28 februarie 2021
În ultimii ani, Consiliul Municipal și Consiliul Județean au inclus în programele de dezvoltare ale municipiului și județului Iași lucrări de reabilitare, modernizare și dotare cu aparatură de ultimă generație a unităților spitalicești ce a condus la creșterea calității actului medical și diversificarea posibilităților medicale de a trata numeroasele afecțiuni pentru care pacienții au nevoie de ajutor.
Astfel, la Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon”, aflate în subordinea Municipiului Iași în perioada anilor 2016 - 2020 au fost alocate importante sume pentru lucrări de investiții, reparații, modernizări și dotări cu aparatură medicală.
La Spitalul Clinic de Recuperare urmează să se înființeze Centrul de Robotică și Neuroreabilitare. Acesta va urmări creșterea nivelului de eficiență și îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în domeniul neurologiei, kinetoterapiei și neurochirurgiei cu echipamente specifice.
La Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon”, recunoscut pentru activitate de transplant cu rezultate deosebite, au fost alocate fonduri pentru reabilitarea și modernizarea secției ATI și Blocului operator pentru Transplant. Până la finele acestui an se vor încheia și lucrările de reabilitare și modernizare la fațada spitalului și a unor spații din interior.
La Iași se va construi pe o suprafață de 120 000 de metri pătrați un important centru medical, Spitalul Regional de Urgență, unde municipalitatea a realizat o mare parte din documentația tehnică aferentă proiectului, iar în prezent se află în faza licitațiilor internaționale pentru proiectare și asistență tehnică. Față de celelalte două județe incluse în programul național, Craiova și Cluj-Napoca, proiectul din Iași este în fază mai avansată. Spitalul va avea o capacitate de 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută și 74 pentru îngrijire critică. Beneficiari vor fi pacienții din Regiunea Nord-Est a țării.
Spitalul de copii „Sf. Maria”, cu o vechime de peste 50 de ani consultă și tratează peste 50000 de copii pe an din toată Moldova. Spitalul se află în procedură de reabilitare și modernizare în mare parte cu fonduri europene nerambursabile.
O investiție importantă a realizat Consiliul Județean Iași la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr.Nicolae Oblu”, primul Centru de Neuroexcelență din România. Spitalul a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, cum ar fi: microscop performant 3D, robot de ultimă generație destinat chirurgiei spinale și neurochirurgiei, echipament GAMA KNIFE pentru radiochirurgie, ce permite concentrarea razelor pe leziune, fără afectarea țesutului sănătos, angiograf unic în țară, pentru intervenții de înaltă precizie, ce permite vizualizarea și tratamentul leziunilor și malformațiilor cerebrale și ale coloanei vertebrale. Deasemeni se adaugă la aceste dotări roboți mobili de dezinfecție cu lumină continuă cu ultraviolet și sisteme de imagistică, neuronavigație și neuro monitorizare în sălile de operație.
Multe dintre lucrările menționate la unitățile spitalicești din Iași au beneficiat în parte de fonduri europene.
De remarcat interesul Primăriei Municipiului Iași pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” prin achiziții ce au contribuit la modernizarea spitalului și modernizarea căii de acces la intrarea principală a UPU.
Permanent s-a realizat o bună colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, cu institutele de cercetare în domeniul medical, Serviciul Județean de Ambulanță, SMURD și Crucea Roșie.
Prin grija Consiliul Județean Iași s-a inaugurat un spital modular în incinta Parcului agroindustrial TransAgropolis de la Leţcani, care este anexă la Spitalul de Boli Infecţioase „ Sf. Parascheva”. Este alcătuit din 120 de module, având 250 de paturi, dintre care 103 de terapie intensivă dotate inclusiv cu ventilatoare pulmonare, spitalul este cel mai mare de acest fel din ţară şi chiar din sud-estul Europei.
Prin proiect au fost prevăzute toate utilitățile, bucătării, săli de mese, vestiare, birouri, spații de cazare pentru medici, stații de oxigen, blocuri de sterilizare, toate deservite de un număr de 478 de persoane (medici, asistenți, infirmieri, personal auxiliar). Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase a declarat că într-un viitor foarte apropiat toți pacienții bolnavi de COVID-19 vor fi mutați în aceste spații, iar în Spitalul de Boli Infecțioase vor rămâne doar pacienți cu alte afecțiuni. Cadrele medicale vor lucra alternativ în ambele spitale și ca element de noutate în spitalul modular vor putea fi tratați și bolnavii cu afecţiuni respiratorii precum intoxicaţiile cu fum.
În contextul actual, când un număr important de boli sunt tratate în unitățile spitalicești, se impune o serioasă educație sanitară de prevenție în rândul copiilor și adulților, o importantă grijă pentru alimentație, igienă, odihnă și activități în aer liber care pot stabili un echilibru în societate și o putere mai mare a organismului de a se apăra în fața microbilor, bacteriilor și virușilor.
Geta TOROK
Municipiul Iaşi, important centru medical european