• HOME

Acum avem, desigur, o imagine privitoare la ceea ce

reprezinta o banca centrala in prezent, cand exista in

lume circa 200 de astfel de institutii. Banca centrala face

parte din sistemul bancar pe doua etaje (two-tier banking

system). In general, aceasta institutie nu lucreaza direct

cu publicul, ci doar cu bancile comerciale si cu trezoreria

statului, acestea detinand conturi la banca centrala.

Functiile clasice ale bancilor centrale privesc emisiunea

de moneda si politica monetara. Aceasta din urma se

realizeaza in principal prin stabilirea ratei dobanzii de

politica monetara si prin utilizarea unor instrumente

precum operatiunile de piata monetara, facilitatile

permanente acordate institutiilor de credit si rezervele

minime obligatorii. Transmisia politicii monetare are loc

in mod indirect, prin intermediul bancilor comerciale. De

altfel, acest caracter indirect este reflectat de termenul

„canal de transmisie”, utilizat frecvent in limbajul

bancherilor centrali.

La emisiunea monetara si politica monetara, se adauga,

de la caz la caz, si alte functii ce pot fi indeplinite de

banci centrale, cum ar fi supravegherea sistemului

bancar ori administrarea rezervelor internationale. De

exemplu, in cazul BNR, principalele atributii sunt

urmatoarele:

· Elaborarea si aplicarea politicii monetare si a

politicii de curs de schimb;

· Asigurarea stabilitatii financiare;

· Autorizarea, reglementarea si supravegherea

prudentiala a institutiilor de credit, promovarea

si monitorizarea bunei functionari a sistemelor

de plati;

· Emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace

legale de plata pe teritoriul Romaniei;

· Stabilirea regimului valutar si supravegherea

respectarii acestuia;

· Administrarea rezervelor internationale ale

Romaniei;

· Autoritate nationala de rezolutie pentru sectorul

bancar.

Pe plan mondial, se observa o relativa diversitate in ceea

ce priveste functiile bancilor centrale. De pilda,

Bundesbank, banca centrala a Germaniei, nu efectueaza

supraveghere prudentiala, in timp ce Banca Olandei

indeplineste aceasta functie. Banca centrala din Cehia

supravegheaza intregul sistem financiar (incluzand piata

de capital si cea a asigurarilor), iar cea din Ungaria are

atributii in domeniul protectiei consumatorului de servicii

financiare.

As mai mentiona ca imi amintesc, de pe vremea cand se

lucra la elaborarea Statutului BNR din 1991, ca Banca

Italiei efectua anumite servicii pentru populatie (de

exemplu, plata pensiilor), atat din considerente istorice,

cat si din motive ce tineau de increderea in aceasta

institutie.

Acestea sunt doar cateva exemple relevante pentru

deosebirile dintre functiile exercitate de diferite banci

centrale. De fapt, daca ne uitam doar la harta functiilor

bancilor centrale din Uniunea Europeana, constatam ca

exista eterogenitate. Iar aceasta eterogenitate este

generata, desigur, de cauze legate de evolutia istorica a

acestor institutii.

Analiza istorica a legaturilor dintre bancile centrale si

guverne releva ca schimbarile in politica monetara pot fi

explicate prin trei elemente. Primul element se refera la

conditiile politice de baza, cum ar fi atitudinea statului

fata de libertatea sau controlul pietelor (libertatea fiind

promovata, de exemplu din secolul al XIX-lea pana la

Primul Razboi Mondial, iar controalele fiind promovate

ulterior, pana in anii ’70). Un al doilea element priveste

unele conditii pe termen scurt care actioneaza ca

declansator al schimbarilor, cum a fost cresterea inflatiei

in anii ’70, care a condus la intarirea independentei

bancii centrale, sau, dimpotriva, deflatia din perioada

1929-1939, care a dus la diminuarea independentei

bancilor centrale pentru aproape 40 de ani. In fine, cel

de-al treilea element se refera la complexitatea sau

simplitatea ce caracterizeaza misiunea bancii centrale:

cand aceasta a fost simplu de inteles, adica a constat in

atingerea unui singur obiectiv bine definit, a existat mai

multa independenta fata de guvern.

Devine astfel evident ca istoria ne ajuta sa identificam

un model dupa care regimurile monetare alterneaza si sa

intelegem evolutiile referitoare la obiectivele si

instrumentele politicii monetare. Vorbind despre

importanta studierii atente a trecutului, tin sa mentionez

ca, de exemplu, ambele concluzii clare privind rolul

bancilor centrale in perioada interbelica la care ajung

Goodhart, Capie si Schnadt in studiul lor din aceasta

carte au mare relevanta pentru momentul actual,

inclusiv in unele economii emergente, printre care si

Romania. Cele doua concluzii sunt: (i) este improbabil ca

bancile centrale, oricare ar fi relatia lor statutara cu

guvernele, sa se abata de la consensul politic intern

privind masurile de politica economica a caror adoptare

este apreciata ca necesara; (ii) stabilitatea monetara este

imposibila in absenta stabilitatii fiscale.

Din lucrarea lui Stanley Fischer privind bancile centrale

moderne, la care ma refer pe larg in studiul introductiv,

tin sa mentionez acum ceea ce as califica drept un semn

indiscutabil de clarviziune al acestei personalitati

marcante a gandirii economice. Astfel, Fischer discuta in

anul 1994 atat despre cauzele si costurile inflatiei inalte,

in lumina perioadelor anterioare de inflatie inalta, cat si

despre potentialele probleme asociate unei inflatii prea

scazute, in contextul in care la inceputul anilor ’90 era

greu de anticipat ceea ce avea sa se intample in

economiile avansate dupa criza globala declansata in

2008. Dificultatea de a lua serios in discutie o potentiala

problema in a creste inflatia venea de la conceptia care

se instalase inca din anii ’60, conform careia o perioada

de deflatie in regimurile monetare bazate pe moneda

fiduciara nu poate fi decat relativ scurta. Cand, totusi, la

inceputul anilor ’90, Japonia a intrat in ceea ce numim

capcana lichiditatii, viziunea multor economisti a fost ca

este doar o exceptie si ca Japonia se va alatura curand

situatiei normale a tarilor dezvoltate. Timpul a aratat,

dimpotriva, ca celelalte tari dezvoltate aveau sa se

confrunte cu probleme similare celor din Japonia. Iar

abordarea lui Fischer s-a dovedit a fi adecvata din

perspectiva provocarilor la adresa politicii monetare in

perioada postcriza.

As mai aminti si remarca lui John Major ca simpozionul

de la Londra a reprezentat cea mai mare reuniune a

bancherilor centrali, complet eliberati de influenta

ministrilor de finante. Imi permit sa observ insa ca Banca

Angliei era in 1994 mai putin independenta decat Banca

Nationala a Romaniei. Banca centrala a Marii Britanii

era inca in subordinea ministerului de finante, urmand

a-si castiga independenta operationala abia in anul 1997.

De altfel, lucrarea elaborata de Stanley Fischer se

incheia astfel: „La 300 de ani de la nastere, este timpul

sa ii permitem Batranei Doamne sa isi asume

responsabilitatea de a fi independenta”.

Sunt convins ca, la fel ca in trecut, locul si rolul bancilor

centrale va depinde in continuare nu doar de

recomandarile bancherilor centrali ori ale mediului

academic, ci si de ceea ce considera potrivit societatea in

ansamblul sau.

Independenta sau autonomia bancilor centrale urmeaza

un ciclu de intarire sau de slabire pe parcursul diverselor

perioade istorice, unul dintre determinantii evolutiilor in

acest plan fiind inclinatia spre inflatie a decidentilor de

politica economica, ratiune importanta pentru delegarea

politicii monetare catre o institutie independenta. Cand

problema se pune in termenii necesitatii de a genera

inflatie si nu de a o tempera, exista premisele punerii in

discutie a gradului de autonomie a acestei institutii.

Apare in contextul actual, marcat in tarile dezvoltate de

un nivel redus al inflatiei, si intrebarea daca aceasta

este o evolutie tranzitorie sau, dimpotriva, este o

manifestare a unui trend secular determinat de

progresul tehnologic.

Istoria atesta aceasta traiectorie sinuoasa a

independentei bancilor centrale si, in general, a relatiei

lor complexe cu guvernele, dar este evident ca pe

anumite paliere trebuie sa existe punti de comunicare -

si nu numai - intre aceste institutii. Se poate spune ca,

de-a lungul timpului, nici subordonarea, cand a existat,

nu a fost totala, nici independenta, cand a fost prezenta,

nu a fost deplina. Oricum va arata viitorul bancilor

centrale, este cert ca acesta va depinde de rezolvarile

care vor fi gasite la aceste intrebari si dileme, a caror

actualitate se va mentine si in continuare.

In incheiere, tin sa va anunt ca, pentru a aprofunda acest

subiect generos, Banca Nationala a Romaniei

intentioneaza sa organizeze, pe parcursul acestui an, un

seminar international dedicat rolului bancilor centrale in

prezent si in perspectiva.

Daca in anul 1994 Batrana Doamna din strada

Threadneedle din Londra si-a sarbatorit tricentenarul

printr-un eveniment stiintific cu totul special, care a

prilejuit discutii ce se dovedesc relevante si astazi, cred

ca si institutia ceva mai tanara din strada Doamnei,

Bucuresti, Romania, poate marca implinirea a 140 de ani

de la infiintare printr-o dezbatere pe aceasta tema.

Speram ca demersurile noastre sa aiba succes si sa ne

fiti din nou oaspeti cu un astfel de prilej.