In contextul evenimentelor recente cauzate de noul
coronavirus2019 (COVID-19), Banca Nationala a Romaniei
(BNR) a intreprins un set de masuri pentru a sprijini
eforturile autoritatilor publice si ale sistemului bancar de a
limita efectele crizei asupra economiei nationale.
In primul rand, BNR a luat toate masurile necesare pentru
a asigura, in continuare, buna functionare a sistemelor de
plati si de decontare in moneda nationala, in vederea
desfasurarii, in conditii normale, a tranzactiilor comerciale
si financiare, indiferent de evolutia situatiei cauzate de
pandemie.
De asemenea, BNR monitorizeaza si analizeaza permanent
evolutiile interne si internationale, precum si impactul
pandemiei de COVID-19 asupra pietelor financiare si
economiei nationale, fiind pregatita sa asigure stabilitatea
necesara in conditiile date, precum si lichiditatea
sistemului bancar, pentru buna functionare a finantelor
publice si a economiei reale. Finantarea curenta a
cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale,
investitii, etc.) este prioritara. In cazul unei cereri crescute
din partea populatiei, BNR va asigura bancilor fluxuri
neintrerupte de numerar pentru toate operatiunile, inclusiv
cele de lichiditati pentru bancomate. Clientii bancari au
acces deplin la banii disponibili in conturile lor, indiferent
ca aleg sa retraga sume de la ATM-uri, sa opereze
tranzactii bancare sau, daca este necesar, sa se deplaseze
la sucursalele si agentiile bancilor.
Pentru a evita, totusi, contactul fizic direct si deplasarile
care nu sunt urgente, BNR recomanda efectuarea
operatiunilor bancare, pe cat posibil, prin intermediul
mijloacelor moderne de plata disponibile, precum cardurile
sau platile online. In aceasta perioada, cele mai multe
institutii financiare au luat mai multe decizii pentru a
proteja sanatatea clientilor si a angajatilor, asigurand in
acelasi timp continuitatea operationala a activitatii. Aceste
masuri sunt in concordanta cu indicatiile autoritatilor
publice de a respecta distantarea sociala si izolarea
preventiva, tinand cont de circumstantele actuale
exceptionale.
BNR actioneaza si sustine in totalitate demersurile
sistemului bancar, de sprijinire a persoanelor fizice si
companiilor afectate de criza, prin modalitati adecvate, de
la caz la caz, de usurare a ratelor la creditele in curs si de
facilitare a accesului la noi linii de finantare. BNR
pregateste modificari adecvate ale regulamentelor bancare
prudentiale, in concordanta cu recomandarile europene si
internationale pentru aceasta perioada, urmarind, totodata,
si mentinerea in limite acceptabile a bonitatii institutiilor
financiare si a clientilor nebancari (companii si populatie).
(Directia comunicare si relatii cu publicul a BNR)
Varful tensiunilor generate de criza COVID-19 in
domeniul monetar, bancar si financiar a fost depasit. Daca
in perioada 11-20 martie 2020 retragerile de numerar, de
la BNR, ale institutiilor de credit, pentru a acoperi cererea
populatiei si a intreprinderilor, au atins nivelul record de
4.4 miliarde lei (de doua ori mai mult decat in decembrie
2019, perioada sarbatorilor de iarna), in ultimele zile
acestea s-au redus substantial. Valoarea numerarului din
casele de circulatie ale institutiilor de credit a crescut,
ceea ce inseamna ca acum acestea isi pot acoperi din
interior necesarul de numerar pentru efectuarea platilor
si alimentarea fluenta a ATM-urilor.
Fondul de rezerva de numerar al BNR a ramas in limitele
de prudenta si a crescut usor in ultimele zile. In prezent
nu se manifesta blocaje in asigurarea cererii de numerar
in lei. BNR recomanda, totusi, ca in aceasta perioada
intreprinderile si populatia sa foloseasca in cea mai mare
masura posibila instrumentele de plata fara numerar. In
ceea ce priveste asigurarea necesarului de numerar in
valuta, discontinuitatile au fost determinate atat de
cererea mare, cat si de suspendarea unor transporturi
aeriene externe; situatia este in curs de normalizare.
Sistemul bancar romanesc este solid si functioneaza cu
parametrii de lichiditate si solvabilitate peste mediile
europene, iar sistemul de plati a lucrat fara eroare.
Chiar daca la nivelul intregului sistem financiar-bancar a
existat un excedent de lichiditate, preferinta pentru
lichiditate specifica perioadelor de criza a cauzat, in zilele
imediat urmatoare declararii starii de urgenta, blocaje
temporare si punctuale in finantarea cheltuielilor
bugetare si a economiei reale, precum si unele majorari
de rate de dobanda, in special pe piata monetara.
Dupa anuntarea masurilor de politica monetara hotarate
de catre CA al BNR, fluxurile de lichiditate s-au fluidizat
semnificativ, inclusiv datorita operatiunilor pe baze
bilaterale efectuate de BNR, finantarea cheltuielilor
statului s-a derulat fara sincope, iar ratele de dobanda s-
au redus considerabil. Cursul de schimb al leului s-a
stabilizat intr-un interval de 1 (unu) la suta, cu usoara
tendinta de apreciere in ultimele zile, ceea ce a prevenit
cresterea cheltuielilor statului cu finantarea datoriei
publice in valuta si a importurilor necesare in aceasta
perioada, iar, pe de alta parte, a calmat anticipatiile de
deteriorare a situatiei macroeconomice.
Personalul BNR lucreaza de la inceputul lunii martie a.c.
in conditii de urgenta, conform planului de continuitate
specific bancilor centrale din sistemul european. Acum
obiectivul nostru principal este sa pastram stabilitatea
recastigata si in acelasi timp sa asiguram lichiditatile
necesare finantarii fluente a cheltuielilor bugetare,
economiei reale si populatiei. Celor aflati in prima linie in
lupta cu inamicul invizibil - personalul medical, militar si
cel din Ministerul Afacerilor Interne - le transmitem
recunostinta noastra si promisiunea ferma ca vom acoperi
cu prioritate si fara sincope nevoile de lichiditate, in lei si
valuta, pentru finantarea operatiunilor prin care se
asigura cele necesare activitatii lor. Multumim colegilor
din Ministerul Finantelor Publice si din sistemul bancar
cu care conlucram pentru atingerea obiectivelor
mentionate.