10 martie 2023
Mai multe „insule de biodiversitate” au fost descoperite în București, iar Asociația Parcul Natural Văcărești își dorește ca aceste zone să fie puse în valoare, devenind disponibile pentru cetățeni. În prezent, există un parteneriat cu Primăria Sectorului 2, iar primele astfel de insule vor fi deschise pe malul Râului Colentina.
Asociația Parcul Natural Văcărești a identificat, în București, cinci „insule de biodiversitate” pe care își propune să le pună în valoare cu sprijinul autorităților locale pentru a fi puse la dispoziție publicului.
Zonele în care s-au descoperit astfel de insule sunt:
Pădurea Băneasa,
zona din spatele Lacului Morii,
o porțiune din malul Lacului Dobroiești,
o porțiune din Valea Saulei,
o porțiune din Peninsula Tei, de lângă Romsilva.
O parte dintre zonele enumerate nu sunt accesibile în acest moment.
Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural Văcărești, a precizat:
“În ultimii doi ani am făcut o cartare a zonelor naturale sau seminaturale din oraș, avem pe harta noastră cel puțin cinci astfel de zone, în afară de Parcul Natural Văcărești. Vorbim despre Pădurea Băneasa, care este o comoară pentru oraș, dar care are nevoie de mult mai multă atenție din partea autorităților, altfel o să dispară. Ea este destul de agresată și de extinderea orașului, și de interese imobiliare.
Mai este salba de lacuri a Colentinei, unde sunt zone cu o certă valoare naturală și integrate corespunzător în planurile de urbanism ale orașului și pot deveni rezervoare de biodiversitate. Este vorba despre o zonă mică din Peninsula Tei, lângă Romsilva, este o pajiște cu un deal foarte frumos și o panoramă foarte interesantă.
Mai vorbim de două zone pe Colentina, Valea Saulei și Dobroiești. Mai este zona de intrare a Dâmboviței în Lacul Morii, la fel, o zonă superbă, dar agresată, ar merita mai multă atenție. Sunt zone care s-au mai păstrat naturale, care sunt din ce în ce mai cunoscute de către comunități, alergători, oameni cu copii, care ies pur și simplu să privească o pasăre, o floare”.
Intro primă etapă, aceste zone trebuie protejate, fiind etichetate ca arii protejate urbane pentru a nu fi distruse. Apoi zonele pot fi deschise publicului, fiind amenajate într-un mod minimalist cu poteci pentru facilitarea accesului, trasee pentru plimbări și panouri cu informații. Respectivele zone trebuie integrate în planurile de dezvoltare ale Capitalei pentru că biodiversitatea există în oraș, dar trebuie recunoscută atât la nivelul comunității, cât și la nivelul administrației publice: “Este foarte important să existe acest parteneriat cu autoritatea locală, să avem autoritatea publică alături de noi, fie că vorbim de Primărie, de Apele Române, sau de alte instituții care sunt proprietarele terenului și să începem să organizăm lucrări de curățenie, de accesibilizare, de amenajare a unor trasee de vizitare prin intervenții minimale” a mai declarat Dan Bărbulescu.
Proiectul pentru amenajarea acestor spații ar dura 3-5 ani, demararea acestuia constând în deschiderea autorităților și în implicarea oamenilor din comunitate.
În prezent, există un parteneriat cu Primăria Sectorului 2 și cu ALPAB, iar primele „insule de biodiversitate” vor fi deschise pe malul Colentinei. Primăria Sectorului 2 va organiza în decursul acestui an un concurs pentru găsirea unor soluții privind amenajarea unei promenade verzi pe malurile lacurilor. Lucrările din cadrul acestui proiect vor începe în 2024:
“Ne dorim să avem o diversitate mai mare pe salba de lacuri. Salba de lacuri este un proiect major pentru Sectorul 2. Parte din zonele sălbatice de pe salba de lacuri au o diversitate deosebită. Împreună cu Asociația Parcul Natural Văcărești am agreat să colaborăm pentru a avea intervenții minimale în câteva zone din Sectorul 2.
Am identificat deja două zone, dar mai sunt și alte zone pe care le țintim. Acolo vom avea intervenții minimale și le vom amenaja împreună cu dânșii. În principal vom creea acces și vom face niște trasee cu panouri, dar acestea vor fi singurele intervenții, fiindcă natura a creat acolo niște locuri fabuloase”, a precizat pentru HotNews.ro primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
În prezent, Asociația Parcul Natural Văcărești desfășoară un experiment pe o porțiune dintre Dâmbovița și Parcul Natural Văcărești, transformând-o într-o pajiște urbană. Scopul experimentului este de a conecta parcul la tot ce înseamnă coridorul Dâmboviței, inclusiv zonele verzi ce se află în exteriorul ei pentru a le oferi micilor viețuitoare refugii naturale. Astfel, parcul va deveni un rezervor de biodiversitate în mod treptat, a concluzionat directorul Dan Bărbulescu. (L. Alexandrescu)
La Bucureşti vor fi amenajate „insule de biodiversitate” în următorii cinci ani
Primele lucrări vor fi pe malul Râului Colentina