23 mai 2024

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard punctează că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă.

Mai exact peste trei sferturi dintre europeni (77%) sprijină o politică de apărare și de securitate comună la nivelul țărilor UE, în timp ce 71 % sunt de acord că UE trebuie să își consolideze capacitatea de a produce echipamente militare. De asemenea, respondenții consideră că securitatea și apărarea (34%) reprezintă domeniul prioritar de acțiune pentru UE pe termen mediu, urmat imediat de climă și de mediu (30%).

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, 87% sunt de acord să ofere asistență umanitară celor afectați de război și 83% sunt de acord să primească în UE persoane care fug din calea războiului. 72% dintre cetățenii UE sprijină sancțiunile economice împotriva guvernului rus și a întreprinderilor și persoanelor fizice din Rusia, iar 70% sunt de acord să ofere sprijin financiar Ucrainei.

Percepția asupra situației economiei europene s-a îmbunătățit din toamna anului 2023, 47% dintre respondenți calificând-o în prezent drept „bună” - cel mai ridicat nivel din 2019. E important că 62% dintre cetățeni sunt, de asemenea, optimiști în ceea ce privește viitorul UE.

Deci, cei care în România visează că AUR, caricatura Sosoacă etc vor câștiga majoritatea voturilor la europarlamentare bat câmpii.

Panimaite?
Dasfidania!

Dinu CODREANU
Sondajul Eurobarometru reflectă opiniile cetățenilor UE înainte de alegerile europene
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!