Obsesia rasismului e cu dus-intors

2 iunie 2021

Rasismul a existat dintotdeauna şi a fost nevoie de inteligenţă, de cultură, chiar de religie luminată, nu de obsesii religioase adesea criminale, pentru ca oamenii să înţeleagă şi să accepte ca sunt diferiţi ca dimensiune, culoare, cultură, sisteme de comunicare etc. etc. dar, în acelaşi timp, sunt teribil de asemănători, identitatea speciei umane find esenţială, diferenţele rasiale, geografice, naţionale, culturale etc. oferind culturii şi civilizaţiei umane şansa unei fascinante varietăţi.

Oamenii nu sunt egali decât din punct de vedere juridic, e o realitate pe care a priceput-o şi a scris-o chiar şi Lenin, în rest diferă şi e bine aşa. E adevărat, diferenţele nu sunt totdeauna favorabile pentru toţi. Există deştepţi şi proşti, frumoşi şi urâţi, corecţi şi infractori, simpatici şi antipatici, educaţi şi bădărani etc.etc. Dacă diferenţele de ordin biologic nu prea au cum să fie atenuate pentru cei defavorizaţi, dacă prostia nu poate fi transformată în inteligenţă, impotenţa în virilitate, urâţenia în frumuseţe etc. etc., sunt situaţii în care handicapaţi de tot felul reuşesc să aibe performanţe uluitoare provenite cel mai adesea din dorinţa şi forţa de a compensa necazurile de care cel mai adesea nu sunt ei vinovaţi.

De o vreme încoace şi mai ales în acest început de veac şi mileniu, asistăm la o reacţie clar psihopatologică, psihosociopatologică: dacă observi diferenţele, necazurile, handicapurile eşti rasist monşer ! Cum să-i spui unui negru că e prost, unui galben ca e hoţ, unui alb că e urât? Curba lui Gauss (o fi rasistă?) stabileşte clar ca vreo 10 % sunt geniali, tot vreo 10% sunt cretini, restul fiind împarţit între prostovani, submediocri, mediocri, inteligenţi şi foarte inteligenţi. La fel se întâmpla şi cu frumuseţea şi cu morala etc. Unele defecte (morala, urâţenia etc) mai pot fi reparate prin educaţie, religie, operaţii medicale estetice etc, altele sunt nevindecabile. Deci, dincolo de culoarea pielii, există handicapaţi şi nimeni nu e rasist când le constată deficienţele, mai ales dacă încearcă să-i şi ajute şi, mai ales, nu-i jigneşte. Evident, uneori mai trebuie şi taxaţi orgolioşii jenanţi („prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”).

Sigur, umorul e o soluţie (vezi în cazul României bancurile despre ardeleni, olteni, moldoveni, dar şi în cazul Europei bancurile despre zgarcenia scoţienilor, amantlâcurile francezilor, superficialitatea italienilor, sobrietatea exagerată a germanilor etc) şi sper ca bancurile să nu fie interzise ca expresii ale rasismului, pentru că sunt şi bancuri despre africani, chinezi etc.

Cu precădere proştii din rasele care au mai întârziat cultural pentru că atâta au putut, dar au meritul să fi preluat cultura altora, să înveţe etc, au devenit nervoşi nu pentru că sunt proşti, ci pentru că mai constată şi alţii. Şi atunci îi acuză de rasism. Dacă un negru e prost, e prost şi gata. Si e absolut egal cu un alb prost. Dar nu poate pretinde egalitatea cu un alb genial. Poate pretinde doar egalitatea juridica, sa citeasca Lenin.

In cazul României, dacă un ţigan e hoţ, escroc, asasin etc trebuie să se ducă la tratament sau la puşcărie. Eu am cunoscut şi ţigani foarte deştepţi, mari artişti, am avut şi am prieteni printre ei. Evident, pe măsură ce vor fi şcoliţi şi educaţi, integrarea lor va fi mai bună, dar vor rămâne şi proşti şi urâţi etc printre ei cum sunt şi printre români etc.

Asociez acestui text două texte transmise de un om foarte cult şi inteligent (a fost şi consilierul lui Mircea Eliade), care a trăit decenii în SUA şi a înţeles foarte bine substratul obsesiv, provenit din adânci complexe de inferioritate, al antirasismului crescut pe infirmitate.

Constantin DUMITRU