Ambasadorul României Lilian Zamfiroiu decorat de Alteța Sa Regală Henri, Marele Duce de Luxemburg
25 mai 2021

Cu ocazia sfârșitului de mandat ca ambasador al României în Marele Ducat al Luxemburgului, domnul Lilian Zamfiroiu a fost primit în vizită de rămas bun de Alteța Sa Regală Henri, Marele Duce de Luxemburg.

În cadrul audienței, a fost evocat nivelul excelent al relațiilor existente în prezent între România și Marele Ducat al Luxemburgului, precum și potențialul bogat al dezvoltării acestora, mai ales în ceea ce privește domeniul economic. În context, ambasadorul român l-a informat pe șeful statului luxemburghez cu privire la stadiul pregătirilor de organizare a unei Misiuni economice luxemburgheze în România, în conformitate cu decizia luată la cel mai înalt nivel cu ocazia vizitei de stat pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a efectuat-o în Marele Ducat în luna iunie 2016. Astfel, odată cu deschiderea, din această primăvară, a unei căi aeriene directe între Luxemburg și București, a fost atinsă masa critică pentru organizarea Misiunii economice de îndată ce condițiile generate de pandemia de Covid 19 o vor permite.

Totodată, Marele Duce Henri s-a interesat despre cum decurge campania de vaccinare în România și care este stadiul demersurilor țării noastre pentru a fi admisă în Spațiul Schengen. Ambasadorul a informat cu privire la campania de vaccinare că ritmul de imunizare este unul foarte bun, obiectivul Guvernului României fiind să atingă cifra de 5 milioane persoane vaccinate în primele zile ale lunii iunie. Marele Duce a fost plăcut impresionat de această performanță și l-a rugat pe ambasador să transmită felicitările sale autorităților române implicate în organizarea și desfășurarea campaniei, exprimându-și speranța ca în toată Europa să se poată vorbi la trecut de pandemia de Covid 19 către sfârșitul acestui an. În ceea ce privește demersurile pentru accederea țării noastre în Spațiul Schengen, ambasadorul a precizat că noul Guvern al României se află în curs de elaborare a măsurilor necesare pentru îndeplinirea recomandărilor cuprinse în ultimul raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), urmând ca după implementarea acestora să nutrim speranțe îndreptățite că MCV-ul va fi ridicat și, astfel, ni se va deschide calea către integrarea în spațiul de liberă circulație a persoanelor din cadrul Uniunii Europene.

Ambasadorul român a mulțumit pentru tot sprijinul de care s-a bucurat în timpul mandatului său din partea autorităților luxemburgheze și și-a exprimat speranța că și succesoarea sa, doamna Livia-Alexandrina Rusu, va beneficia de același important suport.

Ultima parte a audienței la Palatul Mare-Ducal a cuprins un moment festiv, ambasadorului Lilian Zamfiroiu fiindu-i conferit titlul de comandor al Ordinului Național „Coroana de Stejar” al Marelui Ducat.

„Domnule ambasador, în semn de recunoaștere și prețuire a intensei activități diplomatice și culturale pe care ați desfășurat-o aici de-a lungul mandatului dumneavoastră și, totodată, în urma propunerii pe care mi-a înaintat-o Prim-ministrul, am plăcerea să vă confer Ordinul Național „Coroana de Stejar” al Marelui Ducat, în grad de comandor, împreună cu felicitările mele” - a încheiat Marele Duce Henri.
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!