Ambasadorul României numit în Republica Arabă Egipt, în vizită la CCIB
25 septembrie 2023

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc întâlnirea președintelui Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, cu E.S. Olivia Toderean, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României numit în Republica Arabă Egipt, înaintea plecării la post. La întrevedere a participat, de asemenea, Gabriela Iftene, director executiv al CCIB.

Iuliu Stocklosa a folosit acest prilej pentru a face o prezentare succintă a potențialului economic al Capitalei în context național, a oportunităților de afaceri și investiționale oferite de România care pot fi de interes pentru partenerii din Egipt, precum și a unor posibilități concrete de cooperare reciproc avantajoasă. Totodată, președintele CCIB a vorbit despre importanţa acordată de organizaţia noastră dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale cu Republica Arabă Egipt şi a subliniat colaborarea lungă şi fructuoasă cu partenerii din această ţară, precum şi cu membrii corpului diplomatic din ambele state. De asemenea, Iuliu Stocklosa a punctat utilitatea şi eficienţa Consiliului de Afaceri România-Egipt (pe care-l co-prezidează, CCIB asigurând și secretariatul părții române), pentru dezvoltarea comerțului bilateral, prin prisma evenimentelor de afaceri derulate de-a lungul timpului în cele două ţări. Președintele Stocklosa a solicitat sprijinul conducerii Ambasadei României pentru inițierea unui dialog între autoritățile egiptene competente, inclusiv cele care gestionează folosirea Canalului de Suez, cu Administrația Portului Constanța în vederea identificării unor soluții reciproc avantajoase pentru operarea navelor cu mărfuri din Egipt și pentru această țară, în Constanța, precum și pentru facilitarea trecerii prin Canalul de Suez a navelor care operează cu mărfuri românești sau destinate României.

ES Olivia Toderean a subliniat potențialul economic al R. A. Egipt, țară aflată într-o dezvoltare accelerată, precum și necesitatea echilibrării balanței comerciale, pe fondul diminuării semnificative a exporturilor românești în primele 7 luni ale acestui an. În context, ambasadorul român numit în Egipt a subliniat rolul camerelor de comerț în dezvoltarea relațiilor comercial-economice bilaterale, inclusiv prin organizarea de evenimente dedicate unei mai bune cunoașteri reciproce și punerii în valoare a punctelor forte și a domeniilor cheie ale celor două economii.

Informații de background

În 2022, volumul schimburilor comerciale româno-egiptene a înregistrat un nivel record de 1,3 miliarde USD (+8% comparativ cu 2021), pe fondul majorării importului din Egipt cu 69% (0,5 mld. USD), în timp ce exportul s-a redus cu 10% (pînă la 0,8 mld. USD). În primele 7 luni ale anului 2023 (date disponibile), volumul comerțului bilateral s-a diminuat cu 24%, din cauza scăderii drastice a exporturilor românești cu 52%, care au înregistrat doar 0,27 miliarde USD, în timp ce importurile din Egipt au crescut cu 36% până la un nivel de 0,37 miliarde USD. Pentru prima dată în istoria relațiilor bilaterale se înregistrează o balanță comercială nefavorabilă țării noastre (- 0,1 miliarde USD).

La 31 iulie a.c. erau înregistrate în România 2.041 firme cu capital egiptean cu o valoare a capitalului total subscris de 43 mil. USD, Egiptul deținând locul 43 între țările investitoare în țara noastră.

Cristina SERBANESCU
Biroul de Presă al CCIB
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993