Președinte al USR Sector 2, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în 2016, în guvernul tehnocrat, responsabil cu digitalizarea, Radu Mihaiu a inițiat și zece proiecte de lege pentru debirocratizare și digitalizare. A publicat în format deschis toată arhiva de contracte pe fonduri europene și a pus bazele acreditării autorităților de management din Ministerul Fondurilor Europene. Crede că schimbarea poate veni doar prin puterea exemplului și și-a propus să fie schimbarea pe care vrea să o vadă în politica românească.

Candidează din partea USR PLUS, sprijinit de PNL, la funcţia de primar al sectorului 2, unde de-a lungul vremii au fost personaje discutabile dar interesante  sau absolut sterse precum ultimul primar. Concurenta e puternică, Radu Mihaiu având a se lupta cu Dan Cristian Popescu, navetist politic, fost viceprimar PNL,  dornic sa treacă de la amplasarea sa pe panouri la amplasarea în realitate, dar şi cu celebrul Neculai Onţanu, care a păţit-o niţel dar rămâne cel mai cunoscut primar al sectorului, precum şi cu alţi candidaţi ai unor partide mai mici dar de neignorat cum ar fi Petre Spârleanu de la PRM. Unii vor ajunge, totuşi,  consilieri şi viitorul primar Radu Mihaiu va trebui să conlucreze şi cu ei.

Sansa sa, si adversarii săi sunt conştienţi de această realitate, e că are structura unui tehnocrat. Chiar se pricepe la ce face şi e posibil ca sectorul 2 să ajungă un reper naţional pentru administraţia locală. Sigur că Radu Mihaiu n-o spune, dar  e de aşteptat ca el să se micşoreze simţitor numărul insuportabil de mare al angajaţilor primăriei (rude, amante, cretini de tot felul, şantajişti, şperţari etc), digitalizarea trimiţându-i la muncă reală. Si, în aceste condiţii, importantul sector 2 al Capitalei poate că va găzdui şi prima instituţie universitară (până acum nu are niciuna) dedicată taman reducerii sufocantei birocraţii româneşti. Votaţi ce vreţi, dar gândiţi niţel înainte! Dup-aia, fu târziu!

Constantin DUMITRU
Poate deveni sectorul 2 Bucureşti un reper?
Radu Mihaiu
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!