31 octombrie 2021
Aurel Vainer, fostul președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, vicepreşedinte al Camerei de Comert şi Industrie Bucureşti, parlamentar apreciat inclusiv la nivel international, a murit la Spitalul Militar din București.
„Personalitate de seamă a evreilor români, Aurel Vainer a fost profund implicat în viața evreilor români pe care i-a reprezentat cu onoare în întreaga lume”, scrie Anima News, agenţie de presă din Israel.
David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a declarat: „Dr. Vainer a fost un lider extraordinar care a făcut eforturi neîncetate de a proteja comunitatea evreilor din România și de a pune în lumină contribuția acesteia la dezvoltarea țării. De asemenea a fost un adevărat prieten al Israelului, un om în care am găsit întotdeauna un partener de excepție”.
Nascut la Stefanesti, judeţul Botoşani în 1932, Aurel Vainer a absovit in 1953 Academia de Studii Economice Bucureşti şi a activat ca economist apreciat timp de multe decenii.
Aurel Vainer a participat la mai multe evenimente organizate de Top Business şi a fost între specialiştii cu care ne-am consultat în 1993 când am creat această publicaţie.
Viaţa şi opera lui Aurel Vainer sunt modele semnificative pentru cei preocupaţi real pentru stimularea performanţei.(Top Business)
Domnul Aurel Vainer (1932 - 2021).
Un promotor al păcii şi al prieteniei între culte şi etnii diferite
Am aflat cu multă tristeţe de trecerea din această viaţă a domnului Aurel Vainer, fost Preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, om de înaltă ținută morală.
De-a lungul anilor, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi ca Patriarh al Românei, am avut multe ocazii de a-l întâlni pe domnul Aurel Vainer, atât în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, cât şi de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.
În tot acest răstimp, am remarcat calitățile sale deosebite, primite de la Dumnezeu, pe care le-a cultivat neîncetat cu înţelepciune, dragoste şi responsabilitate în relațiile cu celelalte culte religioase din România, în general, şi cu Biserica Ortodoxă Română, în special.
În acest sens, amintim organizarea simpozioanelor internaţionale iudeo-creştine, cu participarea directă a domnului Aurel Vainer: „Spiritualitatea Psalmilor şi morala socială a Profeților” (Durău, 20-22 iulie 1998), „Viaţa - dar divin şi responsabilitate umană în tradiţiile iudaică şi creştină” (Iaşi, 15-19 mai 2005), „Diaspora - o realitate a societăţii actuale”(Bucureşti, 29-30 mai 2012),precum şi expoziția şi simpozionul pe tema „Temple şi sinagogi din România” (Palatul Patriarhiei, 14 noiembrie 2017). Toate acestea au fost evenimente semnificative şi expresii ale responsabilităţii comune pentru promovarea valorilor tradiţionale spirituale iudeo-creştine, care stau la baza civilizației europene şi moderne în general.
În acelaşi timp, domnul Aurel Vainer a susţinut inițiativa Patriarhiei Române de-a înființa, împreună cu celelalte culte religioase recunoscute de către Statul Român, Consiliul Consultativ al Cultelor din România (14 aprilie 2011). Principiile de bază ale acestui Consiliu au fost pe deplin asumate de domnul Aurel Vainer, pentru că, prin intermediul acestui forum de dialog şi cooperare interreligioasă, este promovată credinţa în Dumnezeu şi importanţa acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii, este apărată ființa umană şi demnitatea ei şi se manifestă solidaritatea şi cooperarea dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educațional şi social, respingându-se orice formă de extremism etnic sau religios. Prezenţa domnului Aurel Vainer în acest Consiliu, ca reprezentat principal al Cultului Mozaic a fost deosebit de importantă, fiindun exemplu de înţelepciune, echilibru şi cooperare, atât la nivel local, în România, cât la nivel internaţional.
Menţionăm cu recunoştinţă sprijinul pe care domnul Aurel Vainer l-a oferit eforturilor noastre de păstrare a simbolurilor religioase în spațiile publice din România şi, în mod deosebit, efortul său din Parlamentul României pentru menţinerea orelor de religie în şcolile de stat din România (2015). În mod surprinzător, spiritul său de om harnic şi prietenos, deschis dialogului şi cooperării, l-a determinat ca să contribuie financiar la renovarea bisericii ortodoxe din satul său natal, Ştefăneşti, judeţul Botoșani, ca semn al bunelor relații dintre evrei şi creștinii ortodocşi.
Ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul său împreună cu drepţii, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit!
Veşnica lui pomenire !
Cu sincere condoleanţe pentru familia îndoliată şi sentimente de profundă preţuire pentru memoria sa,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Ne-a părăsit Aurel Vainer