7 noiembrie 2022
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) premiază cele mai performante companii din România în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor” (TNF), ediția a XXIX-a. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie 2022, la Centrul Expozițional Romexpo. La eveniment sunt așteptați peste 600 de invitați - reprezentanți ai celor mai performante companii, personalități ale autorităților publice centrale, precum și președinți ai Camerelor de Comerț Județene.
Topul Național al Firmelor (TNF) 2022 este un clasament realizat în exclusivitate de către CCIR și reprezintă un barometru al performanței în afaceri. La baza acestuia stau indicatori financiari puternici: cifra de afaceri, profitul din exploatare, ponderea profitului din cifra de afaceri și numărul de salariați.
Cifrele analizate indică un număr de 12.740 de companii care au fost incluse în primele 10 poziții ale TNF 2022. Cifra totală de afaceri a acestor companii a atins suma de 212,14 miliarde de euro, iar profitul din exploatare a însumat 19,56 miliarde de euro. Companiile incluse pe primele 10 poziții ale TNF 2022 oferă un număr de 1.309.440 locuri de muncă. În 2021, au fost înregistrate tendințe de creștere a tuturor indicatorilor pentru toate domeniile incluse în Top, respectiv pentru numărul de companii incluse în primele 10 poziții, cifră de afaceri, profit și număr de salariați.
TNF 2022 prezintă cele mai performante companii din șapte domenii de activitate: industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură, silvicultură și pescuit, construcții. Cele mai semnificative domenii ca pondere după numărul de companii incluse în top 10 sunt: industria (35,2%), serviciile (28%), comerțul (20,9%), agricultura, silvicultura și pescuitul (5%), construcțiile (4,7%), cercetare-dezvoltare și high-tech (3,7%), turismul (2,2%).
În funcție de cifra de afaceri, comerțul are o pondere de 44,09% din cifra totală de afaceri a companiilor, urmat de industrie (35,4%) și servicii (11,3%). Cele mai profitabile companii sunt în domeniul industriei, cu un profit de 42,6% din total și o pondere a profitului de 11% din cifra de afaceri a companiilor din industrie.
Reprezentanții mediului de afaceri care doresc să participe la Gala Topului Național al Firmelor 2022 se pot înscrie online, accesând link-ul: https://tnf.ro/inregistrare2022/
Birou Comunicare Publică al CCIR
Performanţa - soluţia conservată în Topul Naţional al Firmelor
Economia are de suferit ori de câte ori lovește o criză, fie ea o pandemie, un război sau un conflict politic de durată. Dacă privim la ultimii ani, fiecare dintre ei a adus cate o criză majoră. De fiecare dată, sectorului privat i-a revenit rolul de a găsi soluțiile astfel încât locurile de muncă să fie păstrate, lanțurile logistice să nu se întrerupă, iar serviciile publice esențiale să funcționeze. Nici spitalele, nici transporturile și nici aprovizionarea cu apă sau alimente, nu ar mai fi funcționat dacă sectorul privat nu ar fi înțeles uriașa responsabilitate în vremuri de criză. Economia nu s-a oprit, iar oamenii de afaceri au asigurat stabilitatea economică a României. Pe munca și sacrificiile sectorului privat s-a ținut în funcțiune economia. Cu toate dificultățile, 2021 a fost anul revenirii economice cu 5.6% creștere în România și 4.2% în zona Euro, de unde vin cele mai multe comenzi pentru economia românească.
Performanțele înregistrate de companiile românești în 2021, grație unui efort extraordinar făcut de oamenii de afaceri, merită afirmate ca atare și promovate.
Succesul în afaceri vine doar prin enorm de multă muncă și exact acesta este și mesajul pe care Camera de Comerț și Industrie a României vrea sa îl consolideze cu ocazia Topului National al Firmelor 2022. Pentru că 2022 este un alt an de provocări majore pentru economia europeană, dialogul cu autoritățile naționale este vital pentru menținerea stabilității economice. Invazia rusă din Ucraina și criza energetică provocată de Federația Rusă au adus noi riscuri în economia europeană, după doi ani în care industrii întregi au fost aproape închise de criza legată de pandemia Covid-19. Inflația galopantă, modificările intempestive ale Codului fiscal, riscul recesiunii pe plan internațional sunt teme pe care mediul de afaceri trebuie să le abordeze in mod deschis în relația cu autoritățile naționale. România poate menține creșterea economică și poate evita recesiunea doar printr-un dialog autentic între stat și companii.
Oamenii de afaceri sunt chemați să strângă rândurile la evenimentul economic al anului - Topul Național al Firmelor 2022, un moment de sărbătoare și de reflecție despre viitor.(CCIR)
CCIR premiază cele mai performante companii din România în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor 2022”