Vă place Amadeus ?
1 Decembrie 2022
De ce am parafrazat titlul filmului “Vă place Brahms?” Pentru că am cedat tentației de a apropia spiritul piesei “Amadeus” a lui Peter Shaffer, montată pe scena Ateneului Național din Iași de regizorul Toma Enache, (o comedie amară ilustrată sonor pe întreg parcursul ei de muzica lui Mozart), de ecranizarea lui Anatole Litvak, regizor-producător care s-a pliat impecabil pe romantismul romanului franțuzoaicei Francoise Sagan, autoarea trecut, în 1961.
Am ales din film o singură replică rostită de actrița Ingrid Bergman, în dialogul ei cu Anthony Perkins: ”Diavolul e in mine, nu-l pot alunga”.
Cred că aceste cuvinte definesc frământările care i-au măcinat ani de zile sufletul lui Antonio Salieri, “răul”, începând din clipa in care, la Viena “impregnată” de la “ vlădică până la opincă” de spiritul muzicii, a sosit tânărul Wolfgang Amadeus Mozart, “flautul” lui Dumnezeu pe pământ .
626 de compoziții, 17 opere, 41 de simfonii, corale, cvartete, oratorii, mise, menuete, timp în care se manifesta ca neobosit dirijor, pianist, organist, violonist, pentru cel mai mare compozitor clasic al tuturor timpurilor, lista elogiilor e nesfârșită …
Argumentații, rezonând cu lamentații nesfârșite: ”și eu compun, sunt virtuos și virtuoz, te respect și mă închin ție, Creatorule, dar de ce l-ai ales pe Mozart și nu pe mine ?” nu conving spectatorul care nu poate, pur și simplu, nu poate empatiza cu suferința lui Salieri care își recunoaște mediocritatea …
Costumată elegant de Alina Dincă Pușcașu (pantaloni bufanți, cizme bej lipite de pulpe, fracuri pictate cu note, fluturi, flori, rochii vaporoase, dantele prețioase, peruci voluminoase) trupa ieșeană se mișcă la unison, cu grație, gravitând în jurul celor doi rivali: Amadeus și Salieri .
Claudiu Bleonț, cu figura emaciată de chin (nu mă pot abține să nu îl amintesc pe marele Radu Beligan, interpretând partitura lui Salieri sub bagheta regizorului Dinu Cernescu) nu transformă rolul în “one man show”, nu calcă vijelios în picioare tot ce întâlnește, dimpotrivă, interiorizează la maximum sentimentele, face reverențe și suferă, măcar aparent, ca un senior, țesând intrigi cu grația unui păianjen ascuns sub aripa unui fluture imaculat. Interpretează fără cusur un rol dificil, are suficientă experiență și talent în profesie ca să persuadeze, să manipuleze, într-un final să-și atingă scopul. Să ne trimită, cu un ultim hohot, îndoiala ascunsă în întrebarea-confesiune: “l-a otrăvit sau nu pe Mozart?”
Amadeus (actorul Codrin Dănilă a izbutit să creeze, pe tot parcursul spectacolului, o atmosferă dominată de imaginea unui bărbat vesel, petrecăreț neobosit, ironic, fermecător, potent, aiurit, gelos care își trăiește clipele într-un vârtej al bucuriei năucitoare, sentiment devorator care îl face sa exclame: “muzica e ceva ușor, căsnicia e complicată”. Și compune fără răgaz. Compune și se distrează zi și noapte, își consumă energia cu frenezie, iubește cu patimă neostoită, nu se îndoiește că eternitatea îi aparține. Nu regretă nimic. Și-și scrie, senin cu ultimele puteri, requiem-ul în Re minor, în timp ce diavolul Antonio Salieri face umanității o ultimă confesiune …
Ce l-a atras pe regizorul Toma Enache, poet infectat de iubire, la acest text? Universalitatea muzicianului “copilul minune” al muzicii clasice europene? Întrebarea fără răspuns adresată de om Divinității, reproșându-i ca face alegeri, aparent nejustificate?
Dorința de a “testa” reacția publicului înainte să “atace“ provocarea pe care o presupune filmul ”Geniul și prințesa“, filmul pe care Toma Enache îl face despre Enescu și patimile genialului autor al Rapsodiei ?
A descifrat piesa Amadeus, a mânuit cu pricepere actorii, a comandat un decor funcțional la maximum, a ales cu parcimonie momentele“ pe muchie de cuțit”, a știut să evite notele vulgare. A “dirijat” atent un spectacol interesant, ritmat. O pianină, câteva scaune mobile, (decor Cătălin Târziu), proiecții și un light design semnate Silviu Apostol, care ajută actorii să fie credibili în crearea lumii strălucitoare care se mișcă fără răgaz în budoarului împărătesc, în saloanele aristocraților, în sălile de spectacol ale finalului de secol XVlll.
Am povestit mult despre acest spectacol care e plin de farmec, dacă asiști la reprezentație și ești spectator atent, surprins și chiar uimit la final când aplauzele se împletesc cu ultimele acorduri …
Regizorul Toma Enache îl aduce în mileniul trei al secolul XXl pe clasicul de geniu, Johannes Chrystostomus Wolfgangus Theophilus Mozart plecat în eternitate în 1791 .
Toma Enache e ambițios , își impune și viziunea despre “chinul și aminul” lui ca aromân credincios iubitor de Dumnezeu și, cum o demonstrează cu prisosință toate creațiile lui, dragostea și admirația față de oameni cu destine deosebite.
Montarea piesei “Amadeus“ pe scena Ateneului Național Ieșean este, indiscutabil, un succes.
Ileana DANALACHE
Fotografii de Florian DANALACHE
De ce am parafrazat titlul filmului “Vă place Brahms?” Pentru că am cedat tentației de a apropia spiritul piesei “Amadeus” a lui Peter Shaffer, montată pe scena Ateneului Național din Iași de regizorul Toma Enache, (o comedie amară ilustrată sonor pe întreg parcursul ei de muzica lui Mozart), de ecranizarea lui Anatole Litvak, regizor-producător care s-a pliat impecabil pe romantismul romanului franțuzoaicei Francoise Sagan, autoarea trecut, în 1961.
Am ales din film o singură replică rostită de actrița Ingrid Bergman, în dialogul ei cu Anthony Perkins: ”Diavolul e in mine, nu-l pot alunga”.
Cred că aceste cuvinte definesc frământările care i-au măcinat ani de zile sufletul lui Antonio Salieri, “răul”, începând din clipa in care, la Viena “impregnată” de la “ vlădică până la opincă” de spiritul muzicii, a sosit tânărul Wolfgang Amadeus Mozart, “flautul” lui Dumnezeu pe pământ .
626 de compoziții, 17 opere, 41 de simfonii, corale, cvartete, oratorii, mise, menuete, timp în care se manifesta ca neobosit dirijor, pianist, organist, violonist, pentru cel mai mare compozitor clasic al tuturor timpurilor, lista elogiilor e nesfârșită …
Argumentații, rezonând cu lamentații nesfârșite: ”și eu compun, sunt virtuos și virtuoz, te respect și mă închin ție, Creatorule, dar de ce l-ai ales pe Mozart și nu pe mine ?” nu conving spectatorul care nu poate, pur și simplu, nu poate empatiza cu suferința lui Salieri care își recunoaște mediocritatea …
Costumată elegant de Alina Dincă Pușcașu (pantaloni bufanți, cizme bej lipite de pulpe, fracuri pictate cu note, fluturi, flori, rochii vaporoase, dantele prețioase, peruci voluminoase) trupa ieșeană se mișcă la unison, cu grație, gravitând în jurul celor doi rivali: Amadeus și Salieri .
Claudiu Bleonț, cu figura emaciată de chin (nu mă pot abține să nu îl amintesc pe marele Radu Beligan, interpretând partitura lui Salieri sub bagheta regizorului Dinu Cernescu) nu transformă rolul în “one man show”, nu calcă vijelios în picioare tot ce întâlnește, dimpotrivă, interiorizează la maximum sentimentele, face reverențe și suferă, măcar aparent, ca un senior, țesând intrigi cu grația unui păianjen ascuns sub aripa unui fluture imaculat. Interpretează fără cusur un rol dificil, are suficientă experiență și talent în profesie ca să persuadeze, să manipuleze, într-un final să-și atingă scopul. Să ne trimită, cu un ultim hohot, îndoiala ascunsă în întrebarea-confesiune: “l-a otrăvit sau nu pe Mozart?”
Amadeus (actorul Codrin Dănilă a izbutit să creeze, pe tot parcursul spectacolului, o atmosferă dominată de imaginea unui bărbat vesel, petrecăreț neobosit, ironic, fermecător, potent, aiurit, gelos care își trăiește clipele într-un vârtej al bucuriei năucitoare, sentiment devorator care îl face sa exclame: “muzica e ceva ușor, căsnicia e complicată”. Și compune fără răgaz. Compune și se distrează zi și noapte, își consumă energia cu frenezie, iubește cu patimă neostoită, nu se îndoiește că eternitatea îi aparține. Nu regretă nimic. Și-și scrie, senin cu ultimele puteri, requiem-ul în Re minor, în timp ce diavolul Antonio Salieri face umanității o ultimă confesiune …
Ce l-a atras pe regizorul Toma Enache, poet infectat de iubire, la acest text? Universalitatea muzicianului “copilul minune” al muzicii clasice europene? Întrebarea fără răspuns adresată de om Divinității, reproșându-i ca face alegeri, aparent nejustificate?
Dorința de a “testa” reacția publicului înainte să “atace“ provocarea pe care o presupune filmul ”Geniul și prințesa“, filmul pe care Toma Enache îl face despre Enescu și patimile genialului autor al Rapsodiei ?
A descifrat piesa Amadeus, a mânuit cu pricepere actorii, a comandat un decor funcțional la maximum, a ales cu parcimonie momentele“ pe muchie de cuțit”, a știut să evite notele vulgare. A “dirijat” atent un spectacol interesant, ritmat. O pianină, câteva scaune mobile, (decor Cătălin Târziu), proiecții și un light design semnate Silviu Apostol, care ajută actorii să fie credibili în crearea lumii strălucitoare care se mișcă fără răgaz în budoarului împărătesc, în saloanele aristocraților, în sălile de spectacol ale finalului de secol XVlll.
Am povestit mult despre acest spectacol care e plin de farmec, dacă asiști la reprezentație și ești spectator atent, surprins și chiar uimit la final când aplauzele se împletesc cu ultimele acorduri …
Regizorul Toma Enache îl aduce în mileniul trei al secolul XXl pe clasicul de geniu, Johannes Chrystostomus Wolfgangus Theophilus Mozart plecat în eternitate în 1791 .
Toma Enache e ambițios , își impune și viziunea despre “chinul și aminul” lui ca aromân credincios iubitor de Dumnezeu și, cum o demonstrează cu prisosință toate creațiile lui, dragostea și admirația față de oameni cu destine deosebite.
Montarea piesei “Amadeus“ pe scena Ateneului Național Ieșean este, indiscutabil, un succes.
Ileana DANALACHE
Fotografii de Florian DANALACHE
