februarie_2019__Finante

Unele carti scriu ca statistica - atunci cand face numaratori privind acea parte a populatiei active

numita intelectualitate - ii cauta pe toti cei care isi castiga existenta folosindu-si creierul ca materie

prima. Ce criteriu foloseste? Unul singur: diploma unei institutii de invatamant superior. Astazi insa, in

imprejurarile in care multi posesori de diplome universitare nu-si onoreaza licentele in campul muncii,

actiunea lor umana reducandu-se la activitati fizice, in tara ori in strainatate, diploma nu mai poate fi

un criteriu valabil. De altfel, clasa intelectualilor nici nu mai e numarata.

Asadar, in expunerea din aceasta seara nu apelez la statistici. Nu au cum sa-mi fie de folos. Iata de ce -

chiar daca subiectivismul ar putea fi inevitabil - voi folosi un concept in exclusivitate calitativ. ?i anume:

elitele intelectuale. Viata mi-a oferit sansa, in aproape 70 de ani, sa intalnesc, sa cunosc indeaproape si

sa colaborez cu personalitati marcante din tara si din strainatate, ce se incadreaza cu brio in aceasta

categorie sociala: elitele intelectuale.

Imi face placere, astazi, sa-mi amintesc - nu fara fireasca emotie - de multi dintre profesorii mei de la

Academia de Studii Economice: o combinatie de distinctie, autoritate si competenta. In a doua jumatate

a anilor 1960, cand marxismul domina stiintele economice, la catedrele ASE-ului urcau mari

intelectuali ce reuseau sa deschida larg o fereastra prin care ne indemnau sa privim si sa vedem

drumul in viitor. Si care ne-au transmis spiritul gandirii novatoare si capacitatea de a intelege stiinta

economica dincolo de ideologii. De la marii mei dascali de la ASE am invatat, ca student in anii ’60-’70,

cat de importanta este gandirea moderna, deprinsa de povara ideologiei comuniste, in analiza

economica. Idei pe care le transmiteau deseori "printre randuri".

In 1971, la absolvire, am primit repartitie la Institutul de Economie Mondiala. Am avut sansa, inca din

prima zi de munca de dupa absolvirea facultatii, sa-mi fie sef un savant. Un stralucit intelectual al

acelui timp: academicianul Costin Murgescu. Personalitatea lui exprima intelepciune si respect pentru

adevar. Dobandise aceste trasaturi intr-o experienta de o viata, pe care si-a cladit o cariera de exceptie,

ce i-a consacrat locul in elita intelectualitatii. Ca sef al Institutului de Economie Mondiala, s-a

inconjurat de absolventi eminenti ai invatamantului superior economic. Iar ca publicist, a deschis

ferestre spre lumina si punti catre adevar, confirmand si reconfirmand o inegalabila capacitate de a

pune in valoare un vast tezaur de experienta si de cunostinte. Memoria mea afectiva pastreaza vie

amintirea atat a momentelor in care am devenit cercetator stiintific sub bagheta lui, cat si a marilor

carti carora le-a dat viata.

In anii aceia l-am cunoscut si pe cel caruia i se spunea, cu respect, "profesorul de moneda". Un savant

in domeniul politicii monetare. I-am propus sa-mi fie conducator stiintific al tezei mele de doctorat.

Alesesem o tema ce parea o aventura in acele vremuri, in care de la cel mai inalt nivel se perora ca in

Romania nu vom avea economie de piata nici atunci cand, ca rezultat al mutatiilor genetice, plopul va

face mere si rachita micsunele. Profesorul Kiritescu a facut dovada exemplara a cea ce inseamna un

veritabil intelectual public. Sunt onorat ca de-a lungul anilor, intr-un fel sau altul, pe acest traseu al

carierei mele, mi-a fost mentor. Toti cei care l-au cunoscut indeaproape l-au pretuit pentru vocatia de

eminent dascal, si stralucit specialist in circulatia monetara, care si-a intemeiat stralucita cariera pe

substantiale acumulari de cunostinte, de experienta si de cercetari. O vasta opera stiintifica adunata

intr-o trilogie - "Sistemul banesc al leului si precursorii lui" - aduna laolalta tot ce reprezinta vocatia de

economist de ganditor, de publicist, in general de intelectual public a celui care a fost Costin C.

Kiritescu.

Dupa evenimentele din decembrie 1989, Romania a intrat intr-un amplu proces de tranzitie de la o

economie inchisa, de comanda, la o economie deschisa de piata libera. Mi s-a facut onoarea, in acest

context, sa mi se incredinteze mandatul de guvernator al Bancii Nationale. In 2000, pentru un an, am

indeplinit si un mandat de Prim-Ministru. In acei ani, am devenit membru al Clubului de la Roma,

membru al „Trilateralei" (America, Europa, Asia) si al altor organisme internationale. Am cunoscut sefi

de state, de guverne, guvernatori ai bancilor centrale din intreaga lume, personalitati ale vietii

culturale. O mare sansa, in formarea mea profesionala si intelectuala, sa compar ce am aflat din

lecturile mele cu nenumarate "cazuri" din realitatea vie a lumii de astazi.

Am inteles mai bine ca sublinierile lui James Surowiecki, in cunoscuta sa carte "Intelepciunea

multimilor" - o carte despre afaceri, societatea si viata de zi cu zi - si anume ca epoca maselor nu este o

inchipuire, ci o realitate, nu pune in nici un fel in umbra rolul elitelor. Si, mai cu seama, nu pune in

umbra rolul elitelor intelectuale. Inteligenta maselor, a grupurilor reprezinta intr-adevar o forta ce se

manifesta activ in dezvoltarea societatilor moderne. Surowiecki demonstreaza ca grupurile, impreuna,

pot ajunge la decizii intelepte. Spre deosebire de Gustave Le Bon, care in faimoasa lui carte "Psihologia

maselor", vede ca "o multime poate fi lasa, cruda, insa niciodata nu poate fi inteligenta". Surowiecki,

confirmat de multe studii contemporane - crede in inteligenta colectiva, "capabila sa duca la decizii

intelepte". El observa ca "intelepciunea multimilor face ca societatea sa produca motoare, imbracaminte,

mancare; face ca bursele sa functioneze, magazinele sa vanda fara intrerupere, contribuabilii sa

plateasca taxe, scolile sa functioneze, campurile sa fie lucrate". Sintetizand, face sa creasca valoarea

adaugata si societatea sa progreseze.

Referirea e facuta insa la grupurile organizate, a caror inteligenta depinde de capacitatea de a gandi si

a actiona a celor care le compun. Si a celor care le conduc. In astfel de grupuri influenta unor

personalitati intelectuale poate fi mare; atat de mare incat sa influenteze puternic deciziile grupului, in

sensul ca din informatii colective se ajunge la solutii pe care niciunul dintre membrii unor colective,

mici, mari sau foarte mari, sa le fi mentionat. Dar niciodata, in nicio imprejurare, inteligenta colectiva

nu se afirma si nu ajunge la rezultate bune fara un management inteligent si fara elite intelectuale

care sa miste lucrurile inspre rezultate bune sau chiar exceptionale. Istoria de 139 de ani a Bancii

Nationale este incarcata cu dovezi certe in acest sens.

Inainte de a trece la Banca Nationala, doresc sa descriu, ca edificator exemplu, tabloul Academicianului

Ionel Valentin Vlad. Tot ce a infruntat cu daruire si cu har, intr-o stralucita cariera, ii justifica locul. El

a pus in evidenta, intr-o tara ce are o nevoie vitala de modele si de performanta, modelul savantului-

cetatean: un Senior al Comunitatii Academice, avand in gene puterea de innobilare a vocatiei pentru

studiu, pentru descoperiri, pentru munca foarte bine facuta.

Prestigioasa activitate desfasurata in cadrul Academiei Romane a reprezentat o contributie substantiala

la ridicarea stachetei in activitatea celei dintai institutii stiintifice si culturale a tarii. Ani buni a facut

istorie ca om de stiinta in domeniul fizicii, ca pionier in domenii de varf si reprezentant de seama al

scolii romanesti de fizica nucleara, consolidandu-si o prestigioasa cariera. In viata academica, s-a

afirmat ca eminent dascal, ca respectat cercetator stiintific, exprimand mereu aceeasi recunoscuta

vocatie de intelectual public. De-a lungul anilor, si-a consolidat un imens prestigiu ca Om de ?tiinta,

Dascal si autor de carti de referinta, lasandu-ne drept mostenire o lectie fundamentala despre cum se

construieste un rol de lider si de propulsor al activitatii echipei.

Revin acum la Banca Nationala a Romaniei.

Voi pleca de la radacini. De la o personalitate absolut exceptionala, despre care cartile de istorie i-au

marcat rolul de ctitor, de intemeietor al Bancii Nationale, care a indeplinit roluri mari tarii noastre.

Numele lui este Eugeniu Carada. A fost mana dreapta a marelui om politic Ion C. Bratianu, care a

purtat o puternica batalie in Parlament pentru a obtine legea de infiintare in Romania a unei Banci

centrale. Banca pe care, dupa ce legea a aparut in Monitorul Oficial, a fondat-o efectiv Carada. S-a

ocupat personal de biletele de banca. A refuzat in repetate randuri propunerea de a deveni guvernator,

dar a condus practic Banca Nationala timp de 27 de ani, din pozitia de director. A condus-o bazandu-se

pe reputatia sa si pe capacitatea puternica de influentare.

Unul dintre biografii lui, Constantin Rautu, in cartea "Eugeniu Carada, omul si opera", scrie ca "viata

lui, opera lui, pentru a fi intelese, trebuie incadrate in iuresul evenimentelor din timpul renasterii

noastre nationale." Si continua: „Activitatea lui la Banca Nationala a Romaniei, in cei 27 de ani cat a

ocupat postul de Director, este una dintre cele mai stralucite. Daca ar fi numai atat si viata lui tot ar

apare eclipsand activitatea atator oameni politici. El a facut in acest timp cat n-au fost in starea sa faca

multi dintre ministrii tarii in decursul celor trei decenii. Datorita educatiei ce primise, cat si

respectului ce avea fata de munca si slujitorii ei, Eugeniu Carada trezeste energia celor din jurul sau

imboldandu-i la munca si scotand astfel la iveala noi energii nationale. Stia sa aprecieze si sa

pretuiasca munca fiecaruia. Aici, la Banca Nationala, si-a pus el in valoare insusirile sale firesti, aici si-

a aratat toate cunostintele capatate in scoala si in decursul atator ani de experienta."

Iata, deci, rolul personalitatii in viata grupului: sa trezeasca energii, sa-i imboldeasca la munca pe cei

din jur, dar totodata sa-i aprecieze corect si sa-i pretuiasca dupa merite. Dar ca un astfel de imbold sa

fie posibil, si sa se soldeze cu efecte dintre cele mai bune, e nevoie de calitati morale si intelectuale

remarcabile. Sau, in cazurile cele mai fericite, de prea multe ori rare, de oameni exceptionali. Carada a

fost pentru Banca Nationala, la inceputurile ei, o astfel de sansa: era exceptional.

In descrierea lui Theodorian Carada, intr-o lucrare biografica, citim ca: „Douazeci si sapte de ani a

carmuit (Eugeniu Carada) Banca Nationala, ridicand institutia la stralucirea si prosperitatea cea mai

mare. Actiunea lui la Banca nu este partea cea mai insemnata a activitatii sale. A fost insa cea mai

vazuta si cea mai cunoscuta de toata lumea. Cat a carmuit-o el, Banca avea o mare insemnatate politica

pentru ca o guverna el, care o carmuia cu dragoste, mult devotament si tot atata tact." Carada l-a

sprijinit pe Ionel I.C. Bratianu, fiul fostului sau mentor, pe care l-a ajutat sa ajunga in fruntea Prtidului

Liberal si sa ramana un aparator al apropierii in relatiile internationale de Franta.

Iar D.N. Visineanu, sef de serviciu la Banca Nationala, noteaza: „In raporturile cu functionarii subalterni

lui, vorbea scurt, raspicat si sonor, intr-o romaneasca neaosa, cu fraze si accent. Se mahnea cand i se

intelegeau rau ordinele, ori se aplicau gresit si avea o mare multumire cand nu se vedea silit sa dea

multe explicatiuni pentru executarea ordinelor sale. De-i spuneai vreun pas, vreo suferinta, se facea

asa de comunicativ si fermecator, ca la despartire ramaneai cu impresia ca ti-ai spus pasul nu sefului,

ci parintelui tau."

Dar cine este, de fapt cine a fost Eugeniu Carada? Din biografia scrisa de Nicolae Balanescu, din 1937,

aflam ca "A inceput prin a fi poet si si-a simtit tresarind inima pentru tot ce este adevar, bine si frumos,

inchipuindu-si cu generozitatea si aripile varstei ca poate imbratisa cauza intregii omeniri. Foarte

curand insa si-a dat seama de ceea e era utopic; si telurile muncii sale s-au incadrat in nevoile si

aspiratiunile Tarii si Neamului."

Incotro, asadar? I-a suras munca la ziar. La "Romanul", condus de C.A. Rosetti. Iata cum se destainuie

intr-o scrisoare adresata lui C.A. Rosetti: "Am invatat ca redactorul unei foi publice este dator sa

cantareasca fiecare idee, fiecare cuvant, inainte de a-l da tiparului, pentru ca nicio expresie sa nu

ofenseze auzul natiunii, niciun cuvant negandit sa-i amageasca cugetarea si pentru ca prin respectul ce

i se da sa se deprinda din ce in ce mai mult sa se respecte ea insasi si sa se faca respectata."

Era insa prea putin pentru energia lui, pentru puterile lui. Asa ca a pornit catre treburile mari ale tarii.

Povesteste Theodorian-Carada: "S-a povestit ca Eugeniu Carada s-a luptat in razboiul pentru

independenta, ca simplu soldat, cu pusca la umar. Nu este exact. Carada nu putea suferi gesturile

teatrale, si nici nu s-a dedat niciodata la manifestatii de soiul acesta. El si-a expus viata in razboiul din

1877, mai real si mai cu folos decat cei ce in uniforma cazona au obiceiul sa petreaca la popota

cuartierelor, mai mult sau mai putin mari ori generale. Echiparea de iarna a ostirei, hrana ei, a adunat-

o Carada din pamant, din iarba verde. Si tot el supraveghea administratia civila, priveghia modul cum isi

indeplineste datoria. Se multiplica in toate directiile."

Carada a fost un om pentru toate anotimpurile. De fapt, a fost, este si va fi totdeauna mai mult decat se

poate vedea la suprafata lucrurilor. Si aceasta deoarece a facut istorie cu majuscule. Si intotdeauna si-a

pus in valoare geniul sau intelectual prin gandirea sa economica profunda si originala, perfect adaptata

conditiilor si cerintelor dezvoltarii tarii noastre. El este acela care, la 1867, a fundamentat Programul

Partidului National Liberal, trasand liniile directoare ale politicii economice liberale, capabila sa scoata

tara din criza financiara.

Dar nu doar atat. Profesorul Ioan Bulei ni-l infatiseaza si din perpectiva de intelectual-cetatean:

"Carada a crezut cu tarie in idealul unirii tuturor romanilor care a inflacarat generatia din care a facut

parte. El se implica in numeroase actiuni ale romanilor ardeleni sau basarabeni. (…) Eugeniu Carada a

sprijinit financiar pana la sfarsitul vietii activitatile culturale ale romanilor din afara granitelor. Din

banii dati de el au fost ridicate mai multe scoli si biserici, adevarate focare ale romanismului. Gesturi

facute cu discretie, actiuni niciodata publice."

De la Mihail Romascanu aflam ca: „Pretutindeni in aceasta opera uriasa de inchegare si organizare a

Statului roman, trudnic realizata de marii nostri inaintasi, cercetatorul atent va descoperi

contributiunea pretioasa si discreta a lui Eugeniu Carada. In a doua jumatate a secolului trecut si

primul deceniu al veacului nostru, n-a fost aproape avant creator pentru care sufletul lui sa nu-si fi

jertfit ceea ce avea mai inaltator, n-a existat ramura constructiva de activitate romaneasca in care

influenta puternicei lui personalitati sa nu se poata deslusi."

Un intelectual-cetatean de talia lui Carada, care gandea sanatos in materie de bani si de datorii, avea

desigur sa joace un rol mare si ca intemeietor si apoi conducator al Bancii Nationale.

Carada avea in acest sens idei ferme:

· „Sa nu datorezi niciodata mai mult de jumatate din ceea ce poti plati usor",

· Sau - „Daca inseli un creditor, acesta devine pentru tine o fantana secata"

· si esenta - „Nu fagadui decat jumatate din ceea ce poti sa faci cu usurinta".

"Era atat de patruns Eugeniu Carada de misiunea pe care o avea in fruntea Bancii Nationale a

Romaniei, incat unele dintre faptele sale uimeau chiar pe cei mai aprigi adversari politici. Iata in

aceasta privinta o marturisire inaltatoare, prin sinceritatea ei, pe care C.G. Costa-Foru a facut-o cu

prilejul dezvelirii monumentului lui Carada din Bucuresti."

Ziarul "Dimineata" din 20.1.1924, reda marturisirea lui Costa-Foru:

"La ceremonia dezvelirii monumentului lui Carada m-a adus, nu atat invitatia primita, cat o pioasa

amintire a unui fapt pe care tin a-l publica. Faptele noastre raman: ele singure ne arata adevarata fire

si realele noastre insusiri. Era in anii 1899-1900, cand piata noastra financiara a avut sa sufere d-o

criza monetara cam ca aceea de care sufera si azi. Criza ma surprinsese cu o circulatie de cambii de

circa 500.000 lei, care mai toate fusesera scomptate la Banca Nationala. Bancile nu mai imprumutau

nimanui nimic. Politele mele, desi intarite cu giruri sigure, nu mai erau primite. (…) Atunci fui chemat

de d. Carada la Banca. Cu d. Carada nu vorbisem pana atunci niciodata. Scrisesem insa de mai multe

ori, contra activitatii sale politice, atacuri directe, chiar personale. Eug. Carada, care fusese si era unul

din stalpii fondatori ai partidului liberal, imi ceru sa-i expui situatia mea, de care in mare era insa

informat. Iata ce mi-a spus:

- Sa-mi dai voie atunci sa-ti ofer eu suma de plata. Dumneata nu trebuie sa cazi. Ai muncit si muncesti;

stiu cum ai intrebuintat banii imprumutati si meriti sa-ti vin in ajutor, caci nici intreprinderea dumitale

de la Berca nu trebuie sa caza.

Adanc surprins si emotionat i-am raspuns:

- Dar, domnule Carada, eu n-am niciun drept la bunavointa dumitale. Eu am scris contra dumitale; te-

am atacat personal in articolele mele…

- Asta nu face nimic - ma intrerupse el surazand. Pentru articolele de ziar prescriptia e scurta. Cele de

care vorbesti sunt prescrise de mult. Eu sunt aici ca sa sustin munca nationala si dumneata esti in

cazul d-a fi sustinut. Te rog sa primesti ceea ce eu cu placere iti ofer. Te vei ridica si imi vei restitui.

"Ajutorul sau mi-a priit, a incheiat Costa-Foru. Intreprinderea petrolifera ce purtam in spinare, si care

cat p-aci era sa ma ingroape, a luat o intorsatura care mi-a permis sa retrag intr-o zi intreaga mea

circulatie cambiala. Azi, imi implinesc datoria de pioasa recunostinta pastrata memoriei sale.

La 12 Februarie 1910, Eugeniu Carada pleca la cele vesnice.

„A murit un om, nota Mihail Romascanu. Neobositul Eugeniu Carada si-a gasit in sfarsit odihna. A fost

ingropat la Craiova. Pe lespedea de piatra asternuta peste mormant, s-a sapat un singur semn: Crucea

Trecerii Dunarii. Cea dintai si cea din urma decoratie pe care a primit-o Eugeniu Carada."

La moartea lui Carada, marele istoric Nicolae Iorga scria: "Batranul Mazzinian, prefacut in cel mai

caracteristic si admirabil setar pe care l-a cunoscut Romania, a dat mortii, la saptezeci si trei de ani, o

lupta pe care putini tineri ar fi in stare s-o deie. Fara voie a parasit lumea in care pana la urma a stat in

randurile intai ale muncii. Si, ca sa-si razbune, a lasat un loc care va ramanea vesnic gol, caci nu se va

afla, intr-o lume care gusta viata cu patima, un urmas al virtutilor sale de simplicitate, renuntare,

credinta si harnicie."

Ce concluzie desprind? Ca democratia pune in prim-plan rolul maselor, fiecare avand drepturi egale in

fata legilor si sanse egale de afirmare. Dar fermentul care impinge inainte multimile cu idei si cu forta

de exemplu, il constituie elitele. Cele politice, tehnice, liderii de opinie. In prim-plan fiind elitele

intelectuale, cu un rol de ferment al actiunii umane.

Distinsa audienta, prezenta mea in fata Dumneavoastra, in aceasta seara, cu un expozeu in care sa

adun ganduri pe o tema atat de incitanta, cum este rolul intelectualitatii in dezvoltarea societatii,

constituie fara indoiala o mare provocare. Paradigma actiunii umane nu are o alta componenta mai

complexa si, totodata, mai fascinanta decat lucrarea intelectualitatii.

Finante

Bucuresti, 22 ianuarie 2019

Conferinta a avut loc in cadrul seriei de evenimente si dezbateri

"Viitorul Romaniei" lansate de Marea Loja Nationala din Romania