22 ianuarie 2024
Doi mari producători de vaccinuri anti-Covid au dat în judecată România. Acum doi ani și jumătate s-au comandat vaccinuri în valoare de un milliard de euro pe care ulterior România n-a vrut să le mai cumpere (a și anunțat acest lucru) pentru că avea milioane de vaccinuri nefolosite care n-au putut fi revândute, nici date gratis și care se vor strica și arunca. Producătorii s-ar fi mulțumit și doar cu o jumătate de miliar de euro pentru care n-ar mai fi livrat nimic.
La vremea potrivită, am reamintit cititorilor noștri că România reușise, înainjte de 1989, să aibe importante fabrici care produceau medicamente, vaccinuri etc. Pandemia din 2021-2022 putea să stimuleze refacerea sau si construirea unor noi unități. Mai importante au fost alte interese asupra cărora vom reveni sperăm că odată cu procurorii plictisiți. Deocamdată, preluăm un text scris de Constantin Rudnițchi și postat pe Linkedin pentru că e civilizat și cuminte. Poate nițel prea cuminte. (Flagrant).
Faptul că Pfizer și BioNTech, două companii care au produs vaccinul anti-Covid, au dat în judecată statul român nu este deloc o surpriză. A spus-o chiar ministrul sănătății: era de așteptat să se ajungă la o chemare în instanță. Litigiul provine de la un contract semnat în mai 2021, adică într-o perioadă în care toate statele își doreau să se aprovizioneze cu vaccinuri anti-Covid pentru a opri pandemia.
Nu putem judeca în mod concret speța, pentru că nu știm clauzele contractuale. Rămâne să aflăm pronunțarea instanței de la Bruxelles.
În termeni generali, nu ar fi nici prima, nici ultima oară când politicienii nu își respectă contractele. Nu este vorba doar despre obligațiile comerciale care ajung să fie judecate la tribunale internaționale, ci de cel mai important contract social, acela prin care politicienii fac în campania electorală o mulțime de promisiuni pe care apoi, la guvernare, uită să le mai ducă la îndeplinire.
Constantin Rudnitchi,
Jurnalist RFI România
Va plăti România
1 miliard euro pentru vaccinuri pe care nu le mai ia?