• HOME Martie 2019

Acad.Mugur Isarescu, guvernatorul BNR

Dupa atatia ani in functia de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, dezbaterile de astazi imi ofera o

ocazie in plus de a analiza retrospectiv rolul indeplinit de politica monetara in sustinerea convergentei

nominale si reale din Romania. Au trecut aproape doua decenii de la demararea negocierilor de aderare

a Romaniei la Uniunea Europeana (atunci, in anul 2000, ocupam functia de prim-ministru). (...)

In primul rand, criteriile de convergenta nominala sunt profund inradacinate in mintea factorilor de

decizie, dar Tratatul de la Maastricht statueaza in mod explicit si faptul ca este necesar „un grad ridicat

de convergenta sustenabila”. Totusi, se pare ca uneori aceasta cerinta a fost trecuta cu vederea. In al

doilea rand, experienta practica acumulata pana in prezent in ceea ce priveste adoptarea euro a

demonstrat ca si convergenta reala este esentiala pentru finalizarea cu succes a acestui proces. Chiar

si in absenta unei definitii clare si a unui consens asupra unui reper numeric, a devenit limpede ca un

nivel suficient de ridicat de convergenta reala constituie o premisa pentru limitarea la minimum a

costurilor asociate cu pierderea independentei politicii monetare ulterior adoptarii euro. Ultimii ani au

dovedit ca zona euro nu este un loc confortabil pentru economiile cu nivel scazut de competitivitate sau

cu piete rigide. Nu ar trebui sa uitam ca adoptarea euro implica un angajament permanent, dupa cum a

subliniat Otmar Issing, primul economist-sef al BCE.

Romania a inregistrat progrese semnificative in domeniul convergentei reale, reflectate in reluarea

cresterii economice si accelerarea acesteia in perioada care a urmat crizei economice globale. Aceasta

evolutie a condus la un avans al PIB pe locuitor ca pondere in media zonei euro (pe baza standardului

puterii de cumparare) de la 31,7 la suta in anul 2005 la 58,6 la suta in anul 2017. Este cel mai rapid

ritm de crestere consemnat in cadrul grupului de tari cu tendinte similare.

Perspectivele clare de aderare la UE au creat conditii favorabile procesului de convergenta reala a

Romaniei anterior anului 2007. Ulterior, aderarea efectiva la „clubul de convergenta” al UE a stimulat

procesul de recuperare a decalajelor economice. Urmatoarea etapa este, desigur, aderarea la zona euro.

Cu toate acestea, succesul adoptarii monedei unice presupune identificarea momentului optim. Acest

demers, dupa cum am subliniat anterior, este conditionat in principal de realizarea unui nivel suficient

de inalt de convergenta reala, in paralel cu respectarea criteriilor de convergenta nominala. Spre

deosebire de UE, zona euro nu este un „club de convergenta”, intrucat membrii sai actuali nu si-au

imbunatatit neaparat nivelul de convergenta dupa adoptarea euro. In timp ce nivelul optim de

convergenta reala pentru aderarea cu succes la zona euro constituie inca obiectul unor dezbateri

intense, coerenta si sustenabilitatea convergentei reale sunt, in opinia mea, cel putin la fel de

importante ca si nivelul acesteia. Si pentru a ramane pe calea cea buna, convergenta economica - atat

cea reala, cat si cea nominala - trebuie sa avanseze in concordanta cu fundamentele economiei,

altminteri progresul ar fi periclitat de derapaje abrupte. La urma urmei, fortarea procesului de

convergenta este tot atat de nociva precum amanarea lui.

Referitor la convergenta nominala, in intervalul iulie 2015 - noiembrie 2017, Romania a indeplinit toate

criteriile de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht (dar fara sa participe la mecanismul

cursului de schimb). Faptul ca, la momentul actual, valorile de referinta pentru rata dobanzii pe termen

lung si pentru inflatie nu mai sunt indeplinite reprezinta un avertisment ca ar trebui depuse eforturi

pentru realizarea convergentei nominale intr-o maniera durabila, si nu accidentala sau temporara.

Acest lucru este posibil numai atunci cand cele doua tipuri de convergenta se potenteaza reciproc.

Pe calea catre o convergenta lina si sustenabila, un prim principiu calauzitor este acela de a evita

inscrierea pe o traiectorie divergenta. Si aceasta nu numai la nivelul tarilor; reducerea decalajelor de

dezvoltare in interiorul tarilor este, de asemenea, esentiala pentru atenuarea compromisurilor (trade-

offs) generatoare de provocari la adresa politicilor care se confrunta cu socuri asimetrice. In Romania, de

exemplu, se pot intalni zone comparabile, in ceea ce priveste nivelul de dezvoltare si standardul de viata,

cu economiile occidentale, dar si regiuni ramase mult in urma. In plus, in anul 2016, cea mai bogata

regiune a Romaniei a fost de aproape patru ori mai bogata decat cea mai saraca regiune (pe baza PIB

regional pe locuitor ca pondere in media zonei euro).

Cel de-al doilea principiu in vederea realizarii unei convergente line si sustenabile este de a mentine

directia. Ma refer la faptul ca, odata ce am facut pasi inainte, nu trebuie sa regresam. Acum este

important sa mentinem economia pe un trend de crestere, fiind totodata extrem de atenti sa protejam

echilibrele macroeconomice recastigate in urma unui proces dureros de ajustare care a avut loc dupa

criza internationala. Singura modalitate de a merge inainte este prin recurgerea la un mix coerent de

politici macroeconomice si la reforme structurale ferme, menite sa majoreze potentialul de crestere a

economiei si, in acelasi timp, sa ii sporeasca rezistenta la socuri

Politica monetara contraciclica creeaza conditii prielnice pentru o convergenta lina. Acesta a fost mereu

unul dintre principiile pe care s-au bazat calibrarea orientarii politicii monetare a BNR, precum si

dezvoltarea si utilizarea instrumentelor acestei politici. In privinta celor din urma, un exemplu il

reprezinta masurile prudentiale neortodoxe luate inainte de criza globala pentru a reduce impactul

fluxurilor de capital extrem de volatile; referindu-se la acestea, FMI a mentionat BNR ca fiind unul

dintre „pionierii” implementarii a ceea ce mai tarziu au fost numite „instrumentele macroprudentiale”.

Pentru a mentine coerenta si sustenabilitatea convergentei reale, politica monetara ar trebui nu numai

sa actioneze intr-o maniera contraciclica, ci si sa fie flexibila, evitand, in acelasi timp, extremele. Pe de

o parte, ar trebui sa nu ignore, in vreun fel, amenintarea inflatiei de dragul unei prosperitati castigate

rapid si usor (si, prin urmare, iluzorii). Pe de alta parte insa, ar trebui sa evite sa devina - ca sa-l citez

pe Mervyn King - „obsedata de inflatie”. Plecand de la aceasta filosofie, in anul 2005, Banca Nationala a

Romaniei a hotarat sa adopte o versiune „light” a strategiei de tintire a inflatiei, in conditiile in care

tintirea agregatelor monetare trebuia abandonata in principal din cauza ruperii relatiei dintre agregatele

monetare si rata inflatiei. Tintirea „light” a inflatiei a fost considerata mai potrivita decat orice alt regim

de politica monetara pentru a asigura, in mod sustenabil, stabilitatea preturilor, limitand totodata costul

volatilitatii excesive a productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca.                                     

Fixarea cursului de schimb in raport cu o valuta nu reprezenta o optiune fezabila, intrucat flexibilitatea

acestuia era perceputa drept importanta pentru o economie de dimensiunea si cu rigiditatile Romaniei

la acea vreme, mai ales pe fondul tendintei de deteriorare a echilibrului extern si al etapelor care aveau

sa urmeze in cadrul procesului de liberalizare a fluxurilor de capital. Ne-am concentrat strategia de

politica monetara pe atingerea obiectivului de inflatie pe termen mediu, si nu pe indeplinirea cat mai

rapida a tintei indiferent de costuri. Aceasta strategie a fost sprijinita de un regim de curs de schimb de

flotare controlata, care s-a dovedit a fi o alternativa extrem de eficace la flotarea libera din perspectiva

atenuarii impactului fluxurilor considerabile de capital asupra economiei. De altfel, dupa criza,

interventiile pe piata valutara au reintrat in arsenalul multor banci centrale, inclusiv al unora dintre

cele care fusesera adepte ferme ale unei flotari cat mai libere.

Indraznesc sa afirm ca, in privinta stabilitatii preturilor, ca si in cazul convergentei economice, coerenta

si sustenabilitatea sunt cel putin la fel de importante precum nivelurile ratelor inflatiei totale, cu atat

mai mult cu cat componentele non-CORE sunt exogene influentei bancii centrale. In plus, dupa cum

stim cu totii, odata cu integrarea economica are loc si convergenta preturilor, intrucat si acestea - in

paralel cu veniturile - tind sa se ajusteze spre nivelurile din UE. Prin urmare, politica monetara din

tarile aflate in procesul de recuperare a decalajelor, spre deosebire de cea din economiile avansate,

trebuie sa prevada si sa ia in considerare tendintele de convergenta a preturilor pe termen lung, aceasta

constituind o provocare cu care vom continua sa ne confruntam.

Anii parcursi de la adoptarea strategiei de tintire directa a inflatiei in Romania nu s-au incadrat in

tipare. Pana in anul 2008, am inregistrat o perioada de expansiune economica si dezechilibre

macroeconomice in crestere, pe fondul intrarilor masive de capitaluri, urmata de intrarea in recesiune

din anul 2009, dupa izbucnirea crizei internationale, cu tot arsenalul de probleme aferente corectarii

dezechilibrelor interne si externe. In ultimii ani, economia noastra a consemnat progrese remarcabile,

fiind acum mai pregatita sa reziste la socuri externe fata de momentul de debut al crizei. Se pare ca

versiunea „light” a strategiei de tintire a inflatiei a functionat relativ bine pentru o economie aflata in

plin proces de recuperare a decalajelor, cum este cea a Romaniei, asigurand o combinatie de reguli si

flexibilitate adecvata depasirii unei perioade atat de dificile.

Desigur, este necesar un mix coerent de politici macroeconomice pentru a mentine economia pe un

parcurs ascendent, fara a periclita echilibrele castigate cu greu. In general, indiferent cat de bine

conceputa este politica monetara, in absenta unor politici complementare adecvate, rezultatele vor fi

probabil suboptimale.

In ceea ce priveste inflatia, ne-am putea intreba „cat de mult e prea mult?”. Consider ca raspunsul nu

consta neaparat in indicarea unui nivel numeric, ci mai degraba in angajamentul de mentinere a unei

rate relativ scazute si stabile a inflatiei pe termen mediu si lung. Experienta m-a invatat ca inflatia este

o boala perfida care nu trebuie neglijata. Referitor la convergenta reala, multi se intreaba „cat de repede

este suficient de repede?”. Iarasi, nu as cauta o cifra anume; as aborda problema privind convergenta

reala nu ca pe o cursa in care cel mai rapid ritm este si cel mai potrivit, ci ca pe un proces complex, ce

ofera concurentului care isi dozeaza bine efortul (un maratonist mai degraba decat un sprinter)

posibilitatea de a profita de majoritatea beneficiilor potentiale, evitand in acelasi timp asumarea unor

riscuri excesive. Lucrurile stau cam ca in fabula despre intrecerea dintre broasca testoasa si iepure,

intrecere care stim cu totii cum s-a incheiat (…)