Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business -  fondata 1993, Anul XXVII
nr.2 (889) Februarie 2019
Mitica Popescu a fost „singurul artist care a facut dintr-un nume comun, un nume propriu.”
In 1985, poetul Adrian Paunescu l-a premiat si i-a daruit, dupa cum marturiseste cu privirea aburita de emotie,
cel mai frumos  „citat cu suflet” pe care, de atunci, il aseaza  mereu in fruntea distinctiilor primite (numeroase premii
de excelenta, de onoare, in 2002  Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler,  „pentru devotamentul si
harul artistic puse in slujba teatrului romanesc, apoi in 2009,  Premiul pentru intreaga activitate la Gala Premiilor
UNITER, numeroase semne de recunoastere a unei cariere prodigioase. In 1984 a jucat in muzicalul „ Mitica
Popescu”, dupa piesa lui Camil Petrescu, (muzica Nicu Alifantis care era, la vremea respectiva, pentru ca nu absolvise
Conservatorul, angajat pe post de tamplar si facea sonorizarea spectacolului). Un important succes de casa,
spectacolul a tinut afisul timp de sase ani de zile. Alaturi de Mitica Popescu au cantat Anda Calugareanu,
Dinu Manolache, Gheorghe Visu, Ion Luchian Mihalea si grupul „Song” .
Repere
„Singurul artist care a facut dintr-un nume comun un nume propriu”
Interviu cu Maestrul Mitica Popescu realizat de Ileana DANALACHE
Ne aflam la  cumpana dintre ani, pleaca 2018, il asteptam, impreuna, pe 2019 suntem pe malul Marii Negre,  
la Nessebar, bem vin rosu si ne delectam, all inclusiv, cu delicatese bulgaresti, inclusiv muzica populara  
„dedicatie din partea gazdelor pentru prietenii din Romania”. Am grija sa il avertizez ca voi nota, cu intentia  
declarata de a le publica, o parte din amintirile pe care, cu  faimoasa-i modestie, le-a trecut de-a lungul  
anilor, sub tacere. Zambeste  larg si imi da replica imediat :

-  Imi  place sa fiu tras de limba! Intreaba-ma si voi vorbi despre viata mea, dar sa stii ca va fi un raspuns  
simplu, fara dedesubturi, doar teatrul a fost si este viata mea. O pasiune multiplicata la nesfarsit… Imi  
amintesc cu emotíe ce se povestea despre actorul Nicolae  Baltateanu caruia i se saruta mana in semn de  
respect, apoi despre Sica Alexandrescu  al carui nume il poarta acum teatrul Dramatic din Brasov si inca  
multi alti artisti faimosi care au inscris pagini extraordinare in istoria artei teatrale romanesti. Era, pe  
vremuri, un cronicar cu limba foarte acutita, Radu Popescu… Nu ierta nici o greseala.  Tin minte ca a  
scris despre Beligan o cronica laudativa care se incheia cu o fraza de „gheata” : “Pacat ca a calcat cu  
stangul in roluri… Beligan interpreta in spectacol  doua roluri. Pe mine cronicarii nu m-a luat la forfecat  
niciodata. De ce? Cred ca am fost un norocos!
La restaurantul aranjat in mod festiv, pe  ringul de dans, printre ploaia de confetii, o trupa feminina  isi  
rasuceste jupele involburate in ritmul seducatorului french can-can. Mitica Popescu le urmareste pe  
gratioasele dansatoare zambind,  aplauda discret, am pentru o clipa senzatia ca si-a pus alaturi melonul si  
bastonul… Este un spectator care  nu se bucura de intimitatea pe care o ofera anonimatul.In cele cateva zile  
de vacanta  petrecute la Nessebar a fost rugat, de nenumarate ori, fireste, cu maxima politete, sa accepte  
sedinte foto improvizate, paparazzi de ocazie fiind turistii romani veniti sa se bucure de ospitalitatea  
bulgareasca in mini-vacanta de final de an. L-au recunoscut imediat pe actorul Mitica Popescu acest monstru  
sacru al scenei si al ecranului romanesc. Mitica Popescu este un interlocutor fermecator. Nu pastreaza  
rachiune, nu are suparari, nu are polite de platit, e un om  pe care ti-l doresti, de cum l-ai cunoscut, sa-l  
pastrezi ca prieten. A primit lovituri crunte din partea soartei. Le-a depasit, parca in pas de dans, baiatul de  
cartier de Bucuresti, trecand prin timp cu intelepciune, impunandu-se cu  silueta-i uscativa, el,  
inconfundabilul actor care ar fi dorit sa fie dansator!
- Chiar asa, de profesie dansator, celebru precum Fred Astaire ?

- Ca Fred Astaire doar cand danseaza singur! Partenerele iti ingradesc libertarea de miscare… in dans,  
fireste! Am dansat cu negraita placere in musicalul „Mitica Popescu”, pasii mi-au fost indrumati de  
balerine celebre, Miriam Raducanu este una dintre ele.
A intalnit-o pe Leopoldina Balanuta la maturitate, au jucat impreuna in  Matca lui Sorescu, piesa pusa in  
scena  la Teatru Mic unde s-a transferat, dupa 26 de roluri jucate, in sase ani, la teatrul din Piatra Neamt si  
a ramas fidel teatrului  de pe strada Sarindar din 1973 pana in 2010.

A plecat de la teatrul din Piatra Neamt numit in gluma , ”cantonamentul bucurestean al actorilor” datorita  
unui noroc neasteptat. Fratele lui Petrica Gheorghiu, Vasile, actor si el, pleca definitiv in America, primise  
toate aprobarile si i-a anuntat ca  se va elibera un loc.A fost sansa lui de a reveni in lumea tearului din  
Bucuresti.Aici s-a intanit cu Leopoldina Balanuta, sotia lui timp de doua decenii, despre care imi spune  ca  i-
a fost partenera pe scena de mai multe ori si l-a amuzat, (nota red. zambeste si acum), „schita de portret”  
facuta de unul din „tehnicii” de la teatru care spunea : „Doamna Poldi, intalnita pe strada, e o femeie absolut  
obisnuita, o aparitie care nu atrage atentia trecatorilor! Pe scena  e stralucitoare, se transforma in mod  
miraculos intr-o mare doamna!”
- V-au placut femeile?
- Categoric, da. Le-am iubit si le-am respectat pentru ca, am iubit-o si am respectat-o nespus pe mama.

Mitica Popescu este bucuresteam get beget, nascut si crescut pe strada Sorcovei, zona  Aparatorii Patriei,
astazi cartierul Berceni. Altadata o mahala. Ii place o singura forma de relief, Bucurestiul dar ca orice
sagetator iubeste calatoriile. A fost in numeroase turnee prin Europa dar a  mers, de doua ori la Moscova si
Sankt Petesburg.  Apreciaza din bucataria autohtona toate mancarurile, are preferinta pentru fasolea alba,
gatita cu ciolan dar, exista o leguma pe care o refuza constant, prazul !  E singurul artist din familie.

-  Mama mai venea la teatru, tata niciodata, citea in schimb, toate cronicile si se lauda cu feciorul artist.
Se ducea la carciuma din cartier unde comenta meciurile si completa, impreuna cu prietenii, biletele de
pronosport. Erau pasionati sa incerce, cu fiecare meci, „sansa hartiei”…

A intrat la Facultatea de Teatru in 1957, dupa ce jucase mici roluri la Teatrul Armatei,  se integra usor si
firesc intre-o lume dorita, dar, din nefericite, brusc, destinul i-a fost intrerupt. A fost condamnat la 3 ani de
inchisoare pentru „nedenun?area de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. Adica a refuzat sau, mai
explicit, nici nu i-a dat prin gand sa-si toarne prietenii care intentionau sa fuga din  tara. Il intreb cu voce
soptita cum au fost anii de puscarie
-  Grei, foarte grei pentru ca, fiind „la politic” nu aveam dreptul nici la vizite, nici la pachete.
- Mi se pune un nod in gat dar continui, vreau sa aflu cum era o zi din viata unui detinut politic ?
-  Scularea la 5 dimineata, un tur printr-un culoar apoi inapoi in celula. Luam micul dejun un ceai, apoi   
pranzul o fiertura fara culoare, arpagic  uneori, rareori fasole fiarta, inapoi  in celula, seara ceva mai usor  
la cina, sa nu ne cada greu la stomac.
Ani de zile am visat ca mananc. Nu un fel anume, ci mancare… Ne scoteau  la munca, la inceput la cules  
arpagic dar au renuntat curand, nu era rentabil, puscariasii mancau arpagicul crud, avea un gust  
nemaipomenit ceapa asta micuta! Ne-au trecut la taiat stuf, se manca si stuful dar in cantitati mai mici,  
eram  in colonia de munca de la Salcia, in preajma Baltii Brailei, fusesem la Periprava dar am inceput  
arestul la Bucuresti, la Malmezon. Am luat-o in sens invers… cu exemplificarea.

Trage cu sete din tigara, imi explica de ce nu a vazut America, pur si simplu pentru ca nu a putut  sa accepte  
ideea de a sta peste 10 ore fara sa  fumeze. Bea cu moderatie si doar vin rosu, refuza taria de orice fel dar eu  
nu rezist tentatiei sa-l iscodesc cu intrebarea,care-mi sta pe buze, de ce beau actorii, il am in amintire pe  
fostul meu coleg de la actorie, Adrian Pintea care si-a tratat trei recidive de hepatite cu votca…
-De singuratate. De cele mai multe ori. S-a terminat spectcolul, a cazut cortina, se sting luminile, se sterge  
grima de pe obraz, spectatorii au plecat si actorul ramane singur. A trecut miezul noptii si somnul i-a zburat,  
e singur. A dat tot ce avea  rolului si se simte pustiit. Alcoolul il ajuta sa treaca spre o noua zi.  
-Insist cu intrebarea, nu se poate sa nu aveti regrete dupa o viata petrecuta in slujba zeitei Thalia, as dori sa  
vi le amintiti…

-Am si regrete. Unul dintre ele este legat de faptul ca nimeni nu l-a putut convinge pe directorul teatrului,  
scriitorul Dinu Sararu sa fie de acord cu inregistrarea spectacolelor care se jucau pe scena Teatrului Mic.  
Si au fost spectacole de foarte mare succes, daca ne amintim  lungul sir al cozii care se forma, in fiecare  
saptamana la casa de bilete. A fost insistent rugat de regizorii de la televiziune dar nu a cedat  la nici un  
argument! Astfel, zeci de ani de munca s-au pierdut in negura timpului fara sa mai ramana nici o urma.  
Daca priviti repertoriul din acea perioada a teatrului, veti vedea spectacole care au ramas de referinta,  
veti regasi nume de actori cunoscuti, iubiti, apreciati.
Eu voi nota faptul ca, Mitica Popescu  ramas in memoria peliculei  tv prin rolurile jucate  la teatrul de  
televiziune si ne amintim, tot impreuna, de spectacolul din 1984 „O noapte furtunoasa” de I.L .Caragiale unde  
l-a interpretat pe Nae Ipingescu, jucand alaturi de Octavian Cotescu, Valeria Seciu, Dan Condurache ( elevul  
lui Cotescu la clasa de actorie). Imi spune ca filmau pe un frig ucigator, li se stropeau fetele cu apa calda, sa  
para transpirati iar Octavian Cotescu inghitea din jumatate de ora in jumatate de ora nitroglicerina, sa poata  
rezista pe platou.

Despre rolurile din filme, numeroase si ele, se opreste la „ Vanatoarea de vulpi”, in regia lui Mircea Daneliuc.  
Acolo, Mitica Popescu a fost taranul Naita Lucean caruia i-a imprumutat chiar si itarii si camasa pentru  o  
mai mare autenticitate.Era nepotrivit de eleganta camasa din poplin scrobit adusa de costumier. A fost  
inconfundabilul Cocosila din „Morometii” . Ar fi jucat si in „Morometii 2” daca accepta Victor Rebengiuc sa   
joace, din nou, rolul lui Moromete… Cum acesta a refuzat, regizorul Stere Gulea a regandit intreaga  
distributie.
A jucat in spectacole memorabile sub indrumarea unor regizori importanti ai teatrului contemporan, Radu  
Penciulescu, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu, Sorana Coroama, Catalina Buzoianu Cornel Todea sunt doar  
cateva nume pe care le  pomeneste,pastrand acelasi zambet prietenos . A fost mereu prezent pe platourile de  
filmare , la televiziune si la teatrul radiofonic.

”Va datorez nenumarate momente de arta adevarata in roluri memorabile, in teatru si in film, intre care rolul   
din „Niste tarani” a ramas in memoria mea sentimentala. Ca si rolul din filmul ce a evocat momente istorice  
dramatice ale transportului prin Romania a aurului polonez, la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial”  
este opinia guvernatorului BNR Mugur Isarescu.
-Domnule Mitica Popescu ati fost distribuit cu generozitate si in roluri mici, ce ne spuneti despre aceste  
experiente ? Acum sunteti, de multa vreme, gazda emisiunii pe care o difuzeaza TVR 2 intitulata, cum altfel,  
decat  „D’ale lu’ Mitica”.

- Un rol mic te solicita mai mult si mai intens ca un rol principal, un rol mare. Nu ai voie sa ratezi nici o  
replica, pierzi enorm daca „sari” ceva si se schimba sau se  diminueaza cateva nuante… Ca si in viata de  
zi cu zi, nu esti intotdeauna protagonist !Importanta e abordarea, sa tratezi cu seriozitate si atentie rolul  
si pe cel din piesa si din viata. Acum, la inceput de an 2019, am onoarea sa va salut, spunandu-va :„La  
buna vedere”…






Reproducerea oricarei imagini sau oricarui text din acest site se poate face doar cu acordul TopBusinessNews.
Potrivit art 206 Cod Penal responsabilitatea juridica apartine autorilor textelor publicate.
Piata de Arta