27 septembrie 2022

Luni, 26 septembrie a avut loc deschiderea anului universitar 2022-2023 la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Deschiderea oficială a universității a fost transmisă live pe facebook-ul instituțional, direct din Aula Magna a Palatului ASE.

În cadrul festivității, ASE i-a felicitat în mod special pe cei 12 boboci de la programele universitare de licență, care au avut cea mai maremedie de admitere la fiecare dintre facultățile universității. Ei au primit diplome de merit pentru performanța lor și au fost însoțiți de directorii colegiului/liceului absolvit, care au primit, de asemenea, diplome de excelență pentru rezultatele unității de învățământ respectiv. Academia de Studii Economice din București are o tradiție prin a-și onora partenerii din mediul preuniversitar prin recunoașterea și aprecierea colegiilor/liceelor pentru numărul mare de absolvenți care au devenit studenți ai Academiei de Studii Economice din București.

Astfel, și anul acesta, directorii primelor 20 de colegii/licee care au dat cel mai mare număr de studenți ASE vor fi premiați.După deschiderea officială, au urmat festivitățile de deschidere pe facultăți, conform programului afişat pe site-ul instituţional www.ase.ro.Academia de Studii Economice din București începe anul universitar 2022-2023 cu un număr record de 9262 boboci, dintre care 6643 la programele universitare de licență, 2478 la programele universitare de masterat și 141 la programele de doctorat.

”Începem un nou an universitar în circumstanțe la fel de complexe, ca și în ultimii ani, dar experiența dobândită de noi toți, unele îmbunătățiri ale tabloului societal general, precum și determinarea fermă de a menține și îmbunătăți calitatea activităților noastre ne fac optimiști și ne obligă să găsim cele mai bune soluții pentru membrii comunității noastre universitare”, se arată în mesajul comun adresat cu ocazia noului an universitar de către Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor și Președintele Senatului Universitar, prof. univ. dr. Dumitru Miron.

Academia de Studii Economice din București urează tuturor studenților și cadrelor didactice din România un an universitar foarte bun, cu multă sănătate!Vivat, crescat, floreat!

Biroul de presa al Academiei de Studii Economice din Bucuresti
A.S.E. Bucureşti: Deschiderea anului universitar
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!