Emil Boc, ales președinte al Comisiei pentru Politica de Coeziune Teritorială și Buget a Comitetului European al Regiunilor
1 octombrie 2022

Primarul Clujului, Emil Boc, a fost ales săptămâna trecută președinte al Comisiei pentru Politica de Coeziune Teritorială și Buget (COTER) a Comitetului European al Regiunilor. Mandatul său va fi de doi ani.

Emil Boc, fost prim-ministru al României este membru al Comitetului Europeran al Regiunilor (CoR) din anul 2019, se arată într-un comunicat al acestui for.

În tot acest timp, Boc a fost raportor pe diferite teme legate de educație, strategia europeaă pentru Universități și modul în care uniunea suferă din cauza „hemoragiei creierelor” spre alte destinații.

„În noua sa calitate de președinte al Comisiei COTER, Emil Boc își va concentrează activitatea politică pe utilizarea bugetului UE și a fondurilor de coeziune, decarbonizarea transportului și pentru asigurarea pe viitor a unei politici de coeziune purternică și eficientă”, se arată într-un comunicat al CoR.

​Emil Boc a transmis și o declarație, în care arată că una dintre prioritățile sale este implementarea programelor de coeziune.

„Ca președinte COTER, una dintre cele mai mari priorități ale mele este să mă asigur că vom avea o implementare eficientă, durabilă și calitativă a actualelor programe de coeziune și o politică de coeziune puternică.

Mă voi întâlni în curând cu comisarul UE pentru politica de coeziune și reforme, Elisa Ferreira, pentru a discuta Planul nostru de acțiune comun: trebuie să lucrăm îndeaproape cu Comisia pentru a oferi sprijinul necesar autorităților locale și regionale și pentru a accelera punerea în aplicare a acestuia.

Vreau să mă asigur că munca noastră în COTER are un impact real și că nicio regiune nu este lăsată în urmă, indiferent de dimensiune, provocări demografice sau geografice.

Trebuie să lucrăm împreună cu toate instituțiile UE pentru a ne asigura că vocea orașelor și regiunilor și a cetățenilor noștri este auzită.

Coeziunea nu este o tehnică, ci un principiu politic, este liantul care menține Europa unită. Viitorul democratic al Europei depinde de viitorul politicii de coeziune. În aceste momente dificile, în special, avem nevoie de coeziune și solidaritate pentru a putea răspunde corect și eficient nevoilor cetățenilor noștri

Președintele CoR are încredere în experiența primarului Clujului

„Emil Boc devine președinte al COTER într-un moment crucial pentru regiuni, orașe și Uniunea Europeană, ca întreg.Consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, criza energiei și recuperarea după pandemia de Covid-19, dă politicii de coeziune un rol și mai important în menținerea unei Europe unite. Experiența domnului Boc va ajuta Comisia să fie și mai vocală, pentru o politică de coeziune mai puternică”, a transmis președintele CoR, Vasco Alves Cordeiro, în mesajul în care l-a felicitat pe Emil Boc.

COTER urmărește îndeaproape dosarele legate de politica de coeziune, bugetul UE, precum și politica de transport, dezvoltarea teritorială, cooperare transfrontalieră și problemele urbane.

Emil Boc deține și funcția de președinte al Asicației Municipiilor din România.

Sursa info și foto: CoR Europa
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!