La IAȘI expoziția itinerantă „ANDEZIT 10”
Vlad Ciobanu s-a născut la Pungești, județul Vaslui, în data de 11 aprilie 1948.
În anul 1981 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București.
În anul 1982 a beneficiat de Bursa Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură, iar in anul 1991 de Bursă acordată de Fundația Europeană pentru Relații Intelectuale Internaționale, Paris.
Din 1990 -este lector la Catedra de Ceramică a Academiei de Arte Frumoase, Universitatea de Arte, București.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În 2004 a fost declarat cel mai bun sculptor român.
Expoziții personale:
1985, Rotterdam, Olanda; Milano, Italia;
1997, 2001 - Galeria Simeza;
2004 - Galeria „Artis”.
Expoziții românești în străinătate (selecție):
1992, Sevilla, Spania;
1993, Muzeul Național, Belgrad, Serbia;
1996, „Desene de sculptori”, Budapesta, Ungaria;
2004, Belgrad, Serbia; Sofia, Bulgaria; Viena, Austria; Berlin, Germania; Strassbourg,Franța; Monumente realizate:
„Eroul Necunoscut”, Alexandria; „Regele Ferdinand”, Alba Iulia; „Dimitrie Cantemir”, Onești, Bacău.
A realizat o seamă de lucrări la simpozioane naţionale şi internaţionale: Hobiţa, Sălişte, Măgura, Bacău, Sighet, Ipoteşti, Negreşti (Oaş), Bor (Iugoslavia),Troian (Bulgaria), Usice (Serbia) ş.a.
“Arta lui Brâncuși închide un ciclu de evoluție a sculpturii ca artă și, totodată, îl redeschide. În ceea ce ne privește pe noi, românii, am mai afirmat asta, putem spune că am început să creăm sculptură, în sensul cult al termenului, pe la începutul anilor ’60. Până la generațiile din anii ’60-’70, în România s-a înfăptuit sculptură germană, franțuzească, italiană, nu românescă. Sigur, artiștii respectivi - Ion Georgescu, Valbudea, familia Storck, Vladimir Hegel - aveau acte de identitate românești, veți putea spune, deci sculptura lor e românească … Materialul pe care încerc să-l semnific este chiar viața mea și, pe măsura darurilor și dăruirii, cu bunele și nebunele, văzutele, nevăzutele și cititele, cu părțile ei de curaj și de lașitate, cu spaime, bucurii, cu marile întâlniri pe care le-am avut - și le-am avut! -, cu tot ce mi-a transmis nesfârșitul șir de strămoși.”afirmă Vlad Ciobanu despre sculptură.
Relația pe care sculptorul Vlad Ciobanu o are cu piatra trimite mai degrabă la eternitate în fața unui perisabil „aici și acum”. O sculptură a naturalității, chiar și atunci când predomină austeritatea, traduce în fapt o stare de vibrație a materiei. Interogând substanța, arcuind-o peste timpul care o și modelează, artistul introduce însemne, noduri în firul Ariadnei pentru înțelegerea reîntrupărilor ivite la intersecția spiritului cu materia, gândului cu forma, omului cu lumea și natura. Pentru Vlad Ciobanu sculptura nu este doar o chestiune de tratare stilistică a formei, ci o atitudine metafizică. (Maria Bilașevschi)
inapoi la articol
În anul 1981 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București.
În anul 1982 a beneficiat de Bursa Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură, iar in anul 1991 de Bursă acordată de Fundația Europeană pentru Relații Intelectuale Internaționale, Paris.
Din 1990 -este lector la Catedra de Ceramică a Academiei de Arte Frumoase, Universitatea de Arte, București.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În 2004 a fost declarat cel mai bun sculptor român.
Expoziții personale:
1985, Rotterdam, Olanda; Milano, Italia;
1997, 2001 - Galeria Simeza;
2004 - Galeria „Artis”.
Expoziții românești în străinătate (selecție):
1992, Sevilla, Spania;
1993, Muzeul Național, Belgrad, Serbia;
1996, „Desene de sculptori”, Budapesta, Ungaria;
2004, Belgrad, Serbia; Sofia, Bulgaria; Viena, Austria; Berlin, Germania; Strassbourg,Franța; Monumente realizate:
„Eroul Necunoscut”, Alexandria; „Regele Ferdinand”, Alba Iulia; „Dimitrie Cantemir”, Onești, Bacău.
A realizat o seamă de lucrări la simpozioane naţionale şi internaţionale: Hobiţa, Sălişte, Măgura, Bacău, Sighet, Ipoteşti, Negreşti (Oaş), Bor (Iugoslavia),Troian (Bulgaria), Usice (Serbia) ş.a.
“Arta lui Brâncuși închide un ciclu de evoluție a sculpturii ca artă și, totodată, îl redeschide. În ceea ce ne privește pe noi, românii, am mai afirmat asta, putem spune că am început să creăm sculptură, în sensul cult al termenului, pe la începutul anilor ’60. Până la generațiile din anii ’60-’70, în România s-a înfăptuit sculptură germană, franțuzească, italiană, nu românescă. Sigur, artiștii respectivi - Ion Georgescu, Valbudea, familia Storck, Vladimir Hegel - aveau acte de identitate românești, veți putea spune, deci sculptura lor e românească … Materialul pe care încerc să-l semnific este chiar viața mea și, pe măsura darurilor și dăruirii, cu bunele și nebunele, văzutele, nevăzutele și cititele, cu părțile ei de curaj și de lașitate, cu spaime, bucurii, cu marile întâlniri pe care le-am avut - și le-am avut! -, cu tot ce mi-a transmis nesfârșitul șir de strămoși.”afirmă Vlad Ciobanu despre sculptură.
Relația pe care sculptorul Vlad Ciobanu o are cu piatra trimite mai degrabă la eternitate în fața unui perisabil „aici și acum”. O sculptură a naturalității, chiar și atunci când predomină austeritatea, traduce în fapt o stare de vibrație a materiei. Interogând substanța, arcuind-o peste timpul care o și modelează, artistul introduce însemne, noduri în firul Ariadnei pentru înțelegerea reîntrupărilor ivite la intersecția spiritului cu materia, gândului cu forma, omului cu lumea și natura. Pentru Vlad Ciobanu sculptura nu este doar o chestiune de tratare stilistică a formei, ci o atitudine metafizică. (Maria Bilașevschi)
inapoi la articol
