Promovam performanta economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business - fondata 1993, Anul XXVII
nr.2 (889) Februarie 2019
"Ma bucur sa ma aflu in mijlocul dumneavoastra pentru a celebra impreuna 160 de ani de la prima unire
a romanilor si pentru a evoca si cinsti memoria marelui artizan al modernizarii tarii, Domnul Unirii,
Alexandru Ioan Cuza.
Iasiul a fost locul apropierii Moldovei de civilizatia si valorile occidentale. De altfel, Moldova a fost prima
dintre provinciile romanesti care a aderat la idealurile Revolutiei de la 1848. Actele domniei lui
Alexandru Ioan Cuza, ca si contributia politica a principalului sau colaborator, Mihail Kogalniceanu, isi
au izvorul in idealurile revolutionare de la 1848. Dreptate si fratie a reprezentat prima deviza a
Tricolorului, inspirata de idealurile Revolutiei franceze.
Unirea principatelor romane si angajarea societatii romanesti pe calea reformelor democratice, de
inspiratie occidentala, s-au dovedit obiective inseparabile ale aceluiasi proces istoric.
Iasi - Capitala Istorica a Romaniei
Reproducerea oricarei imagini sau oricarui text din acest site se poate face doar cu acordul TopBusinessNews.
Potrivit art 206 Cod Penal responsabilitatea juridica apartine autorilor textelor publicate.
Doamnelor si domnilor,
Evocand prima unire a romanilor, nu doar pretuim viziunea si faptele de la 1859, dar, totodata, punem in
lumina viabilitatea optiunii politice si a angajamentului popular al acelor vremuri.
Atunci, ca si la 1918 ori astazi, romanii au inteles ca unitatea nationala este singura cale spre o
societate moderna, a carei trainicie se bazeaza pe respectarea drepturilor cetatenesti si pe garantarea
egalitatii tuturor in fata legii.
Inaintasii si-au dorit pentru viitorul natiunii o tara a integritatii, o tara a oamenilor liberi si educati, si
din aceste aspiratii s-a nascut energia populara care a facut posibila Unirea Principatelor. Sunt aspiratii
la fel de valabile si astazi.
In 1859, istoria a consemnat un prim proiect de tara, care cuprindea reforma agrara, reforma
invatamantului, modernizarea institutiilor publice si a infrastructurii. Omagiindu-l pe Alexandru Ioan
Cuza, nu uitam ca fiecare generatie are oportunitatea de a intari edificiul unitatii nationale prin
proiectele sale proprii.
Politicienii, elitele la modul general, au datoria de a se prezenta in fata cetatenilor si a istoriei cu
obiective si cu rezultate. Cand e vorba de a genera noi energii, de a moderniza societatea, cum s-a
intamplat dupa Unirea Principatelor, educatia si infrastructura trebuie sa fie prioritatile unei guvernari
responsabile.
Din pacate, la 160 de ani de la momentul pe care il sarbatorim astazi, in locul unirii in jurul interesului
national si al integrarii depline in Europa, guvernantii au preferat o harmalaie populista si o jalnica
topaiala legislativa si administrativa.
In locul unei viziuni coerente, care sa asigure Romaniei o dezvoltare sustenabila, actualii guvernanti
pericliteaza viitorul tarii printr-o avalansa de masuri cu efecte care se arata dezastruoase. Romania nu
merita asemenea politicieni lipsiti de responsabilitate fata de tara! Nici Iasul, cu mostenirea sa istorica,
nu merita sa ajunga un oras al investitiilor mereu promise si amanate, mai ales cand vorbim despre
proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional. Unirea din urma cu 160 de ani ne obliga sa
facem totul pentru a reda speranta romanilor intr-un viitor in care tara sa fie bine guvernata, iar
cetatenii respectati.
Doamnelor si domnilor,
Pentru Iasi, trecutul este o resursa, iar istoria acestor locuri va da incredere in optiunile dumneavoastra
si energie in atingerea obiectivelor pe care vi le-ati propus.
De-a lungul vremii, carturarii ieseni au contribuit la transformarea invatamantului in liantul care a
desavarsit pe plan spiritual si intelectual unificarea politica a teritoriilor romanesti.
La doar un an dupa unirea principatelor, aici aparea prima universitate moderna de pe teritoriul tarii
noastre. Ati ramas un vector de transformare catre un sistem de educatie adaptat nevoilor secolului XXI
si va multumesc, cu aceasta ocazie, pentru parteneriatul dumneavoastra constant in cadrul proiectului
Romania Educata.
Doamnelor si domnilor,
Pentru Iasi, a fi Capitala istorica nu inseamna a privi cu melancolie spre trecut, ci a-si reincarca
energiile pentru dezvoltarea sa ca metropola nationala si europeana.
Aici, la Iasi, in momente cruciale ale istoriei noastre moderne, au fost luate decizii care au influentat in
cea mai mare masura existenta si dezvoltarea intregii Romanii. In istoria urbei dumneavoastra se
regasesc manifestarile unora dintre cele mai importante aspiratii ale romanilor.
De aceea, va urez tuturor, dragi cetateni ai «dulcelui targ al Iesilor», sa va bucurati de prestigiul de
Capitala istorica, intru multi ani!
Doamnelor si domnilor,
Sa luam aminte la mesajul istoriei! Libertatea si unitatea nationala, precum si statutul de cetateni
europeni ne obliga la angajament si responsabilitate pentru alegerile si actiunile noastre, fiindca ele
genereaza mostenirea pe care o lasam generatiilor urmatoare.
In trecutul sau, Iasul nu a dat inapoi de la ceea ce, inca de pe vremea cronicarilor, si-a asumat sa fie:
nu doar cetate de scaun, ci si o cetate a cartii si a scolii, a spiritualitatii si culturii, o poarta a
patrunderii si difuzarii valorilor umaniste.
Sunteti mostenitorii acestui proiect istoric si aveti datoria de onoare de a-l implini!
Sunt convins ca aici, la Iasi, dar nu numai, prin optiuni si fapte, veti contribui decisiv la construirea
viitorului pe care Romania il merita!
Va felicit, la multi ani!"
Klaus Iohannis
Primarului iesean Mihai Chirica i-a fost înmanata copia Decretului de promulgare a Legii pentru declararea Municipiului Iasi „Capitala Istorica a Romaniei"