Kaufland investește 7 milioane  Euro în infrastructura de colectare separată a deșeurilor
31 august 2023

Kaufland România anunță în comunicatul său de presă  o investiție de 7 milioane  Euro pentru extinderea și eficientizarea infrastructurii de colectare separată pusă la dispoziția clienților. Peste 260.000 Euro au fost deja alocați pentru achiziționarea unui echipament de colectare separată a deșeurilor, amplasat la magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, din București.

In comunicatul de presa se precizează că „Noul echipament de colectare separată dispune de șase guri de colectare și o capacitate de stocare temporară de 60.000 de ambalaje din PET, aluminiu și sticlă - o capacitate de trei ori mai mare, comparativ cu echipamentele existente. Planurile companiei prevăd instalarea unui container similar și la magazinul Kaufland Apărătorii Patriei. În perioada următoare, Kaufland își propune să echipeze minimum 35 de magazine cu noi automate, prevăzute cu patru guri de colectare și o capacitate de stocare de 40.000 de ambalaje. Totodată, compania plănuiește să dubleze capacitatea de colectare și stocare a deșeurilor pentru cel puțin alte 35 de magazine”.

De la începutul anului 2023, prin automatele din parcările magazinelor Kaufland România, au fost colectate peste 10.000.000 de deșeuri, de la cca. 1.250.000 de clienți.
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993