23 noiembrie 2021

Comisia Europeană a transmis pe 22 noiembrie a.c. că ‘’înţelege’’ starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice, dar ”într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”. Restricţiile decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19 împreună cu vaccinarea sunt calea de ieşire din această pandemie.

‘’Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie’’, a declarat pe 22 noiembrie la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în UE, mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, inclusiv cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia. ‘’Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse’’, a precizat Dana Spinanţ.

Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%. Dar se înregistrează diferenţe majore de la o ţară la alta, procente mari având Portugalia (81 %), Irlanda (76 %) sau Spania (74 %), mai în urmă fiind Germania, Suedia (67% fiecare) sau Austria (64%), iar cele mai slabe rate ale vaccinării sunt în Polonia (53 %), Slovacia (45 %), România (35 %) şi Bulgaria (24 %).

‘’Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus’’, a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker. ‘’Ceea ce este clar, cu cifre (...), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii’’, a insistat el.

In zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a contagierilor. Executivul comunitar abordează posibilitatea condiţionării de administrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp. (RRCE)
Comisia Europeană: Restricțiile și vaccinarea sunt calea de ieșire din pandemie
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business