ASE Bucuresti - pe primul loc in România si Europa de Sud-Est
10 martie 2021
Academia de Studii Economice din București urcă pe primul loc în România în clasamentul THE Emerging Economies Universities Rankings 2021.
Academia de Studii Economice din București și-a continuat trendul ascendent în prestigiosulclasament Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings, în pofida activității în condițiile dificile, specifice contextului pandemic, și urcă pe locul 1 între universitățile românești și în segmentul 201-250 la nivel internațional, conform ediției 2021.
Apărută la data de 9 martie, a.c., aceasta reunește 606 de universități de cercetare intensivă și predare din 48 de țări cu economie emergentă din lume.
Prezența pe poziții notabile a tuturor universităților membre ale Consorțiului Universitaria în acest clasament de prestigiu, respectiv Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoc a, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara, validează, și de această dată, reputația și valoarea academică a acestora.
Universitățile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanță, grupați pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internațională (10%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (10%).
Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, cu numeroase parteneriate cu mediul economic și de afaceri, cu o bună reputație internațională, validată în situarea pe poziți notabile în clasamente internaționale de prestigiu.
Biroul de presă al ASE
