Academia de Canto și Balet Raluca Ciocă - un spațiu performant de cultivare și desăvârșire a laturilor artistice
20 februarie 2023

Raluca Ciocă, mezzosoprană a Teatrului de Opereta și Musical Ion Dacian din București, a absolvit în calitate de sefă de promoție Facultatatea de Canto din cadrul Universității Ovidius din Constanța, orasul sau natal, la clasa profesorilor Aida Abagief, Gabriela Popescu-Tiganasu și Pompei Hărășteanu. În cadrul Masterului susținut la Facultatea de Muzică a Universității Spiru Haret din București, Raluca Ciocă s-a perfecționat și sub îndurmarea sopranei Maria Slătinaru Nistor. De-a lungul carierei, Raluca Ciocă este distinsă cu numeroase premii pentru activitatea din domeniul muzical și colaborează printre alte instituții, cu Filarmonica Marea Neagră din Constanța, Filarmonica George Enescu din București, Filarmonica Pitești, cariera sa desfășurându-se și pe plan internațional, obținând aprecierile publicului în cadrul unor turnee susținute în Olanda, Belgia, Franța, Germania, Italia și Ungaria.

Dincolo de scenă, Raluca Ciocă aduce la viață un proiect deosebit, Academia de Canto și Balet ce îi poartă numele, proiect ce propune familiarizarea copiilor, dar nu numai, cu arta vocală, baletul și studiul instrumentelor muzicale.


Diana Dumitru: Cum a luat naștere Academia de Canto și Balet Raluca Ciocă?

Raluca Cioca: Acesta este proiectul meu de suflet. De fapt, este tot sufletul meu de artist adunat, cu bune și cu grele, cu multă implicare și determinare. Fiind un om de scenă, un artist în toată regula, am simtit nevoia să transmit și publicului din tainele muzicii, tainele scenei, tainele sufletului unui muzician, să interacționez mai înde-aproape cu el .

Sălile de spectacol pe care am urcat au fost întotdeauna pline, era limpede că publicul este iubitor de muzică bună, de artiști frumoși și de calitate,iubitori de eleganță, de rafinament, publicul este sincer !

Când am gândit Academia, m-am gândit la acel spațiu unde publicul poate găsi inima artistului , să îl poata întâlni direct, să cunoască metodele prin care el la rându-i a învățat să fie bun pe scenă; locul unde poate găsi și părțile grele din drumul către success și anume prin studiul asiduu pentru perfecționare.

Mentorii activi din cadrul Academiei sunt colegi de scenă, sunt artiști tineri care au învățat cât de importantă este consecvența în această meserie și sub coordonarea mea, reușesc să dăruiască elevilor lor tot ceea ce au asimilat în anii de studiu în domeniu.

Academia oferă cursuri atât pentru copii, cât și pentru adulți. Spațiul este gândit și amenajat exact ca o sală de spectacole, unde găsești oameni frumoși, interesați de artă, oameni care își doresc o viață în culori.

Visul meu a început să devină realitate în anul 2013 , când am deschis ușa Academiei asteptând rezultate pe masura sufletului și a implicării mele în acest proiect; începând de la locația aleasă pentru acest sediu, continuând cu ambianța deodebit de caldă și primitoare, povestea pe care o spune fiecare sala de studiu, prin notele de eleganță, clasic, culori întâlnite pe scenă, nuanțe de auriu și grena-regal, asemănătoare cortinei unei săli de spectacole, instrumente în miniatură în decorul unui tablou, și nu în ultimul rând, candelabre și lampadare în stil. Atmosfera creată de un artist va face întotdeauna diferența și va conta chiar și în viitor pentru cei care își termină cursurile la noi, la final de ciclu de studiu.

Fie că parcurgi cursul de pian, de balet clasic și contemporan, fie că ești absolventul Academiei mele la canto clasic, jazz sau muzică populară, vioară, chitară clasică sau electrică; fiecare cursant va ramane pentru toată viața cu amintirea unică a unei experiențe din care a învățat în primul rând despre limitele lui și apoi despre noțiunile muzicale .


D.D.: Cum se remacă în industrie, performanța din cadrul Academiei?

R.C.: Ceea ce aduce palpabil Academia pe piața activitțăilor extracuriculare este întalnirea cu artiști în calitate de mentori; aici nu întâlnești “profesori de muzică”, aici pășești pe o treaptă mult mai aproape de actul artistic la care visează atâția copii, tineri și chiar părinți. Fiecare mentor ales de mine să fie îndrumătorul unui tânăr care se înscrie la cursurile noastre, este de fapt un artist care activează pe o scenă a unei instituții importante din București sau din țară, fapt ce aducce valoare și rezonanță unui rezultat al celui care studiază la Academie. Printre cei cu care ne mândrim ca fiind elevii Academiei, este și Adelina Nedelcu, o fetiță de doar noua ani, pe care o îndrum de 3 ani și care are peste 40 de trofee de excelență, participantă în finala Românii au talent, emisiuni tv cu voce live și numeroase recitaluri nationale impresionante. De asemenea, am cuvinte de laudă despre un baiat exceptional, cu calități evidente, Matei Păun, 10 ani, din Slobozia, care a câștigat fiecare concurs cu ușurință, prin muncă multă și pasiune. Remarc cu zâmbetul în inimă, de-alungul anilor petrecuți alături de sutele de copii și adulți care au urmat cursurile Academiei de Canto și Balet Raluca Ciocă , dorința mult mai aprinsă a celor care vin din mediul rural, de a se perfecționa în domeniul muzicii. Trebuie să recunosc că din echipele pe care le-am format cu copii din provincie, cele care au adus performanță sunt formate încă din acești oameni simpli, care nu locuiesc la oraș și care au visuri de îndeplinit și muncesc un pic mai mult față de cei care au la îndemână aproape totul; față de cei care au posibilități materiale, care au facilități și care când dau de greul studiului, al competiției , devin mult prea repede delăsători și invocă lipsa timpului alocat pregătirii .



D.D.: Cum reușeste Acdemia să ajute la transformarea unui vis în realitate?

R.C.: Aici intervenim noi, îndrumătorii, care muncim alături de cursanți pentru a nu își pierde perseverența în fața vicisitudinilor, fie că vorbim despre copii sau despre adulți. Adulții înscriși la cursuri sunt de fapt acele suflete care nu și-au găsit “timpul pentru studiu” în copilărie, fie că nu au fost susținuți de către părinți din diverse motive, fie că le-au fost tăiate aripile în dorința boemă de a cânta sau de a studia un instrument muzical. Întâlnind atâția oameni cu dorințe neîmplinite foarte asemănătoare, am realizat clar și pentru totdeauna că mi-am îndeplinit menirea de a ajuta oamenii. Prin participarea la cursurile de pian sau canto, prin cursurile de balet individual pentru tinere și doamne (40+), prin cursurile de mișcare scenică sau dicție; fiecare întâlnire cu un suflet nou înscris la cursurile Academiei este o nouă determinare în a fi omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce țin să menționez este că îndrumătorii Academiei sunt aleși pe perioada determinată, pe modul de cursuri sau an școlar, tocmai pentru a putea aduce mereu un suflu nou în activitățile Academiei, dar și pentru a oferi celor înscriși posibilitatea de a-și perfecționa domeniul ales, putând interacționa în același sediu și cu alți mentori, luând de la fiecare în parte tot ceea ce le este de folos.



D.D.: Care sunt secretele reușitelor în domeniu?

R.C.: Suntem alaturi de cei care vor să meargă pe acest drum toată viața, devenind la rândul lor artiști, oameni de scenă, actori, muzicieni, soliști. Lucrăm cu conștiinciozitate la detalii și îi pregătim pentru competiții, concursuri, admitere și castinguri. Îi susținem pe cei care încearcă un hobby de excelență și vor să își perfecționeze calitățile artistice native. Suntem organizatorii propriilor spectacole și evenimente care au loc pe scene din București și din țară și suntem recunoscători publicului nostru fidel, care participă de fiecare dată în număr foarte mare.

O altă taină este aceea că nu încurajăm competiția negativă între elevii noștri, cu toate că suntem toți diferiți și este foarte bine că suntem așa. Nu facem echipă cu cei care sunt exagerat de suspiciosi când vine vorba despre rezultate imediate, având în vedere “scuza oficială: nu am avut timp sa studiez!”, și ceea ce nu agreăm noi, mentorii, sunt absențele cursanților, fără exceptie!  Fiecare rezultat are în spatele lui muncă, prezență, determinare, ambiție și ceva educație. Dacă lipsește un ingredient din cele enumerate, se crează un dezechilibru care cu greu poate aduce zâmbete de reușită.

Recomand părinților să nu întârzie să creadă într-un mentor ales, să comunice cât mai mult cu copilul și cu mentorul, să nu mai găsească scuze pentru studiul copilului, să știe să primească și consecințele lipsei de atenție asupra timpului alocat temelor de acasă și să aibă multă rabdare cu etapele de asimilare a cunostințelor în muzică, care nu se văd după șașe luni de studiu sau chiar nici dupa un an.

Arta este un domeniu care stabilește cel mai bine cât ai de muncit pentru a fi un om de succes sau nu. E un drum lung și tocmai de aceea artiștii sunt într-adevăr speciali, pentru că au știut să aibă răbdare cu ei.

În continuare, recomand adulților care vor să parcurgă câteva module de pian, canto sau balet, să își găsească pentru aceasta perioadă aleasă, timpul pentru a-și dedica cateva ore pe săptămână studiului, ceea ce îi va ajuta mult în parcurgerea cu ușurință a modulului ales, îi va introduce în lumea muzicii și nu doar a unei dorințe de a performa la karaoke.

O alta eroare strecurată prin scolile de muzica particulare, este neatenția adulților care se înscriu sau își înscriu copii la școli ai căror mentori nu au calificare în domeniile muzicale, nu au atestate în muzică, nu au diplome de licență sau nici măcar nu sunt în cursul unei instituții de profil. Acest fapt, recunosc, mă sperie și mă determină să înaintez pe orice canal media sau de comunicare că nu orice persoană care știe să cânte la pian, parcurgând ceva ani de instrument în copilărie, sau oricine care cântă la un microfon, știe să și predea într-un mod profesionist unor elevi. Mare atenție, dragi părinți minunați și plini de entuziasm, pe mâinile cui vă dați copii, căci prețul mare plătit, va fi de fapt neputința copilului-adult de a ajunge ceea ce i s-a promis!


Interviu realizat de Diana DUMITRU
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!