20 august 2021
Acum șase ani am descoperit, la Târgul de Turism al României de la ROMEXPO, standul uneia dintre cele mai mici insule grecești locuite care se află în golful Athos, cu fața îndreptată spre ținutul Sfântului Munte. În timp, am realizat că pe cât de mic era insula și standul, pe atât de mare era sufletul locuitorilor insulei Ammouliani. Periodic, am avut discuții atât cu domnul Nikitas Martigakis, președintele Asociației de Afaceri din insula Ammouliani, cât și cu doamna Kaiti Tsakni, proprietară, împreună cu frații ei, a hotelului Sunrise, despre viața pe insulă, despre noutățile turistice și mai nou, sanitare.
Emil Stanciu: De ce v-ați îndreptat privirea atât de mult spre români?
Nikitas Martigakis: Turiștii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi, Ei știu să se bucure de viață, de vacanțe, de prietenia noastră și de frumusețile insulei; știu să ne ofere prietenia lor! România este o piață cu o tendință ascendentă an de an, iar români par să vină tot mai cu drag pe insula Ammouliani, ceea ce ne bucură enorm, dar ne și obligă, în egală măsură. Ca destinaţie, Ammouliani este aproape de ţara dumneavoastră (760 km de București) și ușor accesibilă. Culturile și civilizațiile noastre sunt compatibile și complementare. Grecii și românii au avut legături strânse, reciproc avantajoase, încă din timpuri străvechi. Ne bucură nespus văzând că aproape 50% dintre oaspeții care au ajuns pe insula noastră sunt conaţionali ai dumneavoastră.
E.S.: Faceți, vă rog, o scurtă prezentare a insulei și împrejurimilor
N.M.: Ammouliani, situată în golful Athos,este singura insulă locuită din Halkidiki aflată la doar 130 km de Salonic. Accesul este ușor, din portul Tripiti, cu feribotul. Insula noastră, de doar 4,5 km², are peste 20 de plaje cu nisip foarte, foarte fin, cu ape curate, limpezi precum cristalul, precum Alikes, Megali Ammos, Karagatsia și nu numai.
E.S.: Creionați un mic program pentru un sejur clasic.
N.M.: Ammouliani este o destinație de vară, din mai până în octombrie, cu zeci de plaje amenajate sau sălbatice, toate frumoase, care oferă oaspeților o vastă paletă de distracții și programe de refacere și relaxare. Aveți mai multe opțiuni pentru a vă umple ziua cu activități plăcute. Este important să vă bucurați de croazierele zilnice de-a lungul peninsulei Sfântului Muntele Athos, o activitate care vă va rămâne mult timp în memorie. De asemenea, există o croazieră care include vizitarea micilor insule din complexul Drenia, cu opriri pe diverse plaje și care se termină pe una unde nu puteți ajunge cu mașina. O altă croazieră de o zi vă poartă spre renumita Laguna Albastră. O excursie de neratat este aceea la locul de naștere al lui Aristotel - Stagira. Nici Salonicul, cu multele-i monumente istorice, nu trebuie ratat. Ca totul să aibă o împlinire, puteți încheia toate aceste zile de vacanță pe terasele tavernelor din Ammouliani, ascultând muzică grecească live și bucurându-vă de mâncăruri tradiționale specifice zonei. Iar dacă sunteți norocoși, puteți să participați la diverse festivaluri folclorice religioase și gastronomice care au loc în fiecare an pe meleagurile noastre.
E.S.: Vorbiți-ne despre istoricul insulei și al locuitorilor ei.
N.M.: Insula Ammouliani este inseparabil legată de tradiția Sfântului Munte Athos. Anterior, insula era o dependență a mânăstirii Vatopedu și era locuită de călugării care gestionau activele imobiliare. Activitatea lor principală a fost agricultura. La începutul anului 1925, insula a fost acordată refugiaților din Asia Mică și în special celor veniți din insulele Marmara (Gallimi - Pasalimani -Skoupia). Refugiații din aceste zone au adus cu ei cultura Asiei Mici, obiceiurile și tradițiile lor milenare. Astăzi, insula aparține municipalității Aristotel și are o populație de 600 de locuitori, ale căror activități principale sunt pescuitul și turismul.
E.S.: Cum este anul turistic 2021 faţă de previziuni?
Kaiti Tsakni: Previziunile pentru 2021 nu au fost atât de încurajatoare. Dar, în cele din urmă, acum, insula Ammouliani are mulţi vizitatori din toată Europa.
E.S.: Cum a influenţat pandemia turismul în insulă
K.T.: Anul trecut, Ammouliani a reușit să fie o destinaţie sigură. Companiile și rezidenții au urmat toate protocoalele de sănătate. Deși am avut destui vizitatori, am încheiat sezonul cu zero cazuri de COVID 19. Anul acesta facem același lucru. Avem instrucțiuni și mai detaliate pentru protocoalele de sănătate, deoarece suntem mai informați privind comportamentul COVID-ului. Tocmai de aceea. până la sfârșitul lunii aprilie toți locuitorii au fost vaccinați. Acest lucru a fost foarte bine gestionat deoarece ne-am alăturat unui program pentru insulele cu o populație sub 1.000 de locuitori care au avut prioritate în vaccinare.
Din cauza pandemiei și a blocărilor continue toată lumea a simţit nevoia să călătorească, aşa că în Ammouliani au sosit mulți turiști. Cât despre condițiile sanitare, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Toți oaspeţii care ne vizitează țara trebuie să fie ori vaccinați, ori să aibă un test negativ, fie PCR, fie rapid, ori să prezinte dovada trecerii prin boală. O noutate față de 2020 este că acest test trebuie prezentat și la urcarea pe feribotul care vă aduce în insulă.
E.S.: Ce efecte a avut vizita din primăvară, în România, a ministrului elen al turismului?
K.T.: Vizita domnului ministru Charis Theoharis a dat un sentiment de siguranţă și cred că i-a ajutat și pe români, deschizând granițele Greciei și arătându-le cât de bineveniți sunt ţara noastră. Iată ce a declarat domnia sa: „Tot ce-și dorește și are nevoie inima voastră o să găsiți în Grecia: istorie, orașe moderne, cultură, distracție, mâncare bună, peisaje, insule mici, plaje ascunse, locuri superbe, cazare de lux și campinguri. O să găsiți zâmbete peste tot, o primire călduroasă, oamenii vă îndrăgesc foarte mult, o să aveți amintiri și experiențe frumoase și o să vă încărcați bateriile, lucru atât de necesar pentru a străbate această perioadă din care trecem”.
E.S.: Cam câți turiști ați avut și ce diferență este față de 2020?
K.T.: În anul 2020 sectorul turistic a cunoscut o scădere fără precedent a activității turistice, Grecia fiind vizitată doar de 7,4 milioane de turiști în comparație cu 31,3 milioane în 2019. 2021 arată mult mai bine până acum, dar nu vrem să ne grăbim cu statisticile. Aşteptăm sfârşitul sezonului pentru a face calculele.
E.S.: Câte hoteluri, pensiuni, restaurante și taverne sunt pe insulă? Nominalizați câteva dintre cele mai cunoscute și numele proprietarilor.
K.T.: Avem multe hoteluri și case de oaspeți, putem găzdui peste 5.000 de oaspeţi pe fiecare noapte. Restaurantele sunt suficiente pentru toți acești oameni. Puteți găsi la noi unități de cazare de la pensiuni mici până la hoteluri de 4 stele. Dintre acestea amintesc: hotelul Sunrise (familia Tsakni), Sunrise Luxury Villas (familia Tsakni), hotelul Ammouliani (familia Christodoulou), hotelul Thalassa (familia Martigaki), Filippos Studio (familia Kiaki), Pansion Eleni (Eleni Christodoulou), Guesthouse Helianthus (Stratos Vasiliou) și multe altele. Cele mai renumite taverne sunt Metoxi (familia Christodoulou), Megali Ammos Taverna (Sinodis Roditis), Anemotrata (Vaggelis Tousios), Klimataria (Marina Gorban) și o plajă-restaurant Karagatsi (familia Aggelouda) și enumerarea ar putea continua.
E.S.: La ce distanțe de hoteluri sunt plajele?
K.T.: Hotelurile se găsesc, în mare parte, în sat, dar insula este mică, astfel încât plajele organizate sunt de la 300 m până la 3,5 km distanţă. Oaspeții hotelului Sunrise găsesc o mică plajă doar la câțiva metri distanță. Trebiue doar să cobori o scară și ajungi la mare.
E.S.: Recomandaţi-ne cele mai gustoase mâncăruri greceşti din tavernele locale.
K.T.: Printre mâncărurile tradiționale pe care trebuie neapărat să le încerce un vizitator sunt chiftelele de pește, musacaua, rizoto cu midii și, desigur, calamarii și caracatițele și alte fructe de mare pregătite în multiple moduri, toate însoţite de noul vin „AMMOULIANI”. Și nu uitați de prăjituri!Preţurile sunt rezonabile.
E.S.: Ce temperaturi medii (apă și aer) sunt în iunie, iulie, august și septembrie?
K.T.: Temperatura medie a mării este de 19°C în mai, de 23°C în iunie, de 29°C în iulie și august și de 24°C în septembrie, iar temperatura aerului este cuprinsă între 24°C la 35°C.
E.S.: Cât de utile, ca flux de turiști români, au fost reportajele noastre din ultimii 6 ani?
K.T.: Articolele și recenziile dumneavoastră au fost foarte utile turiştilor români. Ei au avut acolo toate informaţiile de care au avut nevoie în legătură cu insula Ammouliani și împrejurimile acesteia, făcându-i pe mulți oameni să ne îndrăgească insula chiar înainte s-o cunoască, un număr impresionant mărturisindu-ne că ne-au ales datorită acestor informaţii.
E.S.: Au fost probleme pe Ammouliani din cauza recentelor incendii? Cum apreciaţi intervenţiile celor 108 pompieri români?
K.T.: Slavă Domnului că nu am avut focuri lângă noi. Despre pompierii români, pot spune că a fost un gest foarte frumos și curajos din partea lor și a statului român, să se alăture eforturilor noastre de a stinge pârjolul. Ne-au făcut să simţim că nu suntem singuri, că avem prieteni. Suntem atât de mândri de aceşti oameni și le mulţumim din suflet că ne-au ajutat.
E.S.: Ce noutăți se preconizează pentru anul viitor?
K.T.: Pentru anul 2022 suntem optimişti. Se pare că vine un sezon și mai bun. Vaccinarea a făcut călătoria mult mai uşoară și a ajutat turistul să se simtă mai sigur. Am învăţat, cu toţii, să trăim în această situaţie, am adoptat noi obiceiuri și noi moduri de viață.
E:S.: Veți participa la ediția de primăvară (2022) a Târgului de Turism al României?
K.T.: Dacă se va ține, fie fizic, fie online, bineînţeles că vom fi prezenți!
În încheiere, așa cum a făcut la conferința de presă de la ediția de primăvară - 2020 - a Târgului de Turism din România, Kaiti Tsakni ne-a spus într-o frumoasă limbă românească: „Vă așteptăm în Ammouliani!”
A consemnat: Emil Stanciu
Ammouliani -
„Turiștii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi”
Plaja-Megali-Ammos
Hotel-Sunrise
Plaja-Blue-Flag---Alikes
Prietenii-din-Ammouliani-la-TTR
Kaiti-si-Nikitas
Kaiti-si-Nikitas