• HOME

(…) Facand parte din cea mai importanta familie de politicieni din istoria

Romaniei, Ion I. C. Bratianu a crescut intr-un mediu in care patriotismul,

studiul si disciplina erau coordonate cotidiene ale vietii. Intre 1897 si 1899

Ionel Bratianu a ocupat pentru prima oara un fotoliu ministerial, cel al

lucrarilor publice, pentru ca mai apoi sa detina functiile de ministru al

afacerilor straine si pe cea de ministru de interne. Constient de

responsabilitatile pe care un adevarat om politic era obligat sa si le asume

obisnuia sa afime: „Cei mai multi isi inchipuie ca politica e un fel de distractie

si onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai in mana ta viata si viitorul tarii

tale.” In 1909 a devenit presedinte al Partidului National-Liberal si, pentru

prima data, prim-ministru al Romaniei, functie pe care a detinut-o mai apoi de

inca sase ori.                                                                 

In contextul izbucnirii Primului Razboi Mondial, in vara anului 1914, pozitia

Romaniei era una dintre cele mai delicate, in conditiile in care era legata, din

1883, printr-un tratat de alianta de Germania si Austro-Ungaria. Tratatul,

care reprezenta viziunea politica a regelui Carol I, nu era insa concordanta cu

convingerile majoritatii clasei politice de la Bucuresti, care milita pentru

realizarea idealului national. Aflat in fruntea curentului care cerea unirea cu

romanii de peste munti, Ion I. C. Bratianu nu s-a sfiit sa isi sustina pozitia in

Consiliul de Coroana convocat la Sinaia, la 3 august 1914.                         

Participantii la eveniment aveau sa consemneze mai tarziu dramatismul

acestei intalniri in care Carol I a inteles ca, pentru prima oara, pozitia sa nu

coincidea cu interesul national. Acuzat de conservatorul Petre P. Carp ca l-ar

fi parasit pe rege, Bratianu a protestat afirmand: „O hotarare izvorata din

credinta  ca interesele cele mai sacre ale tarii ne-o dicteaza, nu poate fi

interpretata ca un act de lipsa de loialitate fata de suveran”, subliniind ca

soarta romanilor ardeleni si „idealul national al romanismului sunt chestiuni

pe care niciun guvern nu le poate nesocoti”.                                                  

Declararea starii de neutralitate a Romaniei fata de conflictul in desfasurare,

urmata de moartea regelui Carol I si proclamarea ca rege a lui Ferdinand I au

facut ca Ion I. C. Bratianu sa devina figura politica centrala a Romaniei.

Constient ca starea de neutralitate era doar o situatie provizorie, Bratianu a

folosit-o in dublu sens: pe de-o parte pentru obtinerea unor conditii politice cat

mai avantajoase din partea puterilor Antantei, iar pe de alta parte pentru

inzestrarea armatei cu echipamentele si materialele necesare. Acum si-a

utilizat din plin una dintre marile sale calitati, prudenta, negociind cu

fermitate si, in acelasi timp, cu multa subtilitate incheierea unei conventii

politice si a uneia militare in care sa fie stipulate conditiile aliantei si

obiectivele urmarite de Romania prin participarea la razboi.                            

Participarea Romaniei la razboi, incepand cu 27 august 1916, a insemnat o

noua provocare pentru Ion I. C. Bratianu. Dupa victoriile initiale armata

romana a fost nevoita sa se retraga. Ingrijorat de perspectiva ocuparii

Bucurestiului, guvernul condus de Bratianu a hotarat, in toamna lui 1916,

evacuarea initial la Iasi si, mai apoi, la Moscova a stocului metalic al Bancii

Nationale a Romaniei, a bijuteriilor familiei regale, a titlurilor si efectelor unor

banci comerciale, a operelor de arta si documentelor valoroase din colectii de

stat si particulare. La Iasi au plecat in refugiu si familia regala impreuna cu

guvernul si toate autoritatile centrale ale statului.                            

In Moldova Bratianu a lucrat cu febrilitate. Nu se considera invins si, avand

sprijinul neconditionat al regelui Ferdinand I si al reginei Maria, a continuat

sa conduca politica interna si externa a tarii. Dupa victoriile importante ale

armatei romane din vara anului 1917 conjunctura internationala a facut ca

Romania sa fie obligata sa incheie armistitiul si apoi pacea separata. Nevoit sa

faca fata unei situatii care parea fara iesire si acuzat de adversarii politici

pentru modul in care gestionase treburile statului in perioada razboiului,

Bratianu a demisionat la inceputul anului 1918. (…)                                   

La 11 decembrie 1918 Ion I. C. Bratianu a fost din nou chemat sa formeze

guvernul, primul guvern al Romaniei Mari din care faceau parte si

reprezentantii provinciilor unite. Trei zile mai tarziu intampina cu aceste

cuvinte delegatia fruntasilor transilvaneni veniti la Bucuresti sa-i prezinte

suveranului actul unirii: „Va asteptam de o mie de ani si ati venit ca sa nu ne

mai despartim niciodata. Sunt in viata unui neam clipe de fericire atat de mari

incat ele rascumpara veacuri intregi de suferinta. Bucuria noastra nu este

bucuria unei singure generatii. Ea este sfanta tresarire de bucurie a

intregului popor roman, care de sute si sute de ani a indurat suferintele cele

mai crude, fara sa-si piarda credinta neclintita in sosirea acelei zile care ne

uneste astazi si care trebuia sa vina, nu putea sa nu vina.”                                             

La lucrarile Conferintei de pace de la Paris, a  dat o adevarata batalie pentru a

obtine atat recunoasterea valabilitatii tratatului de alianta semnat cu puterile

Antantei in 1916, cat pe cea a actelor de unire. Atitudinea reprezentantilor

Marilor Puteri l-au determinat sa paraseasca lucrarile Conferintei de pace si

sa prezinte demisia cabinetului pe care il prezida, pentru a nu abdica in niciun

fel de la respectarea principiilor suveranitatii si independentei nationale

afirmand: „Am mostenit o tara independenta si, chiar pentru a-i intinde

granitele, nu-i putem jertfi neatarnarea”.                                                  

Revenit in fruntea guvernului in anul 1922 si avand deplinul sprijin al familiei

regale Bratianu s- a preocupat de realizarea esafodajului legislativ pe care s-a

cladit ulterior intreaga dezvoltarea Romaniei interbelice. Intre 1922 si 1926 au

fost adoptate Constitutia, legea minelor, legea privind comercializarea

bunurilor economice ale statului, legea energiei, legea regimului apelor. La

acestea s-au adaugat alte acte normative cu o importanta aparte in

dezvoltarea statului: legea privind unificarea administrativa, legea privind

invatamantul primar, legea electorala.                                                                    

S-a stins fulgerator din viata, la sfarsitul lui noiembrie 1927, cand se afla din

nou in fruntea guvernului. Patriot inflacarat, intransigent in chestiunile

politice majore, om al deciziilor istorice, Ion I. C. Bratianu se inscrie in galeria

romanilor de seama. Tocmai de aceea, pentru a-i pastra vie memoria, Banca

Nationala a Romaniei emite in ciclul emisiuni numismatice

o bancnota aniversara care ii este dedicata (…).