Comisia Europeana lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi
25 aprilie 2023

Astăzi, Comisia Europeană lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze prin intermediul mecanismului AggregateEU, pentru a se pregăti pentru achiziționarea în comun de gaze la nivelul UE.  Aceasta este o etapă esențială pentru ca UE să se pregătească pentru iarna următoare prin umplerea depozitelor sale de gaze în mod coordonat și în timp util, utilizându-și puterea colectivă de piață pentru a negocia prețuri mai bune cu furnizorii internaționali.

Întreprinderile înregistrate au la dispoziție o săptămână, până la 2 mai, pentru a răspunde acestei prime runde de agregare. După depunerea cererilor individuale ale întreprinderilor, volumele necesare vor fi agregate și scoase la licitație pe piața mondială. Odată ce mecanismul AggregateEU va corela cererea europeană colectivă cu ofertele furnizorilor internaționali de gaze, întreprinderile participante vor iniția negocieri cu furnizorii cu privire la condițiile contractuale pentru achiziționarea și livrarea gazelor. Comisia nu va juca niciun rol în cadrul negocierilor. Primele contracte de achiziție sunt așteptate înainte de începutul verii.

Alte licitații se vor desfășura periodic, o dată la două luni în următoarea perioadă de 12 luni. Posibilitatea ca întreprinderile să adere la mecanismul AggregateEU rămâne deschisă. Până în prezent, s-au înregistrat 76 de societăți, iar altele sunt în curs de înregistrare. În plus, 11 societăți sunt pregătite să furnizeze servicii în calitate de cumpărător central sau de agent reprezentant.

Statele membre s-au angajat să participe la agregarea cererii pentru cel puțin 15 % din obiectivele lor naționale de stocare a gazelor, reprezentând aproximativ 13,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Obiectivele privind stocarea gazelor și achizițiile în comun de gaze au fost convenite în 2022 ca măsuri de urgență în chip de replică la folosirea de către Rusia a energiei pe post de armă și la creșterea fără precedent a prețurilor la energie de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Scopul lor este de a reduce volatilitatea prețurilor, de a asigura o aprovizionare sigură și previzibilă cu energie și de a valorifica ponderea colectivă de piață a Europei. Pentru reușita planului REPowerEURO••• și pentru diversificarea aprovizionării cu energie a UE, gazul rusesc este exclus de la achizițiile în comun.

Context

AggregateEU este mecanismul UE care permite agregarea cererii de gaze și achizițiile în comun. Acesta a fost instituit ca o componentă centrală a Platformei energetice a UEEN••• pentru a sprijini eforturile UE de a nu mai folosi gazele rusești prin înlocuirea acestora cu alternative mai fiabile. Scopul său este de a asigura o aprovizionare suficientă cu gaze, reducând totodată riscul ca întreprinderile să se supraliciteze reciproc pe piața mondială. Comisia a contractat furnizorul de servicii Prisma European Capacity Platform GmbH pentru a institui mecanismul de agregare a cererii și de achiziție în comun prin intermediul unei platforme online securizate. Platforma este accesibilă întreprinderilor din țările UE și părților contractante la Comunitatea Energiei. Ucraina, Moldova și Serbia și-au exprimat interesul de a participa.

Platforma energetică a UE a fost creată în aprilie 2022 în urma mandatului Consiliului European și ca răspuns la necesitatea de a folosi și alte gaze în afară de cele rusești. În octombrie 2022, Consiliul European a aprobat achiziționarea în comun de gaze naturaleRO•••, pentru a facilita negocierile cu parteneri de încredere și pentru a căuta parteneriate reciproc avantajoase prin exploatarea ponderii politice și de piață colective a Uniunii.

Alexandru-Cristian DUMITRACHE

Reprezentanta in Romania a Comisiei Europene
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite
Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
ARTICOLE
Top Corporate