Dupa intalnirea cu cativa reprezentanti semnificativi ai mediului de afaceri, presedintele Klaus Iohannis a declarat:

“Am avut  o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgență. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situației de criză pe care o traversăm, dar și despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităților și relansarea economiei noastre. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie și nu pot fi lăsați singuri, au nevoie de implicarea și sprijinul autorităților.

Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgență, am susținut crearea unui grup de lucru interinstituțional, cu specific economic, la nivelul Guvernului, unde mediul de afaceri participă în mod activ. Și asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor.

În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidența restricțiilor.

Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităților economice să se facă în condiții de siguranță pentru toți angajații. Protejarea sănătății românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanțare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut și nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat.

Din acest motiv, redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară. După cum bine știți, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgență s-a concentrat pe menținerea locurilor de muncă și pe susținerea sectoarelor economice cele mai afectate.

Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activității sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă.


De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și al căror aport este esențial pentru relansarea economiei. Vreau să subliniez că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecționate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii și către proiectele mari de infrastructură de transport și de comunicații. Este o măsură bună, care începe să producă rezultate.

Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport și de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucție a României. Produsele românești de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine și vom susține investiții semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura și industria alimentară, securitatea energetică, dar și sanitară.

De asemenea, modernizarea și digitalizarea administrației care, atenție, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic. În final, vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor și investitorilor. România va ieși cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorități și mediul privat, bazat pe dialog constant și transparent, este calea de relansare economică și de dezvoltare durabilă.

Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă, ca cea pe care o traversăm acum. Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat și constructiv în ceea ce privește identificarea și implementarea măsurilor de relansare economică și sunt încrezător că împreună vom reuși să găsim cele mai bune soluții”
Presedintele Klaus Iohannis a concluzionat dupa intalnirea cu semnificativi  reprezentanti ai mediului de afaceri:

“Relansarea economica implica un parteneriat intre autoritati si mediul privat”
15 mai 2020
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business - 
fondata 1993,  Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business - 
fondata 1993,  Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite
Top Business -    fondata 1993,
Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Promovam  performanta  economica!