31 iulie 2020

Când am auzit-citit că Mugur Isărescu e securist, m-am gândit brusc la mine şi la cât de securist sunt  si eu.

Habar n-am când, dacă şi cum a colaborat Mugur Isărescu cu securitatea. Deşi îl cunosc din copilărie, am fost chiar şi colegi de clasă vreo doi ani la liceu în Drăgăşani. Am avut timp să-i cunosc şi caracterul şi inteligenţa şi umorul. Evident că-i cunosc foarte bine şi biografia reală, aşa că am avut de ce să mă amuz când insistau tot felul de atotştiutori cât de evreu e Isărescu (el fiind, între altele, nepotul patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Iustinian Marina care era frate cu mama sa). Dar onoarea de a fi considerat evreu mi s-a făcut  şi mie la Iaşi, probabil din acelaşi motiv - un coeficient de inteligenţă enervant. Sigur, s-au gasit şi cîţiva să mă considere niţel antisemit, de regulă i-am liniştit cu o judecată limpede din Oltenia (zonă unde a existat cel mai puţin antisemitism din estul Europei): dacă eşti cu adevărat cineva nu poţi fi anticineva.

Dar, în legătură cu securistul Mugur Isărescu, trebuie să scriu clar şi limpede ceea ce cred eu cu adevărat: Ar fi fost culmea ca securitatea sa-l ignore pe Mugur Isărescu. Securitatea îi poate ignora pe proşti (exceptând situaţiile când îi mai foloseşte) dar niciodată pe cei cu adevărat inteligenţi, instruiţi şi informaţi. Am folosit timpul prezent, pentru că afirmaţia e valabilă şi pentru serviciile inteligente contemporane. Deci Mugur Isărescu a fost un student strălucit la ASE, a fost apreciat de marii profesori ai perioadei, după absolvire a fost cercetător ştiinţific, dar a fost şi implicat în activităţi directe de comerţ exterior, a călătorit în străinătate şi nu doar în frumoasele ţări socialiste. Cum naiba să nu se ocupe securitatea de el? Cum să nu-l urmărească, să-l asculte, inclusiv să-l folosească fără să-i ceară acordul, pentru că a fi sursă pentru un ofiţer de informaţii nu însemna că semnai vreun angajament sau măcar că ştiai că simpaticul care te mai trăgea de limbă e ofiţer. Dar  să mă întorc la amintirile proprii, am devenit student la zi cu o admitere normală după ce mai fusesem un an student la fără frecventă, timp în care am fost angajat jurnalist, întâmplător cel mai tânăr din România, posibil din toate timpurile. M-am pomenit că un ofiţer superior de securitate îmi propune să devin  informator. Am zâmbit tandru, i-am spus că va trebui să se ducă la şeful lui şi să raporteze că a vrut să facă o recrutare greşită. I-am prezentat carnetul meu de membru PCR, mi se întâmplase la 19 ani să devin pecerist, mi-a tras un „să trăiţi!”, avea umor, şi m-a întrebat pe cine aş recomanda dintre colegii mei. Iar am zâmbit şi i-am spus că eu nu trebuie să ştiu. Mi-a zis el nişte nume, am zis da pentru doi (un el şi o ea), au fost recrutaţi, au mai pus şi un al treilea (cred că s-a cerut singur, era mediocru şi pârâcios). Devenisem asistent universitar (aşa li se întâmpla atunci şefilor de promoţie), spuneam studenţilor chestii năstruşnice despre tehnicile de persuadare (manipulare se zice acum), aşa că m-au dus securiştii pe Copou ca să le ţin şi lor nişte cursuri. M-am pomenit cu o scrisoare acasă, să mă duc iute la Băneasa să fac armata. Aveam copil mic, nevasta fără servici, m-am dus în audienţă la primul secretar (Ion Iliescu îl chema), i-am zis că eu vorbesc mult şi spun prostii şi nu vreau să fac armata la securitate. A râs, a dat nişte telefoane şi aveam să fac armata abia vreo 8 ani mai târziu la o scoală de ofiţeri în rezervă infanterie. Sigur, nu l-am putut refuza pe Ion Iliescu, aşa că am servit patria vreo 5 ani ca secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al UTC, am devenit şi membru CC, nomenclaturist sadea. Apoi am reuşit să revin în presă, ca şef desigur, în toţi aceşti ani având inevitabile contacte cu tot soiul de ofiţeri. După ce am publicat-o pe Ana Blandiana, am fost dat afară din toate funcţiile şi urmărit la vedere (intimidare). Recunosc că am reuşit să mă împrietenesc cam cu toţi securiştii care mă urmăreau (mulţi fiind oameni de calitate, cu umor şi cultură) şi am reuşit să aflu de la sursă cum se stă cu sursele. Aşa am aflat că şi eu am fost tratat ca sursă (îmi plăcea să vorbesc mult, să analizez, să fac predicţii, nu bârfeam persoane din jurul meu, dar despre tot soiul de miniştri etc vorbeam) şi că rapoartele despre mine prezentau mai ales calităţi dar şi defectul de a fi uneori iresponsabil atunci când am chef să spun şi ce nu trebuie. Multi dintre colegii mei din presă au avut întâlniri de toate felurile cu securitatea. Unii au colaborat clar şi hotârât, alţii au fost probabil folosiţi fără ştirea sau acordul lor.

Aşa se întâmplă în zonele unde circulă informaţia. Deci Mugur Isărescu nu avea cum să evite urmărirea activităţii domniei sale. Şi nici nu trebuia. Nu a fost ofiţer sub acoperire şi nici informator. La vremea potrivită, instituţia care deţine arhivele securităţii a dat un răspuns clar. Că Mugur Isărescu a fost (şi sigur e şi acum) urmărit şi utilizat ca sursă de informaţii ţine de inevitabilitatea unei condiţii umane şi profesionale. Si serviciile de informaţii străine s-au ocupat şi se ocupă de Mugur Isărescu. Si de Guvernatorul şi de Premierul şi de Academicianu Isărescu. Păi, aceiaşi deştepţi care-l fac pe Isărescu securist, or să zică mai acuşi că e şi spion că doar de-aia e urmărit, nu?

Constantin DUMITRU, securist?
Dacă Mugur Isărescu e securist, e contaminant!
Patriarhul Iustinian Marina,
unchiul lui Mugur Isarescu
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!