27 aprilie 2023
Camera de Comert si Industrie a Romaniei si alte 7 organizaţii au propus reorganizarea teritorială a României.
. Avem 103 municipii în România. 36 dintre ele nu mai au nici măcar 25.000 de locuitori, condiția minimă pentru acest rang.. În mai bine de jumătate din județele țării există cel puțin un astfel de caz. Recomandările CCIR includ reducerea numărului de județe la 15, la care se adaugă zona metropolitană a Bucureștiului, orașe cu cel puțin 10.000 de locuitori și comune cu cel puțin 5.000. Comasarea localităților care nu întrunesc aceste condiții ar duce la economii majore, susțin reprezentanții oamenilor de afaceri. Dacă această rețetă doar 170 oraşe ar păstra acest statut, iar 38 orașe ar deveni direct sate - nu mai au nici măcar 5.000 de locuitori. Dintre actualele comune, doar una din nouă are mai mult de 5.000 de locuitori. Restul ar deveni sate și s-ar uni, ca să aibă primărie, consiliu local și restul instituțiilor din aparatul local. Trei județe ar rămâne cu câte un singur oraș, reședința de județ - Tulcea, Brăila și Mehedinți . În Caraș, Hunedoara și Olt, niciuna dintre actualele comune nu are nici măcar cinci mii de locuitori. Există însă și zone unde actualele comune ar fi promovate la statutul de oraș,Ilfov, cu10 localități promovate, fiind regiunea europeană cu cea mai mare creștere a populației în ultimii 10 ani.
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a declarat Digi 24 că demersul a plecat de la ideea de a se scădea cheltuielile de funcționare ale statului. „Am venit cu această soluție care poate fi mai dură, de scădere a cheltuielilor de funcționare a statului. S-a vorbit foarte mult de Polonia în ultima perioadă, Polonia a făcut această reorganiziare, a trecut de la 47 de voievodate la cele 16 existente. În prezent, Polonia, la 38 de milioane de locuitori are 900.000 de bugetari, iar noi la 20 de milioane avem 1,3 milioane. În propunerea noastră ne-am luat după cele 15 curți de apel existente la nivel național, care au fost create pentru mobilitatea cetățeanului. Pot fi luate și alte modele. Pot fi 8 județe, pot fi 11, important e să menținem titulatura de județ pentru că altfel ajungem la referendum. La propunerea noastră vorbim de scăderea cheltuielilor statului cu două treimi. O astfel de idee nu are cum să nu acopere găurile bugetare, ba chiar ar crea confort bugetar astfel încât investițiile publice să nu fie afectate, iar România să devină atractivă din punct de vedere fiscal investițiilor străine. România nu mai e atractivă cu multă forță de muncă pregătită și educată. Prin această propunere vrem să se creeze un confort bugetar, ca să putem ajunge la o cotă unică de 10%, la un TVA de 15%, poate să eliminăm impozitul pe dividende. În România nu mai există confort bugetar cu care să ieșim în față. Noi avem o nevoie stringentă de investiții străine, am pierdut controlul importurilor”. (TBF)
Se impune reorganizarea teritoriala a Romaniei?