Mihai Pamfil - ,,Simfonia 40”- Expoziție de pictură la Iași
4 aprilie 2023
Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași găzduiește în perioada 15 martie -15 aprilie 2023, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași ,,Dan Hatmanu”, situate în str. Anastasie Panu, Pasajul Sfânta Vineri, Hala Centrală expoziția de pictură ,,Simfonia 40”. Expoziția reunește 37 de lucrări ce aparțin distinsului artist și profesor universitar Mihai Pamfil.
Vernisajul expoziției a avut loc la data de 15 martie 2023 și a fost prezentat de prof. univ.dr. Petru Bejan, critic de artă și de moderator dr. Ichim Aurica, managerul Muzeului Municipal ,Regina Maria” Iași.
Mihai Pamfil s-a născut la 1 aprilie 1953, în satul Fântâna Blănarului, com. Bogdana, jud. Vaslui. A absolvit Liceul de Muzică si Arte Plastice „Octav Băncilă” din Iași (1972) și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1978), având profesori pe Yvonne Hasan, Romeo Voinescu, Costel Badea, Ion Frunzetti, Victor Ieronim Stoichiţă. Este doctor in estetică, profesor universitar la Universitatea Naționață de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași. Este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru al International Association of Art.
Pictura artistului se caracterizează prin forță, rafinament și limpezime cromatică și compozițională. În desen manifestă o mare libertate a ductului, amintind de Paul Klee sau Picasso.
„Desenele [lui Mihai Pamfil] sînt adevărate stenograme extrem de sugestive și expresive ale unor stări interioare-exterioare, de cuprindere de sine și de lume, mărturisind fulgurații intuitive complexe asupra spațiului și atmosferei, asupra mișcării luminii și stărilor afective, într-un tot global ce se susține convingător la nivelul imaginii. Intuiția unei spațialități multiple sau a unei „simultaneități cu multiple direcții” (Klee) se împletește cu intuiția semnului ca scriitură concentrată, sintetizînd complexitatea exterioară din interior, prin gestul încărcat de propria lui afectivitate, de conștiința puterii lui configuratoare” - a afirmat Magda CÂRNECI, critic de artă.
Crez: Să lucrezi e mai important decât să expui.
Expoziţii personale (selecție):
1982, 1986, 1992 - Baia Mare Galeria Uniunii Artiștilor Plastici.
1986 - Târgu Mureș Galeria “Vatra”
1992, 1994, 2000 - Iași Galeria “Cupola”
1996 - Iași Galeria “ Trianon”
2013 - Iași Galeria „Theodor Pallady”
2014 - Vaslui Muzeul „Ștefan cel Mare”
2015 - Iași Biblioteca ”Mihai Eminescu”.
2015 - Sângeorz-Băi Muzeul de Artă Comparată.
2016 - Iași Muzeul Unirii.
2016 - Sibiu Muzeul BRUKENTHAL, tripla personală Zamfira Birzu, Gabriela Drinceanu, Mihai Pamfil
2018 - Chișinău MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL MOLDOVEI.
Expoziții naționale (selectiv)
1983 - București “Salonul Național de Grafică” - Complexul Expozițional Dalles
1985 - București „Salonul Bienal de Grafică” - Muzeul Colecțiilor de Artă
1986 - București “Bienala de Pictură și Sculptură” - Complexul Expozițional Dalles
1986 - București Expoziția Națională a Uniunii Artiștilor Plastici „Arta in Serviciul Păcii” - Complexul Expozițional Dalles
1988 - Baia Mare Expoziția Națională “Atelier ‘35” - Muzeul de Artă
2000, 2007 - Bârlad Concursul Național “N.N.Tonitza” - Muzeul de Artă
2001 - București Expoziția Națională a Uniunii Artiștilor Plastici
2005, 2009, 2011 - Piatra Neamț Bienala Națională “Lascăr Vorel” - Muzeul de Artă
2009, 2011 - Bucuresti Salonul National „Atitudini contemporane” - Galeria APOLLO
2011, 2012 - Iasi Expoziția Natională „Dialog cu sacrul” - Galeria de Arta a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”
2011 - Iasi Expoziția Națională „ESTIVALIA” - Galeria DANA
2011, 2012 - Iași Salonul anual al U. A. P. „ARTIS” - Hotel „Europa”
2012 - Iasi Expoziția INVENTICA - Galeria TONITZA
2017 - Sibiu Expoziția:Patrimoniul viitorului, colecția de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal
Expoziții de artă românească în străinătate și expoziții internaționale
1983 - Ivano Frankovsk (U.R.S.S.) Expoziția U.A.P. Baia Mare
1982 - Gyula (Ungaria) Expoziția U.A.P. Baia Mare
1991 - Niregyhaza (Ungaria) Expoziția U.A.P. Baia Mare
1992 - Szolnok (Ungaria) Expoziția U.A.P. Baia Mare
1999, 2001 - Chișinău Saloanele Moldovei - Sala C. Brancusi
2005, 2006 - Chișinău Expoziția U. A. P. Iași
2005 - Sant Feliu de Guixols (Spania) Concurs internațional de desen
2006 - Ploiești Expoziția Taberei Internaționale de Creație Plastică, Cornu (Muzeul de Artă)
2008 - Chișinău Saloanele Moldovei (Rep. Moldova; România)
2008 - Turnu Severin Expoziția Taberei INTERNAȚIONALE de pictură „Danubius” (Galeria ANGEL’S ART)
2009 - Chișinău Saloanele Moldovei - Sala C. Brâncuși
2009 - Iași Anuala INTERNAȚIONALĂ de artă holotropică - Galeria „Cupola”
2009 - Iasi EURO/INVENT-Expoziția INTERNAȚIONALĂ a creativității si inovării - Universitatea „G. Enescu”
2010 - Bacău-Chișinău, Saloanele Moldovei, Muzeul „G. Apostu” și Sala C Brâncuși
2010 - Barcelona (Spania) Expozitia INTERNAȚIONALĂ „20 X 20 X Haiti” - Galeria „Patricia Munoz”
2011 - Roma (Italia) Expozitia INTERNAȚIONALĂ „FEMMINE”
2011 - Iași Concursul INTERNAȚIONAL”Noi și Eminescu” - Muzeul „Mihai Eminescu
2011 - Mailhat (Franta) Expoziția „L’ARBRE” (mail art )
2011 - Iași Simpozionul INTERNAȚIONAL A.R.T.E. - Galeriile World Trade Center
2011 - Iasi EURO/INVENT-Expozitia Europeană a creativității și inovării - Muzeul Unirii
2011, 2012, 2015 - Chișinău Saloanele Moldovei - Sala C. Brâncuși
2013 - Chisinău Concursul INTERNAȚIONAL”Eminesciana”,Universitatea ION CREANGĂ
2013 - Iași EUROPEAN VISUAL ART EXHIBITION, Casa BALȘ
2016 - Bacău, Saloanele Moldovei - Sala Alfa
Distincții
1997 - Mențiune pentru pictură la Expoziția Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași, Palatul Culturii, Iași
1998 - Premiul criticii la Concursul Național “N.N.Tonitza”, Muzeul de Artă, Vaslui
2000 - Premiu pentru pictură la Concursul Național “N.N.Tonitza”, Muzeul de Artă, Bârlad
2001 - Nominalizare pictură la Expoziția ARTIS, Palatul Culturii, Iași
2004 - Nominalizare pictura la“Saloanele Moldovei”, Sala “C. Brâncuși” Chișinău; Centrul “G. Apostu”, Bacău
2005 - Premiul pentru pictură “Lascăr Vorel” la Bienala Națională “Lascăr Vorel”, Muzeul de Artă, Piatra Neamț
2005 - Premiul pentru pictură la Salonul anual al Uniunii Artiștilor Plastici, World Trade Center, Iași
2007 - Premiul pentru pictură „Ștefan Dimitrescu” la Concursul Național „N.N. Tonitza”(Muzeul de Artă, Bârlad
2009 - Medalia de argint la Expoziția INTERNAȚIONALĂ a creativității și inovării (Universitatea „G. Enescu” - Iași)
2009 - Nominalizare pictură, Expoziția ARTIS, World Trade Center, Iași
2009, 2010 - Nominalizare pictură la manifestarea INTERNAȚIONALĂ “Saloanele Moldovei”, Sala “C. Brâncuși” Chișinău; Centrul “G. Apostu” Bacău
2011 - Premiul special pentru compoziție la Expoziția INTERNAȚIONALĂ de Arte Vizuale organizată în cadrul Simpozionului A.R.T.E. - Iași, Galeriile World Trade Center
2011 - Diplomă de excelență la Salonul ARTIS, Iași.
2012 - Diplomă de excelență la Expziția Internațională EMINESCIANA, Galeria CUPOLA.
2013 - Medalia de aur la EUROPEAN VISUAL ART EXHIBITION, Iași (Casa BALȘ)
2013 - Premiul „Mihai Grecu” al Uniunii Artistilor Plastici din Republica Moldova, la Saloanele Moldovei, editia a XXIII-a
2014 - Premiul pentru grafică „Club Rotary, Iasi 2000” la Salonul ARTIS al Uniunii Artistilor Plastici, 2014
2016- Premiul Complexului Muzeal IULIAN ANTONESCU, la Saloanele Moldovei, ediția a XXVI-a
2017 - Premiul pentru pictură “Lascăr Vorel” la Bienala Națională “Lascăr Vorel”, Muzeul de Artă, Piatra Neamț
2020 - MARELE PREMIU la Salonul Uniunii Artiștilor Plastici din ROMANIA, Filiala Iași.
Expoziția va putea fi vizitată de publicul iubitor de artă până la data de 15 apriie 2023.
Csaba László TÖRÖK
In memoriam: Geta TÖRÖK