21 aprilie 2024
Am pornit de la o întrebare pe care și-o pun nu doar profesioniștii ci și milioanele de oameni care dețin fonduri financiare mai mari sau mai mici în bănci: Cum contribuie Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (F.G.D.B.) la micșorarea și chiar eliminarea temerilor deținătorilor de bani depuși în bănci?
Acestei întrebări i s-au asociat constatări și opinii legate de rolul și rostul depozitelor bancare. Iată câteva pornite de la realități concrete:
Mulți apreciază că băncile nu mai dau ci doar iau dobânzi. Dobânzile oferite sunt foarte mici iar comisioanele încasate pentru diverse servicii bancare (cum ar fi simplele plăți cu cardul) sau, pur și simplu, pentru păstrarea banilor în depozite îl aduc pe deponent în situația de a nu recupera nici măcar banii pe care i-a depus. Mi s-a relatat un caz cand un deponent la o banca austriaca din România a primit în contul sau 300 euro din Belgia iar peste vreo 2 ani cand a vrut să scoata banii i s-a adus la cunoștință ca nu mai are de luat nimic, ba are și de dat pentru că banca s-a ocupat de funcționarea contului său.
Realitatea simplă a sistemului bancar este că depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice constituie principala sursă de finanțare pe care băncile o folosesc pentru a acorda credite pentru care primesc dobânzi avantajoase. Ultima perioadă a fost foarte bună pentru sistemul bancar, toate băncile din România având profituri remarcabile. Tocmai de aceea, e foarte important ca băncile să dezvolte relațiile cu clienții lor, să respecte și să motiveze principala lor sursă de finanțare - depozitele bancare ale persoanelor și companiilor.
Tot o realitate este și faptul că, în urma dobânzilor mici și chiar a pierderilor pe care le înregistrează deponenții în bănci, se accentuează tendința de a pune banii „la saltea”, situație în care deținătorul respectivilor bani nu câștigă absolut nimic dar nici nu pierde nimic (de fapt pierde, cel puțin suma care reflectă inflația, de accea o dobândă corectă ar fi una care să acopere măcar inflația).
De aici și multe întrebări care mi s-au pus din partea unor oameni și instruiți și inteligenți, care vor să existe o diferență clară între sistemul bancar și cămătărie. Ei au plecat și de la proiectul de a construi o piață unică a serviciilor bancare în Uniunea Europeană, pentru că sunt bănci care acordă dobânzi mai mici și cer dobânzi mai mari în România decât în alte țări europene. In acest sens, ei apreciază că trebuie să existe o relație mai complexă între BNR și FGDB, astfel încât FGDB să se ocupe de garantarea depozitelor bancare și în sensul ca deponentul să nu ia mai puțin decât a depus, nu doar să-și recupereze depozitele “tunse” de comisioanele discutabile ale băncilor.
Să luăm în calcul și realizările certe ale F.G.D.B.
La 31 dec 2022, 14.385192 persoane fizice si 1.157.717 persoane juridice aveau depozite bancare, marea majoritate fiind integral acoperite de către FGDB. Resursele FGDB erau de peste 7,2 miliarde lei. In ultimii ani, absolut toti deponenții și-au recuperat sumele garantate legal iar FGDB a reușit să recupereze circa 40% din ce a acordat, preluând cat s-a putut de la băncile falimentate.
Ca și în anii precedenți, FGDB se află pe primele locuri în cadrul schemelor de garantare membre EFDI din punctul de vedere al nivelului efectiv de acoperire, acesta fiind de peste trei ori mai mare decât limita minimă, de 0.8%, stabilit la nivelul Uniunii Europene.
Dar FGDB nu poate interveni în strategiile băncilor privind stabilirea dobânzilor etc.Fiecare bancă își va găsi sau își va pierde clienți în funcție strategia pe care o va adopta. Piața unică a serviciilor bancare în UE va simplifica mult această problemă. Adică, pentru a păstra umorul celui care mi-a relatat cum din 300 Euro care i s-au trimis de la Bruxelles a mai luat zero, se va taia și bariera unui Schengen bancar.
In continuare aș vrea doar să schițez câteva direcții de referința ale temei propuse, cea a banilor ecologici, pentru că simpla păstrare a banilor, în conturi sau la saltea, nu e o soluție. Banii stau în conturi pentru a fi investiți unde și când trebuie, veniturile obținute ajung iar în conturi de unde pleacă spre alte investiții ș.a.m.d. FGDB reprezintă siguranța noastră, a tuturor, că momentele esențiale când banii sunt prin conturi (pentru a pleca și a reveni) nu se pot transforma în dezastre, cum s-a mai întâmplat înainte de a fi creat FGBB.
Banii trebuie să producă bani. Toți avem cheltuieli de consum și acei bani ajung la cei care ne furnizeaza ceea ce consumăm, dezvoltă producția și comerțul în diverse domenii. Evident, ei pot dezvolta și cercetarea științifică, învățământul, arta, medicina etc dacă vom cumpăra din aceste domenii. Dar, dincolo de consumul propriu, trebuie să ne gândim unde investim (direct sau prin achiziția de acțiuni) astfel încât acei bani ai noștri să ne aducă bani mai mulți.
Banii pot fi ecologici și la propriu, atunci când producem ceva ce se consumă rațional și cu plăcere (începând cu alimentele) și nu se aruncă pentru că este neconsumabil.
E foarte important să obținem bani din producție, din servicii, din creație științifică și artistică, din restaurări etc nu din inginerii financiare care sunt si foarte riscante (multi și-au pierdut banii în basmele lui Sorin Ovidiu Vantu etc.). E bine să facem investiții, plasamente financiare în domenii la care ne pricepem sau apelând la profesioniști autentici. Inevitabil, înainte de a face astfel de investiții, va trebui să depunem bani în conturi și băncile ar trebui să priceapă că au și ele rolul lor în stimularea investițiilor. Ca să priceapă mai ușor, pot și sunt ajutate și de BNR.
Banii pot fi și la propriu educativi, stimulându-te să înveți, inclusiv să înveți cum si ce să muncești, nu pur și simplu doar să câștigi ceea ce poate fi o iluzie. Sunt școli care merită urmate, inclusiv la maturitate și chiar la o vârstă înaintată (marele pictor Sabin Bălașa declara la finele mileniului trecut: cât timp trăim, suntem studenți). Investiția în școală e și pentru propria pregătire dar poate fi percepută și ca o afacere interesanta. In România e nevoie de pregătire mai ales în domeniile care țineau pe vremuri de școlile profesionale (desființate din prostie) și unele întreprinderi de marcă au început să creeze școli pentru ucenici etc.
Consumul este inevitabil și necesar, adesea chiar aduce profituri remarcabile, dar nu trebuie ca toți banii să se ducă în această direcție. E important să investim în ceea ce va stimula sau în ceea ce anticipăm că va aduce evoluția lumii în care trăim. De aceea, mai ales plasamentele financiare pot să facă parte din sisteme integrate de evoluție ale economiei unei zone, țări, ale continentului sau planetei.
Concluzia acestei schițe a direcțiilor în care se pot duce „banii ecologici” (vor mai fi evidențiate și descrise în amănunt și altele în articole ulterioare) e că sunt foarte importanți banii care fac viitorul și nu jocurile financiare care pot contribui la degenerare și saturație, care stimulează lenea și incompetența, lăcomia și hoția. Pentru că realitatea financiară nu poate fi separată de realitatea umană complexă, de cultură, artă, educație etc.
Este evident că banul e un mijloc (esențial cam pentru orice) și se spune că n-ar trebuie să fie un scop. Hai să fim realiști, banul a fost, este și va fi și un scop. Important este ce mijloc devine acel scop. Pentru că mijloacele și scopurile se mai schimbă între el și în istoria lumii și în povestea vieții fiecăruia dintre noi. Cam acesta ar fi rolul banilor cu adevărat ecologici: să fie mijloace eficiente pentru scopuri care pot fi mijloace pentru alte ținte care merită să fie scopuri.
Iar protecția acestor mijloace-scopuri e obiectivul definitoriu al FGDB care, la rândul său, e tot un mijloc. Unul esențial.
Am pornit de la o întrebare pe care și-o pun nu doar profesioniștii ci și milioanele de oameni care dețin fonduri financiare mai mari sau mai mici în bănci: Cum contribuie Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (F.G.D.B.) la micșorarea și chiar eliminarea temerilor deținătorilor de bani depuși în bănci?
Acestei întrebări i s-au asociat constatări și opinii legate de rolul și rostul depozitelor bancare. Iată câteva pornite de la realități concrete:
Mulți apreciază că băncile nu mai dau ci doar iau dobânzi. Dobânzile oferite sunt foarte mici iar comisioanele încasate pentru diverse servicii bancare (cum ar fi simplele plăți cu cardul) sau, pur și simplu, pentru păstrarea banilor în depozite îl aduc pe deponent în situația de a nu recupera nici măcar banii pe care i-a depus. Mi s-a relatat un caz cand un deponent la o banca austriaca din România a primit în contul sau 300 euro din Belgia iar peste vreo 2 ani cand a vrut să scoata banii i s-a adus la cunoștință ca nu mai are de luat nimic, ba are și de dat pentru că banca s-a ocupat de funcționarea contului său.
Realitatea simplă a sistemului bancar este că depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice constituie principala sursă de finanțare pe care băncile o folosesc pentru a acorda credite pentru care primesc dobânzi avantajoase. Ultima perioadă a fost foarte bună pentru sistemul bancar, toate băncile din România având profituri remarcabile. Tocmai de aceea, e foarte important ca băncile să dezvolte relațiile cu clienții lor, să respecte și să motiveze principala lor sursă de finanțare - depozitele bancare ale persoanelor și companiilor.
Tot o realitate este și faptul că, în urma dobânzilor mici și chiar a pierderilor pe care le înregistrează deponenții în bănci, se accentuează tendința de a pune banii „la saltea”, situație în care deținătorul respectivilor bani nu câștigă absolut nimic dar nici nu pierde nimic (de fapt pierde, cel puțin suma care reflectă inflația, de accea o dobândă corectă ar fi una care să acopere măcar inflația).
De aici și multe întrebări care mi s-au pus din partea unor oameni și instruiți și inteligenți, care vor să existe o diferență clară între sistemul bancar și cămătărie. Ei au plecat și de la proiectul de a construi o piață unică a serviciilor bancare în Uniunea Europeană, pentru că sunt bănci care acordă dobânzi mai mici și cer dobânzi mai mari în România decât în alte țări europene. In acest sens, ei apreciază că trebuie să existe o relație mai complexă între BNR și FGDB, astfel încât FGDB să se ocupe de garantarea depozitelor bancare și în sensul ca deponentul să nu ia mai puțin decât a depus, nu doar să-și recupereze depozitele “tunse” de comisioanele discutabile ale băncilor.
Să luăm în calcul și realizările certe ale F.G.D.B.
La 31 dec 2022, 14.385192 persoane fizice si 1.157.717 persoane juridice aveau depozite bancare, marea majoritate fiind integral acoperite de către FGDB. Resursele FGDB erau de peste 7,2 miliarde lei. In ultimii ani, absolut toti deponenții și-au recuperat sumele garantate legal iar FGDB a reușit să recupereze circa 40% din ce a acordat, preluând cat s-a putut de la băncile falimentate.
Ca și în anii precedenți, FGDB se află pe primele locuri în cadrul schemelor de garantare membre EFDI din punctul de vedere al nivelului efectiv de acoperire, acesta fiind de peste trei ori mai mare decât limita minimă, de 0.8%, stabilit la nivelul Uniunii Europene.
Dar FGDB nu poate interveni în strategiile băncilor privind stabilirea dobânzilor etc.Fiecare bancă își va găsi sau își va pierde clienți în funcție strategia pe care o va adopta. Piața unică a serviciilor bancare în UE va simplifica mult această problemă. Adică, pentru a păstra umorul celui care mi-a relatat cum din 300 Euro care i s-au trimis de la Bruxelles a mai luat zero, se va taia și bariera unui Schengen bancar.
In continuare aș vrea doar să schițez câteva direcții de referința ale temei propuse, cea a banilor ecologici, pentru că simpla păstrare a banilor, în conturi sau la saltea, nu e o soluție. Banii stau în conturi pentru a fi investiți unde și când trebuie, veniturile obținute ajung iar în conturi de unde pleacă spre alte investiții ș.a.m.d. FGDB reprezintă siguranța noastră, a tuturor, că momentele esențiale când banii sunt prin conturi (pentru a pleca și a reveni) nu se pot transforma în dezastre, cum s-a mai întâmplat înainte de a fi creat FGBB.
Banii trebuie să producă bani. Toți avem cheltuieli de consum și acei bani ajung la cei care ne furnizeaza ceea ce consumăm, dezvoltă producția și comerțul în diverse domenii. Evident, ei pot dezvolta și cercetarea științifică, învățământul, arta, medicina etc dacă vom cumpăra din aceste domenii. Dar, dincolo de consumul propriu, trebuie să ne gândim unde investim (direct sau prin achiziția de acțiuni) astfel încât acei bani ai noștri să ne aducă bani mai mulți.
Banii pot fi ecologici și la propriu, atunci când producem ceva ce se consumă rațional și cu plăcere (începând cu alimentele) și nu se aruncă pentru că este neconsumabil.
E foarte important să obținem bani din producție, din servicii, din creație științifică și artistică, din restaurări etc nu din inginerii financiare care sunt si foarte riscante (multi și-au pierdut banii în basmele lui Sorin Ovidiu Vantu etc.). E bine să facem investiții, plasamente financiare în domenii la care ne pricepem sau apelând la profesioniști autentici. Inevitabil, înainte de a face astfel de investiții, va trebui să depunem bani în conturi și băncile ar trebui să priceapă că au și ele rolul lor în stimularea investițiilor. Ca să priceapă mai ușor, pot și sunt ajutate și de BNR.
Banii pot fi și la propriu educativi, stimulându-te să înveți, inclusiv să înveți cum si ce să muncești, nu pur și simplu doar să câștigi ceea ce poate fi o iluzie. Sunt școli care merită urmate, inclusiv la maturitate și chiar la o vârstă înaintată (marele pictor Sabin Bălașa declara la finele mileniului trecut: cât timp trăim, suntem studenți). Investiția în școală e și pentru propria pregătire dar poate fi percepută și ca o afacere interesanta. In România e nevoie de pregătire mai ales în domeniile care țineau pe vremuri de școlile profesionale (desființate din prostie) și unele întreprinderi de marcă au început să creeze școli pentru ucenici etc.
Consumul este inevitabil și necesar, adesea chiar aduce profituri remarcabile, dar nu trebuie ca toți banii să se ducă în această direcție. E important să investim în ceea ce va stimula sau în ceea ce anticipăm că va aduce evoluția lumii în care trăim. De aceea, mai ales plasamentele financiare pot să facă parte din sisteme integrate de evoluție ale economiei unei zone, țări, ale continentului sau planetei.
Concluzia acestei schițe a direcțiilor în care se pot duce „banii ecologici” (vor mai fi evidențiate și descrise în amănunt și altele în articole ulterioare) e că sunt foarte importanți banii care fac viitorul și nu jocurile financiare care pot contribui la degenerare și saturație, care stimulează lenea și incompetența, lăcomia și hoția. Pentru că realitatea financiară nu poate fi separată de realitatea umană complexă, de cultură, artă, educație etc.
Este evident că banul e un mijloc (esențial cam pentru orice) și se spune că n-ar trebuie să fie un scop. Hai să fim realiști, banul a fost, este și va fi și un scop. Important este ce mijloc devine acel scop. Pentru că mijloacele și scopurile se mai schimbă între el și în istoria lumii și în povestea vieții fiecăruia dintre noi. Cam acesta ar fi rolul banilor cu adevărat ecologici: să fie mijloace eficiente pentru scopuri care pot fi mijloace pentru alte ținte care merită să fie scopuri.
Iar protecția acestor mijloace-scopuri e obiectivul definitoriu al FGDB care, la rândul său, e tot un mijloc. Unul esențial.
O formulare financiară care ar putea fi dezvoltată: “banii ecologici”
Prof Dr Mircea Perpelea
Consilier FGDB
Consilier FGDB
