14 decembrie 2021
Duminică, 12 decembrie, marele poet și publicist Lucian Avrămescu s-a stins în locuința sa din comuna Sângeru, județul Prahova, la vârsta de 73 de ani, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Ultimii ani i-au fost de suferință cruntă şi mută, pentru că pierduse și capacitatea de a vorbi.
Născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948, a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi cursurile Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti.
A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în „România literară” şi „Luceafărul”. A condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului” (până în 1985). A fost ziarist la „Orizont” (Râmnicu Vâlcea, 1975), „Scânteia tineretului” (redactor-şef adjunct), „Suplimentul literar-artistic al ‘Scânteii tineretului’” (1986-1989) şi „Tineretul liber” .
Este fondatorul Agenţiei de ştiri “A.M. Press” (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989.
A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979, a fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul „Geo Bogza”.
De-a lungul timpului i-au apărut volumele: „Poeme” (Bucureşti, 1975), „Stele pe dealuri” (Craiova, 1976), „Transplantul de albastru” (Bucureşti, 1976), „Un liber albatros” (Bucureşti, 1978), „Ei, aş, spunea poetul” (Bucureşti, 1980), „Nu cer iertare” (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), „Bună seara, iubito” (vol.I - 1986, vol. II - 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus - carte de învăţătură” a fost lansat volumul „Ciorne”, editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul „România liberă”.
N.R. Dincolo de relaţiile profesionale şi o prietenie care a durat peste 4 decenii, inclusiv remarcabile prietenii comune cu Sabin Bălaşa, George Tarnea, Nicolae Croitoru, Ştefan Mitroi, gazetarul Lucian Avramescu a contribuit, şi direct şi prin agenţia sa de presa care a apărut ca şi “Flagrant” în 1991, la dezvoltarea Grupului de presă Top Business, participând inclusiv ca partener la evenimente importante şi cu rezonanţă internaţională pe care le-am organizat.
Apreciem epistola scrisă de Stefan Mitroi imediat ce a apărut vestea că Lucian Avramescu a pierit şi o publicăm, suferinţa dispariţiei sale fiind îmblânzită de credinţa că omul şi scriitorul va trăi în gândurile noastre (Constantin DUMITRU)
Duminică, 12 decembrie, marele poet și publicist Lucian Avrămescu s-a stins în locuința sa din comuna Sângeru, județul Prahova, la vârsta de 73 de ani, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Ultimii ani i-au fost de suferință cruntă şi mută, pentru că pierduse și capacitatea de a vorbi.
Născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948, a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi cursurile Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti.
A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în „România literară” şi „Luceafărul”. A condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului” (până în 1985). A fost ziarist la „Orizont” (Râmnicu Vâlcea, 1975), „Scânteia tineretului” (redactor-şef adjunct), „Suplimentul literar-artistic al ‘Scânteii tineretului’” (1986-1989) şi „Tineretul liber” .
Este fondatorul Agenţiei de ştiri “A.M. Press” (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989.
A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979, a fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul „Geo Bogza”.
De-a lungul timpului i-au apărut volumele: „Poeme” (Bucureşti, 1975), „Stele pe dealuri” (Craiova, 1976), „Transplantul de albastru” (Bucureşti, 1976), „Un liber albatros” (Bucureşti, 1978), „Ei, aş, spunea poetul” (Bucureşti, 1980), „Nu cer iertare” (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), „Bună seara, iubito” (vol.I - 1986, vol. II - 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus - carte de învăţătură” a fost lansat volumul „Ciorne”, editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul „România liberă”.
N.R. Dincolo de relaţiile profesionale şi o prietenie care a durat peste 4 decenii, inclusiv remarcabile prietenii comune cu Sabin Bălaşa, George Tarnea, Nicolae Croitoru, Ştefan Mitroi, gazetarul Lucian Avramescu a contribuit, şi direct şi prin agenţia sa de presa care a apărut ca şi “Flagrant” în 1991, la dezvoltarea Grupului de presă Top Business, participând inclusiv ca partener la evenimente importante şi cu rezonanţă internaţională pe care le-am organizat.
Apreciem epistola scrisă de Stefan Mitroi imediat ce a apărut vestea că Lucian Avramescu a pierit şi o publicăm, suferinţa dispariţiei sale fiind îmblânzită de credinţa că omul şi scriitorul va trăi în gândurile noastre (Constantin DUMITRU)
Ne-a părăsit Lucian Avramescu
BUNĂ SEARA, LUCIAN AVRAMESCU!
Cu toate mi-ai luat-o înainte. Cu anul nașterii, cu debutul editorial, cu ziarul Tineretul Liber, cu locul în inima cititorilor, dar, mai cu seamă, cu întoarcerea acasă. Pentru aceasta din urmă am fost mereu invidios pe tine. Am vrut să văd cu ochii mei locul din care ai pornit spre lume, și-n urmă cu trei ani, te-am vizitat la Sângeru. Era ziua în care împlineai 70 de ani. Te-ai bucurat c-am spus și eu câteva cuvinte despre tine, amintind de toamna aceea rece, de demult, în care fuseseși și tu în satul meu din Teleorman, apoi despre călătoria din Asia, când ne-am pomenit, la Singapore, din cauza unor încurcături la cazare, că trebuie să împărțim acealași pat, pentru a ne da seama, mai apoi, că, de fapt, noi doi împărțim, de multe ori, aceleași gânduri, și, câteodată, chiar același suflet. Doar că tu aveai tăria pietrei de acasă, iar eu doar pe cea a țărânei. Dacă ai ști ce mult m-am bucurat eu, atunci, promițându-mi și promițându-ți că mă întorc! Am primit după un timp un telefon. Părea să fie vocea ta, însă fără multe din cuvintele la care erai atât de priceput. Am înțeles, după aceea, cu ajutorul unui prieten comun, că nu mai poți vorbi deloc. Vorbeai numai prin scris. Și prin scrisul tău vorbeau mereu rădăcinile ce te chemaseră acasă. Mi-e greu să accept că ți-a amuțit și scrisul. Și că lumina cuvintele tale lor le-a spus, taman în prag de sărbători, bună seara, tuturor celor ce te-au admirat.
Bună seara, dragă Lucian! Și iartă-mă că nu te pot conduce mâine pe ultimul drum. Ar însemna să cred că nu mai ești viu. Dar întâmplările vieții tale îmi spun, și-mi vor spune până la sfârșitul vieții mele, că ești!
Stefan Mitroi
Cu toate mi-ai luat-o înainte. Cu anul nașterii, cu debutul editorial, cu ziarul Tineretul Liber, cu locul în inima cititorilor, dar, mai cu seamă, cu întoarcerea acasă. Pentru aceasta din urmă am fost mereu invidios pe tine. Am vrut să văd cu ochii mei locul din care ai pornit spre lume, și-n urmă cu trei ani, te-am vizitat la Sângeru. Era ziua în care împlineai 70 de ani. Te-ai bucurat c-am spus și eu câteva cuvinte despre tine, amintind de toamna aceea rece, de demult, în care fuseseși și tu în satul meu din Teleorman, apoi despre călătoria din Asia, când ne-am pomenit, la Singapore, din cauza unor încurcături la cazare, că trebuie să împărțim acealași pat, pentru a ne da seama, mai apoi, că, de fapt, noi doi împărțim, de multe ori, aceleași gânduri, și, câteodată, chiar același suflet. Doar că tu aveai tăria pietrei de acasă, iar eu doar pe cea a țărânei. Dacă ai ști ce mult m-am bucurat eu, atunci, promițându-mi și promițându-ți că mă întorc! Am primit după un timp un telefon. Părea să fie vocea ta, însă fără multe din cuvintele la care erai atât de priceput. Am înțeles, după aceea, cu ajutorul unui prieten comun, că nu mai poți vorbi deloc. Vorbeai numai prin scris. Și prin scrisul tău vorbeau mereu rădăcinile ce te chemaseră acasă. Mi-e greu să accept că ți-a amuțit și scrisul. Și că lumina cuvintele tale lor le-a spus, taman în prag de sărbători, bună seara, tuturor celor ce te-au admirat.
Bună seara, dragă Lucian! Și iartă-mă că nu te pot conduce mâine pe ultimul drum. Ar însemna să cred că nu mai ești viu. Dar întâmplările vieții tale îmi spun, și-mi vor spune până la sfârșitul vieții mele, că ești!
Stefan Mitroi
