19 octombrie 2022

Comisia a publicat astăzi, 19 octombrie, raportul final al Grupului de experți privind investițiile de calitate în educație și formare, intitulat „Să investim mai mult în viitorul nostru: investiții de calitate în educație și formare”.

Raportul experților se axează  pe cele mai bune modalități de a investi bani publici în patru domenii importante ale cheltuielilor pentru educație și formare în UE: cadrele didactice și formatorii, infrastructura educațională, învățarea digitală și echitatea și incluziunea.

Grupul de experți identifică practici promițătoare în materie de educație și formare în contexte naționale, care pot servi drept sursă de inspirație pentru guvernele și instituțiile de învățământ din întreaga UE. Printre acestea se numără inițiative de reducere a stresului la locul de muncă al cadrelor didactice, de promovare a bunăstării acestora și de sporire a competențelor lor pedagogice digitale; programe de instruire individuală și programe de tutoriat inter pares; programe de construcție și renovare a școlilor pentru a spori calitatea dotărilor; și promovarea unei educații și îngrijiri de calitate a copiilor preșcolari. Astfel de practici naționale și reforme ale politicilor educaționale sunt partajate în mod regulat în contextul cadrului strategic al Spațiului european al educațieiprin intermediul grupurilor de lucru ale SEE , pentru a inspira schimbări pozitive în întreaga Uniune Europeană.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, salută raportul: „Trebuie să ne asigurăm că toți tinerii europeni primesc cea mai bună educație posibilă. Promovarea investițiilor de calitate în educație și formare profesională reprezintă o prioritate politică importantă pentru Uniunea Europeană, fiind esențială pentru realizarea Spațiului european al educației până în 2025. Constatările acestui raport vor contribui la activitatea noastră din cadrul Comisiei și vom continua să promovăm o adevărată cultură a evaluării politicilor în statele membre pentru a sprijini investițiile de calitate în educație și formare și pentru a utiliza în mod optim resursele de care dispunem.”

Constatările subliniază, de asemenea, importanța evaluării politicilor educaționale din fiecare țară, care, la rândul lor, ar putea influența viitoarele decizii de investiții în beneficiul elevilor, al profesorilor și al întregii comunități educaționale.

Deși sistemele de educație și formare diferă de la o țară la alta, statele membre ale UE se confruntă cu provocări comune în domeniul educației și formării. Într-un moment în care UE direcționează mai multe fonduri  pentru educație și formare, raportul subliniază, de asemenea, provocările care trebuie depășite pentru a îmbunătăți eficiența și eficacitatea cheltuielilor și pentru care ar putea fi avantajos să existe abordări comune:

Lipsa unor date solide privind impactul investițiilor specifice asupra rezultatelor efective ale învățării. Sunt necesare mai multe dovezi, iar Comisia este pregătită să lucreze în acest sens prin sprijinirea evaluării politicii în domeniul educației.

Este necesar să se elaboreze evaluări mai solide ale politicilor naționale în domeniul educației în general. Aceasta include nevoia de expertiză în ceea ce privește metodele de evaluare în rândul factorilor de decizie, precum și diseminarea constatărilor la nivelul UE.

Pentru a îmbunătăți investițiile de calitate în educație și formare în UE, Comisia va lansa, înainte de sfârșitul acestui an, o nouă inițiativă, menită să pună la dispoziția statelor membre instrumente, metode și expertiză flexibile, dar specifice, pentru a le sprijini în evaluarea politicilor lor educaționale.

Context

Grupul de experți al Comisiei privind investițiile de calitate în educație și formare  a fost lansat în mai 2021, cu obiectivul de a identifica opțiunile de politică care au potențialul de a stimula rezultatele în materie de educație și incluziune, dar și de a îmbunătăți eficiența cheltuielilor publice. Grupul a lucrat, de asemenea, la o metodologie de evaluare pe care autoritățile relevante și alte părți interesate cheie o pot utiliza în mod voluntar la evaluarea politicilor lor educaționale. Un raport intermediar a fost publicat la 19 ianuarie 2022, iar constatările sale preliminare au fost discutate în aceeași zi cu reprezentanții statelor membre, cu principalele părți interesate și cu organizațiile internaționale, în cadrul unui atelier special organizat în acest sens. Observațiile primite au fost integrate în raportul final prezentat astăzi.

Alexandru OANCEA

Reprezentanţa în România a Comisiei Europene
Raportul experților U.E. identifică abordări promițătoare privind cele mai bune modalități de a investi în educație și formare
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!