19 iulie 2022

Într-o scrisoare deschisă transmisă românilor și publicată de Ambasada României în SUA, opt diplomați americani susțin că includerea României în programul Visa Waiver „ar stimula comerțul, turismul, schimburile educaționale, precum și relațiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane”.

Cei opt ambasadori ai SUA în România de după 1994 au transmis această scrisoare cu ocazia împlinirii 25 de ani de la încheirea Parteneriatului strategic SUA-România. „Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiții ale SUA în Europa și suntem cu toții mândri că am fost parte a acestei povești de succes”, afirmă cei opt diplomați în acest mesaj, pe care Ambasada României în SUA îl caracterizează drept „un demers fără precedent în ultimii 25 de ani”.
Foștii ambasadori ai SUA în România pledeaza pentru ridicarea vizelor pentru români
Scrisoarea deschisă este semnată de Alfred H. Moses, James Carew Rosapepe, Michael E. Guest, Jack Dyer Crouch II, Nicholas F. Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman. În acest mesaj, ei remarcă avantajele ridicării vizelor pentru români. Includerea României în programul Visa Waiver ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. Ar stimula comerțul, turismul, schimburile educaționale, precum și relațiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane

Ambasadorii subliniază că „Guvernele noastre trebuie să continue să lucreze împreună pentru a progresa către îndeplinirea cerințelor de admitere a României în acest program”. Cei opt diplomați notează și că în cei 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic în 1997 „România s-a dovedit a fi un aliat de încredere și un prieten adevărat”. „De-a lungul timpului, peste 30.000 de militari români au luptat alături de forțele americane în unele dintre cele mai dificile teatre de operații din lume. România și-a demonstrat hotărârea și calitățile de lider pe subiecte critice precum energia și schimbările climatice, siguranța rețelelor 5G și securitatea cibernetică. A fost un campion al promovării cooperării, securității și dezvoltării”. România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Până acum însă, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%. Acum, România este la un procent de 10%. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe a pus recent la dispoziția românilor care vor să aplice pentru viza turistică de SUA un pliant online cu pașii de urmat. Instituția condusă de ministrul Bogdan Aurescu a precizat că este foarte important ca oamenii să nu aplice pentru viză daca nu îndeplinesc condițiile cerute de SUA și explicate în pliant, altfel procentul de respingere va rămâne ridicat. (SFI)
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!