1 martie 2022

Papa de la Roma a făcut la timp şi constant ceea ce trebuia să facă un conducător autentic al celei mai importante biserici creştine: a declarat clar sprijin pentru Ucraina şi a condamnat crimele savârşite de ruşi.Dar şi biserica ortodoxă (mă rog bisericile ortodoxe, că sunt mai multe, aşa s-a întâmplat cu calea dreaptă „ortos doxa”, s-a rotunjit pe la fiecare naţiune sau amestec de naţiuni cum e la ruşi) e o instituţie importantă, mai mult deţine o supremaţie absolută din punct de vedere religios şi în Rusia şi în Ucraina dar şi în cateva ţări vecine printre care Belarus, Georgia, România, Grecia, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia.

Biserica ortodoxă din Ucraina şi-a declarat clar sprijinul pentru poporul Ucrainei. Biserica ortodoxă din Rusia e o penibilă şleahtă de pupători pe la spatele şi sub brâul luptătorului paranoic Putin.

Biserica ortodoxă din Grecia a reacţionat prin câţiva clerici mai importanţi dar nu ca instituţie.

Ortodocşii din spaţiul iugoslav se pare că-l iubesc pe ţar.

Biserica ortodoxă din Bulgaria se ocupă de pregătirea turismului de primăvară-vară.

In Republica Moldova sunt şi ortodocşi conduşi de la Moscova şi ortodocşi care ţin de BOR (Biserica Ortodoxă Română). Tăcere aproape totală.

In România n-a fost tăcere totală. Multă vreme, preipocritul Dionisie, infractor calificat ignorat (deocamdată!) de parchet şi alte instituţii şi protejat ciudat de conducerea BOR care putea şi trebuia de mult (aşa cum am scris acum câţiva ani) să-l trimită simplu călugăr la o mănăstire mai prăpădită, sau mai recent să-l excludă ca pe popa cântăreţ şi poponar, l-a lăudat pe Putin inclusiv la slujbe ţinute în biserici. Tăcerea BOR e jenantă.

L-am cunoscut bine pe actualul patriarh, am fost împreună şi la evenimente importante, am avut  şi discuţii pe tema raporturilor dintre România şi Rusia. Prin 1994, când Preasfinţia sa era Mitropolit al Moldovei, ne-am întâlnit la Chişinău şi am discutat pe îndelete despre revenirea basarabenilor la Biserica Mumă ca pas decisiv pentru revenirea lor a Patria Mumă. Nu înţeleg de ce BOR nu reacţionează clar la ce se întâmplă în Ucraina.

Evident, în Ucraina sunt anexate de fosta URSS importante teritorii româneşti, nordul Bucovinei cu Cernăuţi, Storojineţ etc, nordul Maramureşului, sudul Basarabiei, adică Buceagul cu judeţele Kahul, Bolgrad, Izmail şi e clar că aici au fost persecutaţi şi credincioşi şi preoţi români. Nu uităm că, după  ce a ajuns preşedinte, Zelenski a spus prostii despre cum România ar fi luat teritorii de la Ucraina. De asemenea, Ucraina a fost un stat relativ instabil, construit relativ recent. Dar aceste realităţi nu justifică în niciun fel dezastrul creat de ruşi.

Reacţia românilor simpli care au ajutat cât au putut refugiaţii din Ucraina e un răspuns care-i va pune pe ucrainieni să se mai gândească. E de remarcat şi reacţia unor preoţi ortodocşi români care s-au implicat şi ca oameni.

Dar, în ansamblu, reacţia bisericii ortodoxe e slabă spre inexistentă. Sigur sunt şi alte religii care n-au reacţionat: islamicii, religiile din India şi China, cultele neoprotestante etc. Sunt evrei şi în Rusia şi în Ucraina deci reacţia va fi şi aşa şi aşa. Dar, imensa majoriotate a populaţiei Ucrainei ca şi a Rusiei e creştin ortodoxă. Dezamăgirea cumplită care deja e resimţită la aproape toţi ucrainienii dar şi la din ce în ce mai mulţi ruşi se va îndrepta inevitabil şi asupra religiei. Asupra ortodoxiei mai ales. Se va întâmpla nu doar în Rusia şi Ucraina ci şi în ţările ortodoxe enumerate.

Sperăm că nu va fi al treilea război mondial, că nu vor fi folosite arme nucleare, că Putin va fi iolat, la nevoie eliminat chiar de ruşi, inclusiv cei cu epoleţi dar şi cu creier. Dar un mare perdant al acestui război va fi Biserica Ortodoxă dacă nu intervine rapid şi clar.
Un important perdant al războiului Rusia-Ucraina va fi Biserica Ortodoxă?
„Sunt profesor de istorie.
Istoria evenimentelor
care se vor întâmpla”

Constantin DUMITRU
  Editorial
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!