Maria Unțanu

Veşmântul este o preocupare dintotdeauna a Mariei Unţanu. Dacă în anii din urmă era adiacent al semnificaţiei, cu trecerea timpului a început să devină subiect esenţial, efigie dispusă a plat, să se afirme singular, lipsa chipului rămânând  o absenţă de ordin estetic, recuperată de sugestii, de prezenţa mâinilor şi tălpilor, statornicind o psihologie, o trăire directă, apropiată unei latenţe a aşteptării.

Veşmântul, asemenea chipului, ascunde şi dezvăluie, are faţete şi dedublează fiinţa, artista ajungând la această transfigurare prin experienţa culturală, care i-a permis să facă analogii cu creaâia unor civilizaţii din colţuri diferite ale lumii, desemnând-o într-un demers original.

Ana Amelia DINCĂ



Pentru Maria Unţanu, pictura e un fel de acupunctură cu care vindecă pânza pe care pictează. De la pensula clasică la stippling se face nu doar o tehnică trecere ci şi o psihologică mutaţie, artista fiind conştientă că excesul de amănunte poate uneori să reconfigureze taman chipul de care fugi. Ori fiecare fuge cel mai mult de sine, devenind, cum spunea poetul, „vânătorul de sine cu colţii-înfipţi în sine”

Maria Unţanu  face din ascunderea chipului o ispită căreia imaginaţia nu-i poate răspunde întotdeauna. De aceea, asocierea lucrărilor sale cu cele copleşitor de puternice ale Rodicăi Toth Poiată în expoziţia „Efemeride” de la Galeria Simeza este realmente interesantă. Un dialog în care Maria întreabă şi Rodica răspunde, dar unde şi întrebarea stârneşte răspunsul  şi răspunsul naşte întrebări ulterioare.

Constantin DUMITRU
Expoziţia „Efemeride”
Rodica Toth Poiata şi Maria Unţanu la Galeria Simeza
click pe galeria foto
Rodica Toth Poiată

Ce m-a surprins , începând cu imaginile virtuale - şi supriza a rămas intactă - la pictura Rodicăi Toth Poiată, este stranietatea ei.

La prima vedere ai senzaţia ca sunt lucruri pe care le-ai mai văzut, ştii despre ce e vorba: un figurativ dinamic ieşit din stereotipul academic, o perspectivă liberă asupra formei, o cromatică mai puţin convenţională în ceea ce priveşte tipul acesta de lucrare. O cromatică mai aeriană, imponderabilă şi până la urmă totul se înscrie într-un orizont al memoriei noastre culturale.

Pavel ŞUŞARĂ


Pictura doamnei Rodica Toth Poiată, şi cu deosebire aceea cu o definiţie fermă în tematică, în măiestriile din atelier şi efectele la privitor, din ultimele două decenii suportă toate agresiunile efemerului din plastica epocii.

Lucrările doamnei Roldica Toth Poiată surprind publicul şi îl tulbură cu întrebări de răscruce într-un profund uman al tandreţilor pe care acest public şi-l acund şi-l apără cu un exces de discreţie. E un mod, paradoxal şi el, de a răspunde efemerului din artele plastic. E ca şi cum pictorul i-ar chema prin tablourile sale la unele mărturisiri de cuplu fără echivoc, la un dialog afectiv sub semnul reciprocităţii în adevăr şi, la urma urmei, într-o normalitate de climat prietenos, regăsită.

Tudor OCTAVIAN


Rodica Toth Poiată a creat şi a a impus un stil care-i oferă şi privilegiul dar şi neiertătoarea obligaţie de a semăna permanent cu sine, fiind de fiecare dată altfel, unitatea stilistică respirând  doar o ademenitoare iluzie pentru tăietura dură care impune originalitatea fiecărei lucrări.

Sigur, Rodica Toth Poiată îşi poate permite  să nu mai iscălească nicio lucrare - e foarte, foarte clar că lucrările ei sunt ale ei. Dar aproape că nu e de găsit un déjà vu liniştitor, mereu e ceva ce nu văzuseşi când doar ai privit. Aşa că parcă semnezi şi domnia ta cu privirea ceva ce artista a găsit în sufletu-ţi  taman când ţi se părea că toate sunt foarte clare. Iaca de ce, boieri dumneavoastră, ca s-o poti privi pe Rodica Toth Poiată trebuie să-i fii niţel complice. Măcar să încerci.

Constantin DUMITRU
In perioada 1-14 august, în condiţiile pe care le ştim, adică fără vernisaj etc, Galeria Simeza găzduieşte o expoziţie extrem de interesantă şi chiar vizitată în care două artiste - Rodica Toth Poiată şi Maria Unţanu -  reunesc sub un titlu care poate fi pus şi cu semnul întrebării lucrări cărora chiar le stă bine împreună. Cam netrecătoare aceste Efemeride (Diana Dumitru)
click pe galeria foto
1-Maria-Untanu-Contre-jour--stippling,-55x59-cm
1-Maria-Untanu--Loc--stippling,-76x48-cm
1-Maria-Untanu-Melancholia-stippling,63x48cm,2019
1-Maria-Untanu--Vesmantul-albastru-stippling,-63x56cm
1-Rodica-Toth-Poiata-Cuib--50x70cm,-u.p---
1-Rodica-Toth-Poiata-La-oglinda-50x60cm,u.p
1-Rodica-Toth-Poiata-Liniste-60x60cm,-u.p
1-Rodica-Toth-Poiata-Nocturna-60x80cm,-u.p
1-Rodica-Toth-Poata---foto
Publicatie culturala editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei, fondata in 2012
Grupul de presa Top Business
Publicatie culturala editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei, fondata in 2012
Grupul de presa Top Business
Publicatie culturala editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei, fondata in 2012
Grupul de presa Top Business