Natural Porțile de Fier, Muzeul Etnografic „Doina și Teodor Grigore” din Eșelnița, Centrul de Cercetare al Țestoaselor Hermann, Chipul lui Decebal, Golful Mraconia, Peștera Ponicova și Grota Veterani, Masivul Ciucaru Mare, Mănăstirea Sfânta Ana și Muzeul Pamfil Șeicaru din Orșova. Așezările umane din Defileul Dunării sunt municipiul Orșova și orașul Moldova Nouă, din Clisura Dunării fac parte și comunele Socol, Pojejena, Coronini, Gârnic, Sichevița, Berzasca (județul Caraș-Severin), precum și Svinița, Dubova, Eșelnița, Ilovița și Breznița-Ocol (județul Mehedinți).
Aflată la 5 ore de drum de București, 2 ore și jumătate de Timișoara, și iarăși 5 ore de Cluj, Zona Defileului Dunării pare a fi o viitoare destinație turistică mai mult decât solicitată. În momentul de față doar capacitățile de cazare și preocupările pentru agrement susțin această afirmație. Infrastructura rutieră este insuficient dezvoltată, calea ferată nu poate fi un suport viabil (cel puțin pentru moment!), iar Dunărea rămâne în rezerva pentru viitor. Un alt vector important al căilor de acces ar putea fi aeroporturile din Craiova (în dezvoltare), Timișoara și Cluj - susținute de o flotilă de vehicule destinate transferului către punctele de interes turistic. Probabil că toate ar trebui susținute de viitoare proiecte de dezvoltare interjudetene (Mehedinți, Caraș-Severin, Dolj, Timis) în materie de infrastructură de transport.
Speranțe de dezvoltare vin dinspre proaspăta asociație de promovare a turismului mehedințean „Descoperă Cazanele Dunării”. Strădaniile membrilor comunităților umane din Eșelnița, Dubova și Svinița pot fi susținute de un tetraiedru al patrimoniului turistic al zonei centrate pe Orșova și împrejurimi. Acest tetraiedru (aproape regulat) ar putea să fie format de ctitoria lui Pamfil Șeicaru manăstirea Sfânta Ana, Parcul Natural Porţile de Fier și Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”.
Ctitoria lui Pamfil Șeicaru Manăstirea Sfânta Ana din Orșova
Pamfil Şeicaru a fost jurnalist, eseist, memorialist, prozator, director al ziarului „Curentul”. El este considerat cel mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale.Născut în aprilie 1894, la Buzău, și trecut în neființă în 1980, pe 21 octombrie, la Munchen în Germania. Pamfil Șeicaru a fost și este (cel puțin in ultimii 80 de ani, doua generații umane!) probabil cea mai puțin mediatizată personalitate a perioadei interbelice în cultura românească, deși Șeicaru a fost cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale. A fost acuzat de dușmani că a fost șantajist, gangster de presă, fascist și chiar colaborator al Securității. Totuși meritele sale în modernizarea presei românești sunt incontestabile. Viața uimitoare a lui Pamfil Șeicaru poate fi oricând subiect de roman. Decorat de regele Ferdinand, condamnat la moarte de comuniști. A fost directorul ziarului „Curentul”, considerat cel mai acid cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale.
Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind decorat de regele Ferdinand I cu ordinul Mihai Viteazul în grad de cavaler - pentru curajul dovedit în luptele de la Cerna-Jiu, iar din partea generalului Berthlot a primit ordinul ”La Croix de Guerre”. A fost și un important om politic fiind ales deputat în Parlamentul României în anii 1928, 1931 și 1933. În 1928 înființează ziarul Curentul pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În legătură cu Palatul Curentul din București s-a născut legenda că fiecare etaj al clădirii a fost construit în urma unui mare șantaj. De unde și expresia “șantajul și etajul”.
După venirea comuniștilor la putere, este condamnat la moarte, din fericere el era deja în Spania. Se stabileşte în Spania, la Palma de Mallorca, până în 1953. Apoi se mută la Madrid, împreună cu soţia sa Constanţa, colaborând la cotidianul „El Alcazar” şi fondând publicaţia „Liberty and Justice”, în care s-a străduit să combată tratamentul ingrat rezervat României. Trăieşte într-un mic apartament mobilat, la periferia Madridului. Rămâne aici până în 1974. Singurul lor copil, Ana-Viorela, căsătorită Vergne, stabilită la Paris, îl ajută cum poate. La 21 octombrie 1980 Pamfil Şeicaru moare la München (Germania). După mai bine de 10 ani - la 17 februarie 1991 - rămășițele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi înhumate, temporar, la cimitirul „Sfânta Vineri” din București, alături de părinţi, iar la 20 octombrie 2005 a fost reînhumat, pentru totdeauna, în pridvorul Mânăstirii „Sfânta Ana”, ctitorită de el.
Înainte de ridicarea Manăstirii Sfânta Ana, în anul 1935 a fost construit drumul de 1,5 km din Orșova până pe Dealul Moşului, drum străjuit de 7 troiţe şi bănci din lemn (numit Drumul Eroilor), în amintirea regimentelor care au participat la luptele de la Alion, Cerna şi Orşova în 1916. Mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei Ana” de pe Dealul Moşului, Orşova, va fi clădită în perioada interbelică (1936 - 1939) de Pamfil Șeicaru - care era directorul ziarului Curentul şi deputat în Parlamentul României - în semn de mulţumire că acolo a scăpat cu viaţă după ce fusese îngropat de viu, împreună cu un camarad, în urma unei explozii de obuz, în timpul Primului Război Mondial (în care luptase ca sublocotenent). Mănăstirea s-a dorit a reprezenta şi recunoştinţa adusă camarazilor ce au sfinţit locul acela cu sângele lor, dar şi în memoria tuturor eroilor care s-au jertfit pentru România Mare. Pamfil Şeicaru donase așezământul Patriarhiei Române din Bucureşti, printr-un act notarial redactat la München în 24 martie 1975. Aşezământului monahal regimul comunist îi dăduse destinaţii laice (clădirile fiind utilizate ca tabără pentru copii, iar apoi ca hotel restaurant). Complexul monahal iniţial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, ce avea elemente de stil tradiţional românesc şi chilii amplasate pe ambele părţi în formă de U. În ultimul deceniu a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentare publică în care, momentan, funcţionează Muzeul memorial Pamfil Şeicaru, biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.
Parcul Natural Porţile de Fier
Parcul Natural Porţile de Fier este arie protejată, înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate în condiţiile păstrări nealterate a tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, deşfăşurate in armonie cu natura. Parcul Natural Porţile de Fier corespunde categoriei V IUCN: „Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere”.
Sediul Parcul Natural Porţile de Fier se află într-o cladire modernă, cu o arhitectură care amintește de istoria locului. Scopul planului de management este acela de a promova un model de gestiune care să permită dezvoltarea durabilă a comunităţilor umane şi conservarea peisajului, a diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale mediului natural şi cultural din arealul gestionat.
Populaţia este concentrată pe malul Dunării, pe terasele acesteia şi în bazinetele formate la vărsarea afluenţilor. Văile afluente reprezintă arii de concentrare a populaţiei, oferind resurse de apă potabilă şi condiţii favorabile pentru amplasarea gospodăriilor şi pentru desfăşurarea activităţilor agricole. Restul teritoriului Parcului Natural Porţile de Fier prezintă o densitate care este foarte redusă, întrucat mari suparafeţe de teren din Munţii Almăjului sunt complet nelocuite, din cauza reliefului accidentat, a gradului ridicat de împădurire, a infrastructurii slab dezvoltate şi a izolării în raport cu centrele de polarizare. Munţii Locvei, găzduiesc aşezări de dimensiuni reduse (sub 100 locuitori) fiind adesea sălaşe care au devenit ulterior aşezari permanente. Un exemlu în acest sens îl reprezintă comuna Sicheviţa, alcatuită din 19 sate, toate de dimensiuni foarte mici.
Parcul Natural Porţile de Fier se remarcă printr-o luxuriantă biodiversitate, fapt ce face ca această arie naturală protejată să fie recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Condiţiile climatice, pedologice, petrografice, geomorfologice, influenţa Dunării asupra acestora, dar şi contextul social au creat locuri unice, care au păstrat de-a lungul secolelor caracteristicile unor habitate specifice. Ca un veştmânt purtat de secole, dar mereu împrospătat, pădurea îmbracă masivele muntoase ale Munţilor Almăjului şi Locvei în proporţie de 80 %, rămânând versanţii golași, prin care şi-a creat Dunărea drum, dând impresia unor locuri neprielnice, poate chiar respingătoare. Dar doar impresia! Aceste fețe aproape verticale, în ceea mai mare parte calcaroase, sunt populate cu numeroase specii endemice rare, fire de iarbă, arbuşti şi înmiresmate flori, care parcă poartă taina Facerii Lumii. Trăsătura caracteristică pentru flora Parcului Natural Porţile de Fier, alături de amestecul de flore boreale, montane cu cele de origine mediteraneană, o constituie coborârea în altitudine a unor elemente montane şi urcarea unor elemente. Astfel, inversiunea termică face ca fagul să cunoască cea mai joasă altitudine din ţară pe Valea Mraconiei, iar tisa (cea care și-a oferit trunchiurile sale pentru sculpturile iconostasurilor multor biserici ortodoxe) relict terţiar, pe versanţii ce străjuiesc voiniceşte Cazanele Mari și afinul să populează stâncile golaşe ale Trescovăţului.
Personalul parcului și dotările centrului se constituie într-un vector important de promovare turistică a zonei Porților de Fier, cea a Cazanelor și intregii Clisuri a Dunării. În cadrul proiectului DigiParks, finanțat prin Programul Transfrontalier România-Bulgaria Interreg V-A, a fost realizat un produs turistic transfrontalier, care poate fi accesat pe site-ul www.digiparks.eu Romsilva - Parcul Natural Porțile de Fier, coodonat de inginerul silvic Constantin Marian Jiplea, a fost partener în acest proiect, iar unul din rezultate este această aplicație dedicată turiștilor, cu obiective turistice sau de interes turistic din Mehedinți (zona de interes a programului). Puteți să o descoperiți la https://pnportiledefier.ro/Tur_Virtual/
Cu siguranță o vizită de documentare la sediul Parcului Natural Porţile de Fier - centrul de vizitare, din Orșova, strada Pamfil Seicaru, nr. 3, vă va clarifica programul vacanței mehedințene și chiar să îi suplimentați bugetul de timp. Nu strică nici o documentare realizată pe site-ul instituției https://www.pnportiledefier.ro/index.html ori pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/pnportiledefier/wall/.
Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”
Venirea primăverii, a fost benifică zonei mehedințene a Cazanelor Dunării. Câțiva antreprenori în turism, ghizi locali, ecologiști și iubitori ai naturii - conștienți de faptul că zona pe catre o îndrăgesc merită să fie mai cunoscută - au înființat o asociație de promovare a zonei Cazanele Dunării,. Fondatorii asociației s-au angajat să lucreze împreună cu locuitorii, autoritățile locale, partenerii naționali și internaționali, pentru a crea noi oportunități economice, fără a compromite frumusețea, diversitatea și biodiversitatea Clisurii Dunării - celor dornici a se întâlni cu Dunărea, natura, gastronomia și tradițiile zonei.
Scopul asociației este promovarea Clisurii Dunării și împrejurimile sale, ca destinație turistică durabilă și accesibilă. Prin activitățile desfășurate, organizația urmărește să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța conservării capitalului natural și cultural al zonei.
Membrii săi provin din rândul comunității locale (Eșelnița, Dubova și Svinița), antreprenori care și-au propus îmbunătățirea mediului de afaceri precum și o mai bună promovare a zonei turistice “Cazanele Dunării”. Conducerea asociației este asigurată de Leca Octavian - președinte, Florentina Muchitsch - secretarul asociației și Marius Emilian Vașcă - primarul Comunei Eșelnița; sediul asociației este la Eșelnița, Mehedinți, România, iar persoana de contact este doamna Florentina Muchitsch, 0722991178.
Dintre inițiativele planificate amintim:
Dezvoltarea infrastructurii turistice și a serviciilor în concordanță cu principiile de sustenabilitate, pentru a oferi vizitatorilor o experiență plăcută și autentică în Clisura Dunării.
Implicarea comunităților locale în procesele de luare a deciziilor și în beneficiile aduse de turismul și conservarea în zonă, pentru a asigura dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunii.
Colaborări cu organizații similare pentru schimb de experiență și bune practici.
Promovarea meșteșugurilor și tradițiilor locale.
Campanii de ecologizare și conservare a biodiversității.
Conferințe și expoziții despre istoria și cultura regiunii.
Promovarea aceastei zone ca o destinație turistică deosebită, care oferă oportunități variate de recreere, cultură și aventură.
O primă activitate de promovare a zonei s-a desfășurat în perioada 2-5 aprilie a.c. atunci când un numar de aproape 30 de jurnaliști de turism, membri FIJET din Romania, Bulgaria, Croația și Slovenia, au realizat o documentare în viitoarea staține dunăreană, destinație turistică de marcă aflată la intrarea Dunării în zona Cazanelor (Mari și Mici). Urmare a acestei culegeri de informații, material foto si video, o serie de articole au prezentat și vor prezenta în perioada următoare locuri memorabile pentru vacante mai mici sau mai mari.
Încrezători că, prin acțiunile Asociației „Descoperă Cazanele Dunării”, zona dunăreană a județului Mededinți va inflori, economic și social, iar efectul multiplicator al activităților de turism va conduce la o valorificare superioară a patrimoniului existent, salutăm inițiativa prezentă, dar mai ales constituirea unei destinații ecoturistice de marcă.
Prof.univ.dr. Puiu NISTOREANU
Clubul Presei de Turism/UZPR
Foto: Ovidiu Oprea și Claudiu Vătău
Jurnaliști FIJET au avut privilegiul să vadă Defileul Dunării și frumusețea geometriei prin elemente umane
Florentina Muchitschi
Ing.silvic Constantin Marian Jiplea
intre ziairisti
intre ziairisti
Jurnalistii de la FIJET
la Manastirea Sf.Ana
la Manastirea Sf.Ana
La Parcul National Portile de Fier
e si muzeu
e si muzeu
