Comana Moara de hartie

29 august 2021

Este o duminică sufocantă din acest miez de vară ciudată a anului 2021. N-am plecat nici la mare, nici la munte, ci la Comana. Gândul la liniştea din mânăstire și la aerul curat de pe malul lacului ne-au făcut să ne urcăm în maşină și să pornim în acea direcţie. La destinaţie, dacă în mânăstire m-am putut reculege și ruga în linişte, pe malul lacului lucrurile n-au stat chiar aşa. Puzderie de maşini, nici gând să găsim locuri de parcare libere. Doar pe la câte o poartă parcagiii de sfârşit de săptămână ne ofereau un loc, bineînţeles, contra unei atenţii. Apoi, am descoperit care era misterul aglomeraţiei: Parcul de aventură! Am sperat că pe malul lacului va fi altfel. Deziluzie totală! Parcă eram la un miting, atâta lume se perinda pe îngustul drum de lângă lac...

Atunci, ca prin minune, ne-am amintit că doi buni prieteni îmi vorbiseră despre „Moară de hârtie - Satul meşteşugurilor” aflat undeva pe deal. Care deal? Nu vedeam nici măcar unul prin apropiere! Norocul a fost că aplicaţia Waze avea locul înregistrat în memorie. Dar și câteva săgeţi existente pe drum, ne conduceau tot acolo. Pe scurt, aşa am descoperit „Ansamblul Moara de hârtie - Satul meşteşugurilor”. Era liniştea pe care o căutasem toată ziua. Și nu numai atât!

Chiar înainte să cumpărăm biletele de intrare suntem întâmpinaţi cu un zâmbet larg, prietenesc, de doamna Maria-Magdalena Rusen, care ne invită în clădire.

„În acest muzeu avem echipamente salvate din vechile tipografii şi legătorii de carte din Bucureşti și din țară, de la Arta Grafică (presa de poleit), de la Universul, de la Casa Scânteii, ghilotine manuale, prese frumos ornamentate vechi și foarte vechi - secolul al XIX-lea și secolul XX. Pentru toate meşteşugurile facem ateliere cu publicul, dar mai ales cu și pentru copii. Avem o ghilotină din 1889, care a aparţinut tipografiei Universul, din Bucureşti. În zona de tipar manual vedem literele mobile cu care, până în 1989, zeţarii lucrau la cărţi, meseria lor fiind dispărută acum. Presa de tipar Heidelberg tipărea între 1.500 și 3.000 de pagini pe oră. Linotipul este foarte interesant. El crea un rând de text cu literele ieşite în evidenţa; paginaţia se putea face rând cu rând, mult mai repede decât literă cu literă..., ne spune doamna Rusen.

- Cine-i „responsabil” cu strângerea acestei comori?

- Domnul Ion Georgescu.

De domnul Georgescu, jurist de meserie, dăm destul de repede și-l rugăm să ne spună povestea „Ansamblului”.

Mihai VASILE: Cum v-a venit ideea înfiinţării acestui parc de meşteşuguri?

Ion Georgescu:: A început ca un hobby, pornind de la o iniţiativă a unor prieteni de a crea un spaţiu de păstrarea și punere în valoare a meşteşugurilor și, în același timp, un spațiu de relaxare pentru noi, adulții. Apoi, împreună cu soția mea, Dana, cu persoane apropiate din familie și cu câțiva prieteni am mers mai departe și am creat asociaţia „Moara de hârtie”. Apoi am început să colecţionăm de la intreprinderi care-şi încetau activitatea, o serie de echipamente de tipar şi legătorie care nu mai erau utile, ele nemaiținând pasul cu tehnologia actuală, dar care sunt foarte valoroase ca exponate într-un muzeu. Am încercat să găsim un loc în Bucureşti, dar n-am putut, aşa că ne-am mutat atenţia spre Comana și cu eforturi financiare personale am reușit să ridicăm și să inaugurăm, pe 6 august 2011, prima clădire, „Atelierul-muzeu”.

MV: Moara de hârtie?...

IG: Acest nume vine de la locul unde se fabrica hârtia pe vremuri. Manufacturarea consta în măcinarea hainelor vechi și transformarea acestora în pastă, apoi, foaie cu foaie, era fabricată hârtia. Denumirea, nemaifiind în uzul curent al limbii române, am preluat-o noi. Încet, încet, ne-am extins, construind un atelier separat de hârtie, atelierul muzeu cuprinzând acum doar colecţia veche de tipar și legătorie, după ştiinţa noastră cea mai veche colecţie privată de tipar și legătorie din România, practic o capsulă a timpului, un loc în care se păstrează un fragment din istoria tehnică a artelor grafice din România. Atelierul de hârtie de mână, din ce știm noi, este singura moară de hârtie funcţională construită în secolul al XXI-lea, ultimele fiind ridicate în secolul al XIX-lea.

MV: De fapt, ce vizează acest proiect?

IG: Scopul nostru a fost să păstrăm meşteşugurile care duc la realizarea unei cărţi, al tiparului și al legătoriei de carte, începând, bineînţeles, cu fabricarea hârtiei.

MV: Văd că „Moara de hârtie” nu este singura clădire din „Ansamblu”...

IG: Așa e. La acest concept, în ultimii cinci ani am adăugat încă şapte meşteşuguri: ţesutul la război, lucrul cu papura, fierărie, ceramică, lucrul cu lemnul, moară, brutărie și bucătărie.

MV: Pandemia?...

IG: De anul trecut am descoperit că pandemia, ca orice şoc de acest tip, ne-a arătat cât de vulnerabili suntem noi, ca proiect. Vă rog să ţineţi cont că activăm într-un domeniu foarte afectat de orice criză, domeniul cultural și educaţional; apoi, lucrând în domeniul social, nu avem competitivitatea firmelor „clasice”. Pentru a oferi localnicilor o posibilitate decentă de trai am dezvoltat întreprinderi sociale certificate. „Bucătăria

Dealul Morii”, și nu numai ea, lucrează cu oamenii din comunitate. În total, avem angajate 16 persoane care lucrează cu carte de muncă tot timpul anului, nu numai în sezonul în care avem vizitatori. Dacă lucrurile se vor mai relaxa, sperăm să revenim parţial la ceea ce a fost înainte. În plus, am adăugat și arta culinară. Aceasta are și aspecte de identitate culturală, și de tradiție a locurilor. Mâncărurile pe care le oferim vizitatorilor sunt inspirate din reţetele tradiţionale, dar adaptate gustului modern.

MV: Ce surse de finanţare aveți?

IG: În mare parte ne autofinanţăm prin biletele de vizitare, care nu sunt foarte scumpe, aşa încât orice om care ne trece pragul să se poată bucura de vizită. Ne susţinem şi prin ateliere de meşteşuguri organizate pentru adulţi şi copii. În satul meşteşugurilor am construit atelierele pornind, de la bun început, de la ideea de a ne autosusține, de a ne implica în comunitate cât mai mult, chiar dacă suntem organizaţi ca o entitate non-profit. Da, avem structuri orientate spre profit, dar acesta se reinvesteşte în comunitate, noi fiind o iniţiativă socială. Producţia meşteşugărească o vindem chiar aici, la magazinul de suveniruri pe care-l veţi întâlni la încheierea vizitei. În plus, facem carnete de însemnări pe care le distribuim şi prin lanţuri de librării sau librării independente din toată ţara. În acelaşi timp invităm oamenii să ne sprijine prin donaţii, cumpărarea de mese în aşteptare sau prin campanii de strângere de fonduri. Am făcut toate aceste lucruri pentru a putea oferi de mâncare gratuit persoanelor vulnerabile din comunitate. De la Crăciunul 2020 și până astăzi am reușit să oferim zilnic mese calde pentru 14 persoane.

MV: Dar ați beneficiat și de finanţări mai consistente?

IG: Da, „Atelierul de hârtie de mână” a fost realizat printr-un proiect de finanțare plus un credit garantat de stat. Cu un proiect de finanțare de la statul norvegian, în valoare de 200.000 euro plus 20.000 euro contribuția noastră am construit „Satul meşteşugurilor”, în același timp dotându-l și pregătind oamenii care lucrează în atelierele meşteşugăreşti. Apoi, prin două proiecte cu finanțare europeană (100.000 euro plus o finanțare a noastră de 11.000 euro) am realizat două proiecte sociale: „Bucătăria Dealul Morii” și „Căsuța albastră”. De reţinut este faptul că tot profitul este redirecţionat spre nevoile localnicilor.

MV: Planuri de viitor?

IG: Din toamna aceasta vom demara o nouă iniţiativă. Vom realiza case din lemn, case de vacanţă, care să poată oferi celor care doresc să le cumpere confortul de a nu avea de a face cu echipe de meseriaşi, consumatoare de timp, energie și, nu în ultimul rând, de bani. Vom facem case gândite de un arhitect, le vom face repede și la un înalt și controlabil nivel de calitate. Prima o vom construi chiar aici, în Comana. Oamenii vor veni, vor vedea, și dacă se vor hotărî s-o achiziţioneze, în sarcina lor va rămâne doar cumpărarea terenului, obţinerea autorizaţiilor şi, bineînţeles, mobilarea casei, fără a avea stresul schimbării echipelor, dispariției muncitorilor de pe şantier, furtul de materiale și aşa mai departe. Totul este gândit și coordonat de noi. Facem acest lucru pentru a ţine în viață acest spațiu drag nouă și vizitatorilor, având în vedere că veniturile din activităţile noastre comerciale au scăzut foarte mult în ultimii doi ani. În plus, vrem consolidarea afacerii, sustenabilitatea ei. Dorința cea mai mare este să reuşim să ne susţinem prin eforturi proprii, să nu mai avem nevoie de sponsorizări, donaţii etc. Vulnerabilitatea pe care ne-am descoperit-o o dată cu pandemia ne-a dus la gândirea unui program de donaţii recurente intitulat „1.000 de prieteni buni”, oameni care pot contribui lunar cu o sumă modică, prin donaţii pe SMS sau prin donaţii din bănci, ca aceste sume să ne asigure o bază financiară solidă și astfel să ne putem continua activitatea.

Am mai fi avut multe de „măcinat” aici, la „Moară”, dar, cu siguranţă, Ion Georgescu și măiastrele sale calfe au timpul drămuit, așa că ne luăm rămas bun de la preacinstitele noastre gazde, cu nădejdea unei apropiate revederi.

Interviu realizat de Mihai VASILE